pseudo-duel de idei

Educație ontologică versus observații empirice. Sâmbătă, după turul pe Lacul Morii cu Arhiva de geografie (tur care a strâns undeva între 150 și poate 200 de oameni), pentru că organizatorul, Andrei, anunțase că după, cine vrea, poate să meargă la un vin fiert/ciorbă la Grill Pub, am zis că mă bag și eu. Mai ales că mă întâlnisem în tur cu o mulțime de cunoscuți de prin toate călătoriile (și încă e posibil să nu-i fi văzut pe toți). Cu oarece frig în oase am dat asalt la vinul fiert, care era rara avis, în sensul că toți voiam, iar ei îl făceau la o cană-fierbător cu capacitate mică. Am stat spre juma'  de oră la coada formată numai și numai din participanți la tur. A, apropo, infect vinul, și când mă gândesc că a pus și rom în el la sfârșit! M-a durut capul apoi până hăt târziu.

Între timp, la masa unde mă aciuasem, alături de Andreea și prietenul ei, lângă oameni pe care nu-i mai văzusem până în ziua aia, dar simpatici cu toții. Cum, necum, s-a stârnit o discuție. Totul a început de la o doamnă care susținea că nu există lips de noroc, ci doar scuze și complacere pentru a nu face nimic sau prea puțin. Prietenul Andreei a pornit discuția apărând punctul de vedere că totuși există și noros, sau șansă, sau incertitudine, care își bagă coada când nu te aștepți și ori te ajută, ori îți face praf tot ce ai vrut și ai construit.
Doamna nu și nu, apăra cu înverșunare ideea că nu există eșec ci doar oameni comozi, apoi a explicat, și am înțeles punctul ei de vedere și de ce era așa pornită... În viață, la un moment dat, la 40 de ani drumul de expert contabil i s-a înfundat complet, a trebuit să renunțe. Apoi, după o perioadă depresivă și de derută a dat peste un coach de „educație ontologică” și de atunci s-a decis să își ia viața în propriile mâini, să își schimbe complet cariera, de la zero, și că în câteva luni a reușit să facă asta și încă să ajungă și la un nivel la care alții ajungeau după mulți ani.
Nimeni de la masă nu știa ce e aia educație ontologică, singurul care a recunoscut a fost prietenul Andreei, care a spus că oricum are o părere proastă despre coaching-uri și traineri care „îți schimbă viața”. Oricum, contradicția aparentă (pentru că de fapt cele două lucruri susținute nu se contraziceau, ci se nuanțau și completau de fapt) s-a menținut, fiecare a mai intervenit cu propriile nuanțări și argumente, care mai pe lângă, care mai la subiect, dar per total a fost o discuție interesantă, însă unde nimeni nu lua cu adevărat în seamă atunci pe loc argumentația celorlalți. Dar chiar a fost o discuție mișto din punct de vedere al multitudinii de abordări ale oamenilor complet necunoscuți de la masă.
Am citit mai târziu care e treaba cu educația ontologică despre care vorbea doamna. E cumva o bucățică „practică” din filosofia lui Krishnamurti (și probabil a mai multora, că dădeau ca referință Bhavagad Gita), o parte digerabilă. Și anume că ce ne împiedică să facem ceva sunt doar gândurile noastre. Și că trebuie doar să le schimbăm, să le „corectăm”. Chestie foarte digerabilă și pliabilă pe pozitivismul promovat de toți life coach-ii. Și care nu acceptă ideea de eșec. Pe undeva bine, pe undeva rău...
M-am gândit o secundă dacă să arunc pisica krishnamurtistă în discuție, dar am zis că mai bine nu. E prea radical și contrazice tot ce ține de a vrea și a face și „a te realiza” în sensul acceptat ca dezirabil de către societate. Dacă mă gândesc bine, și eu dansez pe un fir de ață între cele două „universuri” conceptuale de nu mai știu de capul meu. Sau știu dar nu înțeleg mare lucru. Încerc să casc ochii și să cuprind misterul și frumusețea lumii, așa imperfectă cum e, dar parcă frumoasă în imperfecțiunea ei... Vorbe, gânduri... vânare de vânt.