Un pic amețită după vinurile fierte de astă seară. O zi bună. Nimic deosebit, dar pur şi simplu nu au fost disonanțe sau dizarmonii.
Mi-a ieşit acceptabil treaba cu pastele pentru colegi. Un pic de bătaie de cap, dar mi-a făcut plăcere. Oricum, nu mă dau înapoi chiar dacă e de făcut oarece efort pentru un scop bun.
Ieri şi azi am primit telefoane, mesaje, na, m-am bucurat că n-a uitat lumea complet de mine, şi chiar în excursie, mi-a plăcut că multă lume, chiar dintre cei care nu mă ştiau aproape deloc, păreau că se bucură sincer când îmi ziceau la mulți ani. Aşa, apropo că nu demult ziceam nu demult că dacă dispar azi fără urmă în două zile îmi piere şi umbra urmei, se pare că uneori chiar şi prin chestii minore (dar bune) pe care le faci că aşa e natural influențezi un pic ceva din alții... Colega mea de bancă din excursie a fost o doamnă care m-a recunoscut după un an jumate pentru că în excursia din Maramureş am avut răbdare să o învăț cât de cât biliard la pensiunea la care eram cazați toți cei din excursia cu TED. Şi s-a bucurat sincer să mă revadă.
Na, mici chestii.
Probabil că n-ar trebui (cum îmi zicea azi şi Cristina G) să îmi fac mereu atâtea probleme. Dar, deh, ar însemna să nu fiu eu. Faptul că nişte ani n-am scris despre toate îndoielile şi căutările mele nu înseamnă că ele nu au existat. Doar că eram prea amorțită să le feliez mărunt... şi să le şi scriu. Deci e de bine că le înfrunt şi mă iau la trântă cu ele. Pare a fi drumul bun, chiar dacă mai dau din gard în şanț şi cu stângu-n dreptul. Dacă nu-mi fac probleme şi nu-mi pun întrebări, dacă nu mă frământ existențial în vreun fel înseamnă probabil c-am murit. Ceea ce nu e cazul. Chiar vreau să trăiesc cât mai sunt în viață...
Comentarii