Treceți la conținutul principal

ziduri

Îmi amintesc un vis straniu din tinerețe, de pe la douăzeci şi ceva de ani, cred că din vremea All. Povesteam cuiva cunoscut - cineva de la editură - că mi-am făcut nuş' ce castel cu ziduri straşnice, şanțuri de apărare şi nu mai ştiu ce şmecherii - ceva gen labirint - de care eram foarte mândră. Şi ăla zice (şi îmi dă cu firma-n cap): Păi atunci n-o să mai ajungă nimeni la tine.
Un vis din care m-am trezit foarte bulversată, dovadă că l-am ținut minte până acum...

Ei, azi am, cumva, doar un perete din hârtie semitransparentă, după ce de ani de zile am mai scos şi aruncat ba o cărămidă, ba un bolovan, labirinturile s-au rătăcit singure undeva, şanțurile s-au astupat, de vreun an zidurile au pornit să se năruie masiv, unul după altul, pe măsură ce-mi dădeam seama că mă apasă şi mă sufocă. Voiam eu să ajung la ceilalți şi nu reuşeam. Şi mi-am dat seama de curând că de fapt zidurile nu mă apărau de nimic, doar mă limitau, mă autolimitam... Acum mai am acel un "perete" semitransparent care mă lasă să bănui câte ceva din ce e dincolo, dar nu mă lasă să văd nimic clar... O să dispară... poate azi, poate mâine, poate altă dată... când se va dizolva de la sine, ca restul.

Fără ziduri, fără bariere, fără apărare... Viața aşa cum e, fără false siguranțe, fără nimic garantat, oamenii şi ei, exact aşa cum sunt, totul fără aşteptări, fără pre-concepții moştenite sau de împrumut...

Comentarii

Anonim a spus…
Hello, just wanted to tell you, I enjoyed this blog post.
It was helpful. Keep on posting!
Anonim a spus…
I'm amazed, I have to admit. Rarely do I come across a blog that's equally educative and amusing, and without a
doubt, you've hit the nail on the head. The issue is an issue that not enough people are speaking intelligently about.
I'm very happy I stumbled across this in my search for something regarding this.

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş