Cum tot mă învârt prin lume căutând sensuri şi nonsensuri, pace şi haos, pendulând între pleoştire şi avânt cu trecere prin toate stările, totul ca să reuşesc să îmi clarific nu ştiu exact ce... adun de ici, de colo fragmente strălucitoare, idei, trăiri, senzații, fac colaje din te miri ce şi sper ca în final acest puzzle infinit să aibă un... sens?
O chestie la care rumeg, recentă, ar fi concluzia lui nea olandezu' "the man who quit the money" - că în viață lumea e cum e, ce se întâmplă se întâmplă fără să poți ști sau controla, dar lucrul pe care îl poți face e să te concentrezi pe acele lucruri care te ajută - asta ca să nu îți pierzi focalizarea în urmărirea scopului. Ca să nu te demotivezi. Și încă o chestie - de multe ori, dacă le spui oamenilor ce vrei, ce ai nevoie, te vor ajuta. Asta vine din partea unuia care a umblat fără un ban sau card în buzunar timp de 6 luni și a trebuit să se descurce vorbind cu oamenii ca să supraviețuiască.
O chestie contrară, şi mai recentă, e ce zice Krishnamurti - cum că, imediat ce dorim ceva, mintea creează un pattern ca să ajungă la acel ceva, lucru care o face prizonieră a propriei sale decizii. Şi că pentru a avea mintea trează, alertă şi neblocată în şabloane şi certitudini îndoielnice, trebuie să nu-i permiți să le creeze, să îți păstrezi "gândirea" de copil.
Interesante ambele. Şi ambele adevărate într-o mare măsură. Deci da, aşa funcționează gândirea, mintea. Întrebarea e dacă e bine să urmezi ceea ce ordonează mintea spre a îndeplini țelul propus sau să fii conştient că asta te condiționează şi te înțepeneşte în cadrul creat de dorințe şi minte şi să refuzi aceste patternuri care se crează natural de dragul de a fi liber ca un copil?! Fără amintiri la care să te raportezi, fără precedente... parcă e un pic prea extrem să fii ca unul cu alzheimer, veşnic tabula rasa... ceva ceva tot ar trebui să păstrezi ca să înveți ceva orice...
Alte cujetări ocazionale în timpul alergării de duminică... Dacă cumva, prin nu ştiu ce căi misterioase am contribuit cât de puțin (adăugând conştient sau nu o picătură de afecțiune în cloud-ul universal al iubirii, la care unii par să aibă oarecum mai mult acces decât alții, conştient sau nu) la îmbunătățirea sau limpezirea relațiilor unor prieteni sau amici se cheamă că n-am trăit degeaba.
Legat de cele de mai sus, am cumva o semiimpresie că nu ştiu dacă toți sau doar unii dintre oamenii care se cunosc, au ceva valori în comun, discută chestii şi au un fel oarecum similar de a simți şi/sau gândi, au acces la un fel de fond comun, un fel de gânduri colective sau un ceva care se reflectă într-un fel sau altul la mai mulți dintre ei în relativ acelaşi timp. De exemplu, îi macină aceeaşi temă de gândire. Sau ajung la aceeaşi concluzie gândind fiecare complet separat şi la distanță, fără să comunice în vreun fel. Sau se îmbracă foarte asemănător la un moment dat, tot aşa, fără să comunice - chestii diverse, unele mici, altele mai mari. Oana îi zicea chestiei ăsteia mai în glumă mai în serios conştiința colectivă (ea se referea strict la Pastel şi în situații gen tragere la tombolă, extras bilețele şi potrivit/cuplat bucăți de fraze etc). Cumva, am impresia că şi în sens mai larg există un soi de conştiință colectivă, sau mai degrabă un fel de cloud de gânduri, trăiri, sentimente şi informații şi stări la care sunt conectați mai mulți oameni cumva. Ei, o teorie. O micuță aberație.
O chestie contrară, şi mai recentă, e ce zice Krishnamurti - cum că, imediat ce dorim ceva, mintea creează un pattern ca să ajungă la acel ceva, lucru care o face prizonieră a propriei sale decizii. Şi că pentru a avea mintea trează, alertă şi neblocată în şabloane şi certitudini îndoielnice, trebuie să nu-i permiți să le creeze, să îți păstrezi "gândirea" de copil.
Interesante ambele. Şi ambele adevărate într-o mare măsură. Deci da, aşa funcționează gândirea, mintea. Întrebarea e dacă e bine să urmezi ceea ce ordonează mintea spre a îndeplini țelul propus sau să fii conştient că asta te condiționează şi te înțepeneşte în cadrul creat de dorințe şi minte şi să refuzi aceste patternuri care se crează natural de dragul de a fi liber ca un copil?! Fără amintiri la care să te raportezi, fără precedente... parcă e un pic prea extrem să fii ca unul cu alzheimer, veşnic tabula rasa... ceva ceva tot ar trebui să păstrezi ca să înveți ceva orice...
Alte cujetări ocazionale în timpul alergării de duminică... Dacă cumva, prin nu ştiu ce căi misterioase am contribuit cât de puțin (adăugând conştient sau nu o picătură de afecțiune în cloud-ul universal al iubirii, la care unii par să aibă oarecum mai mult acces decât alții, conştient sau nu) la îmbunătățirea sau limpezirea relațiilor unor prieteni sau amici se cheamă că n-am trăit degeaba.
Legat de cele de mai sus, am cumva o semiimpresie că nu ştiu dacă toți sau doar unii dintre oamenii care se cunosc, au ceva valori în comun, discută chestii şi au un fel oarecum similar de a simți şi/sau gândi, au acces la un fel de fond comun, un fel de gânduri colective sau un ceva care se reflectă într-un fel sau altul la mai mulți dintre ei în relativ acelaşi timp. De exemplu, îi macină aceeaşi temă de gândire. Sau ajung la aceeaşi concluzie gândind fiecare complet separat şi la distanță, fără să comunice în vreun fel. Sau se îmbracă foarte asemănător la un moment dat, tot aşa, fără să comunice - chestii diverse, unele mici, altele mai mari. Oana îi zicea chestiei ăsteia mai în glumă mai în serios conştiința colectivă (ea se referea strict la Pastel şi în situații gen tragere la tombolă, extras bilețele şi potrivit/cuplat bucăți de fraze etc). Cumva, am impresia că şi în sens mai larg există un soi de conştiință colectivă, sau mai degrabă un fel de cloud de gânduri, trăiri, sentimente şi informații şi stări la care sunt conectați mai mulți oameni cumva. Ei, o teorie. O micuță aberație.
Comentarii