Am ajuns fără să îmi fi propus în mod special la "Culese din Balcani", la documentarul "satul fără femei" ("selo bez žena"). Filmat amuzant, dar faptele nu-s chiar amuzante, acolo sunt nişte drame reale, nu fițe... Un sat amărât unde au rămas doar 7 bărbați, dintre care protagoniştii, trei frați în putere şi un moş, locuiesc izolați, pe coasta unui deal, în case de chirpici, în sărăcie, au o turmă mică de oi, câteva capre, câini, pisici şi un cocoş. Spălatul se face la lighean, pereții sunt coşcoviți, acoperişul dărăpănat, uşile vai de steaua lor. Vor să se însoare, dar n-au cu cine. Sârboaicele tinere au plecat la oraş, iar trendul general e ca bărbații din satele astea pustii să îşi caute neveste în şi mai săraca Albanie. Aventurile amuzante sunt legate de căutările astea şi de toată atmosfera care nu ne e străină, la țară e la țară şi am văzut şi noi sărăcia asta, la fel şi atmosfera de talcioc şi de party la ceva gen căminul cultural...
Prăbuşirea unei lumi în ea însăşi, fuga de greu şi alergatul după himere strălucitoare, degringolada ce urmează unor schimbări bruşte şi brutale... relațiile cu vecinii de țară (e un moment în film când sârbul albanez care a organizat excursia matrimonială prezintă în autocar istoria de "prietenie" sârbo-albaneză - sârbii şi albanezii au fost mereu prieteni, dar nu vorbim de politică, asta e altceva, iată aici e statuia lui x, albanez omorât de sârbi... iar acolo e nu ştiu ce unde au fost omorâți z sârbi). Mai multe teme de gândire.
Îmi plac genul ăsta de filme sau cărți sau povestiri care te fac să ieşi din lumea cunoscută ție, din bula ta, ca să vezi şi cu totul altceva, ca să poți înțelege şi alt fel de a trăi, de a gândi... ca să devii msi conştient de relativitatea importanței pe care o acorzi unor lucruri...
Comentarii