Am vrut să merg cu Oxigen, acu' pe 24, la munte - era anunțată o excursie prin Bucegi, ceva pornind de pe la Padina şi urcând apoi pe undeva unde cred că nu am mai fost. Era una dintre cele 4 excursii pentru practica de ghid de la curs.
Dar cum nu e cum te pregăteşti sau cum vrei, ci cum se întâmplă. Nu s-a adunat minimul necesar de 30 de turişti şi s-a anulat. Ce fac, ce fac, cer banii înapoi şi mă rog să mai apară până oi da examenul încă o excursie de o zi (că sunt deja înscrisă la toate care mai sunt) sau mă duc la a doua excursie a lor pe weekendul ăsta, la cascade în Bulgaria. Să fie Bulgaria. Decizie luată în 5 minute, joi sdupă prânz - vorbit cu cei de la agenție să mă treacă la practică la asta. Din păcate s-a nimerit ca şedința de ghizi să fie concomitent cu ora de curs cu prezentarea obiectivelor pe teren şi a trebuit să renunț la cursul practic. Şedința a fost eficientă, eram doar 3 ghizi, adică doi şi io (îi ştiam pe amândoi din precedentele două excursii cu Oxigen). Față de excursia pe Lespezi, unde am fost mulți şi n-am simțit că am cine ştie ce responsabilitate, aici m-am simțit altfel. Şi vorbitul a mers mai bine, am mai şi făcut mici chestii de organizare...
Aşa că la 4 şi un pic făceam ochi - împăienjeniți şi cu capu' mare dar am reuşit să plec la timp. Era friggg, ceață jilavă şi bătea şi un vânticel rece care tăia ca briciul. I-am găsit la locul faptei pe Alexandra şi Dan. Am aşteptat să vină toți turiştii până pa 6. Doi n-au apărut şi nici n-au dat anunțat nimic, aşa că la 6 şi 10 autocarul a plecat. A fost prima dată când am mers în autocar pe primele locuri, cu viziune panoramică, e mişto dar n-ai loc la picioare, nici loc să pui rucsacul, aşa că nu e mare şmecherie în afară de privelişte.
Excursia asta a fost sub semnul ceții. Ceața ne-a însoțit permanent, de la plecare până la întoarcere, metamorfozându-se mereu.
Am trecut podul Giurgiu-Ruse pe o ceață lăptoasă, parcă treceam în altă lume sau dimensiune. Apoi pe parcurs, spre Krushuna, ceața s-a mai jucat cu noi ici-colo. Soare nu am avut deloc.
La Krushuna multe poteci erau închise, se stricaseră podețe, aşa că am mers pe poteca principală, de data asta de la coadă la cap. Toate frunzele erau căzute recent, se vedeau din plin urmele zăpezii de weekendul trecut. Cum mergeai pe covorul de frunze ude se simțea miros de nuc - erau multe frunze de nuc, galbene şi fotogenice.
Treptele erau cotropite de frunze, la fel poteca, totul era îngropat în frunze şi ramuri căzute, rupte de furtună. Era un pic dezolant şi parcă lăsat pradă naturii şi ruinării tot parcul. De fapt la ei zonele astea sunt oricum lăsate mai natural, mai sălbatic. Doar toamna mergând spre iarnă dădea nota de muribund şi dezolare.
Cascadele erau frumoase şi acum, chiar dacă apele îşi pierduseră puterea turcoaz sub cerul împâclit, albicios. Păşeam pe frunzele moarte peste poteca de pământ udă dar tot era frumos. Un cățel flămând s-a ținut după noi tot drumul.
După cascade am ajuns în scurt timp la peştera Devetaska. Era abia sosit un autocar bulgăresc cu elevi, aşa că am avut parte de multă hărmălaie în peşteră. Din cauza ceții, prin găurile din tavan se strecura atmosfera tulbure şi cețoasă, făcând totul şi mai crepuscular. Era frig şi umed. Ce diferență față de data trecută, când era soare!
Ne-am tirat relativ repede şi ne-am îndreptat spre Loveci. Am ajuns, am debarcat în fața podului acoperit, am trecut prin el admirând atelierele şi magazinaştele cu suveniruri. Era mult mai frig ca afară... Am ieşit şi ne-am îndreptat spre centrul vechi unde, surpriză - tocmai erau lucrări de schimbare a pavajului, se înlocuiau şi felinarele, drept care farmecul locului era dus naibii. Imaginați-vă piața centrală din cetatea Sighişoarei în plin şantier - cam aşa ar fi.
Am mers mai departe, urcând pe ulițele cartierului vechi către cetate. Căsuțele vechi erau tot frumoase, în pofida vremii posomorâte. Am ajuns la cetate şi la statuia lui Levski. De sus se vedea frumos oraşul, dar în poze nu ieşea din cauza ceții şi norilor. De cealaltă parte canionul nu se vedea nici el aşa impresionant ca data trecută. O să caut nişte poze de atunci, doar aşa, pentru a marca diferența.
Am vizitat cetatea, de data asta am mers în dreapta, partea stângă nu, dar e ok, că data trecută am făcut fix invers, nici nu ştiam că puteam să mergem şi mult în dreapta. Multe ziduri, puține informații... cumva aceeaşi senzație ca la Sarmisegetusa Ulpia, se simțea nevoia unei imagini, o reconstituire 3d cumva ca să avem idee cun arăta la vremea ei cetatea asta...
Am coborât apoi în oraş pe aceleaşi trepte şi străduțe şi am ajuns la zona teraselor, cea în stadiu de şantier. Am mers la un restaurant unde mai mâncase altă dată Alexandra şi nu ne-a părut deloc rău. Un chelner nu chiar tânăr, vioi şi plinuț şi foarte vorbăreț şi pus pe poante, mâncare bună şi multă şi nu prea scumpă... cald şi plăcut, de ne-a luat grav un somn după masă. S-a făcit ora de plecare, ne-am adunat toți în fața podului, am făcut o poză de grup şi țuşti spre Bucureşti.
La întoarcere am dansat pe drumurile bulgăreşti - şi româneşti - cu cețurile. Voaluri-voaluri de ceață fluturau pe drum şi ba înghițeau totul, ba fluturau pe o parte, ba dansau de-a curmezişul drumului, în orice caz, a fost un dans hipnotic, continuu, şi pe măsură ce se lăsa întunericul şi ceața se îndesea şi dansa mai nebuneşte.
A, de ce bulgăreală? Poantă internă de la fumat la Pastel - cum se cheamă copiii bulgarilor? bulgăraşi. Aşa şi bulgăreala în acest caz a fost o plimbăreală prin Bulgaria şi nu o bătaie cu zăpadă...
Dar cum nu e cum te pregăteşti sau cum vrei, ci cum se întâmplă. Nu s-a adunat minimul necesar de 30 de turişti şi s-a anulat. Ce fac, ce fac, cer banii înapoi şi mă rog să mai apară până oi da examenul încă o excursie de o zi (că sunt deja înscrisă la toate care mai sunt) sau mă duc la a doua excursie a lor pe weekendul ăsta, la cascade în Bulgaria. Să fie Bulgaria. Decizie luată în 5 minute, joi sdupă prânz - vorbit cu cei de la agenție să mă treacă la practică la asta. Din păcate s-a nimerit ca şedința de ghizi să fie concomitent cu ora de curs cu prezentarea obiectivelor pe teren şi a trebuit să renunț la cursul practic. Şedința a fost eficientă, eram doar 3 ghizi, adică doi şi io (îi ştiam pe amândoi din precedentele două excursii cu Oxigen). Față de excursia pe Lespezi, unde am fost mulți şi n-am simțit că am cine ştie ce responsabilitate, aici m-am simțit altfel. Şi vorbitul a mers mai bine, am mai şi făcut mici chestii de organizare...
Aşa că la 4 şi un pic făceam ochi - împăienjeniți şi cu capu' mare dar am reuşit să plec la timp. Era friggg, ceață jilavă şi bătea şi un vânticel rece care tăia ca briciul. I-am găsit la locul faptei pe Alexandra şi Dan. Am aşteptat să vină toți turiştii până pa 6. Doi n-au apărut şi nici n-au dat anunțat nimic, aşa că la 6 şi 10 autocarul a plecat. A fost prima dată când am mers în autocar pe primele locuri, cu viziune panoramică, e mişto dar n-ai loc la picioare, nici loc să pui rucsacul, aşa că nu e mare şmecherie în afară de privelişte.
Excursia asta a fost sub semnul ceții. Ceața ne-a însoțit permanent, de la plecare până la întoarcere, metamorfozându-se mereu.
Am trecut podul Giurgiu-Ruse pe o ceață lăptoasă, parcă treceam în altă lume sau dimensiune. Apoi pe parcurs, spre Krushuna, ceața s-a mai jucat cu noi ici-colo. Soare nu am avut deloc.
La Krushuna multe poteci erau închise, se stricaseră podețe, aşa că am mers pe poteca principală, de data asta de la coadă la cap. Toate frunzele erau căzute recent, se vedeau din plin urmele zăpezii de weekendul trecut. Cum mergeai pe covorul de frunze ude se simțea miros de nuc - erau multe frunze de nuc, galbene şi fotogenice.
Treptele erau cotropite de frunze, la fel poteca, totul era îngropat în frunze şi ramuri căzute, rupte de furtună. Era un pic dezolant şi parcă lăsat pradă naturii şi ruinării tot parcul. De fapt la ei zonele astea sunt oricum lăsate mai natural, mai sălbatic. Doar toamna mergând spre iarnă dădea nota de muribund şi dezolare.
Cascadele erau frumoase şi acum, chiar dacă apele îşi pierduseră puterea turcoaz sub cerul împâclit, albicios. Păşeam pe frunzele moarte peste poteca de pământ udă dar tot era frumos. Un cățel flămând s-a ținut după noi tot drumul.
După cascade am ajuns în scurt timp la peştera Devetaska. Era abia sosit un autocar bulgăresc cu elevi, aşa că am avut parte de multă hărmălaie în peşteră. Din cauza ceții, prin găurile din tavan se strecura atmosfera tulbure şi cețoasă, făcând totul şi mai crepuscular. Era frig şi umed. Ce diferență față de data trecută, când era soare!
Ne-am tirat relativ repede şi ne-am îndreptat spre Loveci. Am ajuns, am debarcat în fața podului acoperit, am trecut prin el admirând atelierele şi magazinaştele cu suveniruri. Era mult mai frig ca afară... Am ieşit şi ne-am îndreptat spre centrul vechi unde, surpriză - tocmai erau lucrări de schimbare a pavajului, se înlocuiau şi felinarele, drept care farmecul locului era dus naibii. Imaginați-vă piața centrală din cetatea Sighişoarei în plin şantier - cam aşa ar fi.
Am mers mai departe, urcând pe ulițele cartierului vechi către cetate. Căsuțele vechi erau tot frumoase, în pofida vremii posomorâte. Am ajuns la cetate şi la statuia lui Levski. De sus se vedea frumos oraşul, dar în poze nu ieşea din cauza ceții şi norilor. De cealaltă parte canionul nu se vedea nici el aşa impresionant ca data trecută. O să caut nişte poze de atunci, doar aşa, pentru a marca diferența.
Am vizitat cetatea, de data asta am mers în dreapta, partea stângă nu, dar e ok, că data trecută am făcut fix invers, nici nu ştiam că puteam să mergem şi mult în dreapta. Multe ziduri, puține informații... cumva aceeaşi senzație ca la Sarmisegetusa Ulpia, se simțea nevoia unei imagini, o reconstituire 3d cumva ca să avem idee cun arăta la vremea ei cetatea asta...
Am coborât apoi în oraş pe aceleaşi trepte şi străduțe şi am ajuns la zona teraselor, cea în stadiu de şantier. Am mers la un restaurant unde mai mâncase altă dată Alexandra şi nu ne-a părut deloc rău. Un chelner nu chiar tânăr, vioi şi plinuț şi foarte vorbăreț şi pus pe poante, mâncare bună şi multă şi nu prea scumpă... cald şi plăcut, de ne-a luat grav un somn după masă. S-a făcit ora de plecare, ne-am adunat toți în fața podului, am făcut o poză de grup şi țuşti spre Bucureşti.
La întoarcere am dansat pe drumurile bulgăreşti - şi româneşti - cu cețurile. Voaluri-voaluri de ceață fluturau pe drum şi ba înghițeau totul, ba fluturau pe o parte, ba dansau de-a curmezişul drumului, în orice caz, a fost un dans hipnotic, continuu, şi pe măsură ce se lăsa întunericul şi ceața se îndesea şi dansa mai nebuneşte.
A, de ce bulgăreală? Poantă internă de la fumat la Pastel - cum se cheamă copiii bulgarilor? bulgăraşi. Aşa şi bulgăreala în acest caz a fost o plimbăreală prin Bulgaria şi nu o bătaie cu zăpadă...
Comentarii