Câți oameni, atâtea lumi. Poate chiar mai multe. Toate întrepătrunse, intersectate, întrețesute, o nebunie. E de mirare că reușim să comunicăm cât de cât în aceste condiții. Sigur, sunt poveștile mari alea care dau contextul și liniile directoare, liniile de forță în jurul cărora gravităm, fie acceptând-le fără să ne gândim fie negându-le sau revoltându-ne împotriva lor - în oricare dintre cazuri legitimându-le. Căci ce e o ficțiune care te macină și te scoate din pepeni și-ți amărăște viața? O realitate, dacă te afectează atâta. Deși poate fi doar în mintea ta, a lui, a ei, a lor, a unora a altora sau a tuturor, dacă există doar în minte, e o ficțiune. Cu rol utilitar, de a ne agrega cumva miliardele de lumi personale în ceva mai mare. Cam asta spune pe scurt Yuval Noah Harari. Asta ar fi calea Homo Sapiens. Am simplificat la maxim, poate, dar cam asta ar fi esență a ce demonstrează el - pentru mine.
Deci ficțiuni. Ficțiunile se modifică, evoluează, dar ne controlează viața, noi le inventăm, dar suntem sclavii lor. Să fie așa cum spune Krishnamurti, că tot ce e de minte creat e înșelător și limitat, pentru că mintea funcționează ca un pleaser, ne dă justificări, mistificări, totul pentru ca ce ne dorim noi să pară real sau justificat, ca lumea pe care ne-o creăm să aibă coerență și sens?
Există oare, dincolo de ficțiuni și de gânduri și o altă realitate? Cea percepută nu cu mintea, ci cu.. nici nu știu cu ce, cu intuiția, cu simțurile, cu conștiința sau cu ne-conștiința?
Comentarii