Treceți la conținutul principal

Prin munți: Jepii mici - cabana Caraiman - Omu - Bucsoiu - Poiana Izvoarelor - Gura Diham

Şi a fost sfârşit de săptămână. Şi ne-am dus la munte. 11. Urcat pe Jepii mici.



Frumos. Cer senin, soare cald dar nu excesiv. Spectaculos.
O capră neagră. Multă lume pe traseu. Lume de tot felul.

Cabana Caraiman. Popas. O bere, o gustare. Apoi uşurel, către Omu, fără să ne abatem pe la Babe. Le-am salutat din depărtare. Pe platou - furnicar. Incredibil de mulţi oameni, mergând care încotro, spre Crucea Caraiman, spre Coştila, spre Babele, spre Omu.

Încă vreo trei ore până la Omu. Spectaculos, mai ales porţiunea de trecere de pe un masiv pe altul. O turmă de oi în vale, un behăit, o talangă. Ne întâlnim cu mulţi oameni care veneau dinspre Omu. În fine, ajungem la cabană. Ne întâmpină un vânt rece, tăios, constant, care te face să îngheţi instantaneu, stând în plin soare.

Ne instalăm la cabană. Până ne schimbăm de hainele transpirate, până începem să desfacem haleala camera începe să se populeze. Uşor-uşor se umple de tot. Se ocupa cele circa 40 de locuri de la prici. Nu prea aveai unde arunca un ac. Noroc ca unii se duc în sala de mese, alţii ies şi se mai plimbă. Oricum, aglomeraţia s-a simţit noaptea. Sufocant. Nu puteai decât cu greu şi fereală să te întorci de pe-o parte pe alta. Am dormit tare prost, mai şi sforăiau unii, dar ce să faci.
Dimineaţa halim, încercăm să lichidăm greutăţile din rucsaci. Pe la un 10 jumate pornim. Traseul, ales în necunoştinţă de cauză, a fost Bucşoiu - Poiana Izvoarelor - Gura Diham.





Cerul era pâclos, aşa că pozele au ieşit cam şterse. Cert e că de pe Bucşoiu priveliştea era incredibil de frumoasă. Se vedeau de jur-împrejur toţi munţii, era o panoramă fantastică. Aparatul foto mă încurca, oricum abia mă târâiam. Aşa că m-am energat pe el şi l-am băgat în rucsac. Păcat, că aş mai fi avut multe de pozat pe parcursul coborârii. Bine, pentru c-a fost a naibii de grea. Lungă, abruptă, dificilă, pe terenuri de tot soiul - grohotiş, grohotiş + stânci, stânci abrupte cu lanţuri rupte (deh, traseu neumbalt + toată coborârea dacă am întâlnit 2 mini-grupuri), apoi prin jnepeniş, pământ + grohoriş, pământ umed, pante abrupte. Coborâre continuă, abruptă, nu se mai termina. Ne-a luat 5-6 ore. Şi când te gândeşti că ziceam că nu coborâm pe Jepii mici că e prea greu! Ar fi fost joacă de copii pe lângă chestia asta.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

O zi plină

Sună mobilul deșteptarea. Ochii mi se dezlipesc cu greu, aș mai dormi încă câteva ore... Sar din pat, gata, repede-repede, că azi sunt multe în program, n-am idee cum să o scot la capăt. Afară iar frig - și ce frig! - când respir îmi vine să tușesc de rece ce e aerul. Precipitare câtre troleibuz, l-am ratat, da' mai bine întârzii decât să cad pe gheață. Aștept, vine altul, arhiplin, ei, asta e, azi nu citesc finalul cărții. Traseul obișnuit, troleibuz-tramvai-troleibuz, iar pe drumeagul printre nămeți înghețați și mațini în mers pe ulița îngustă mă gândeam că, la cum țopăiam pe-acolo eram ca o păpușă stricată, care dă din mâini și picioare aiurea, gata-gata să cadă. Am ajuns, ia să văd cum e cafeaua asta grecească luată aseară din megaimage, mda, cam nașpa, are aroma aia care mie nu-mi place, parcă arsă, în fine, lasă că merge. Muncă, modificări peste modificări, agitație, la ora 1 gata, hai la evenimentul cu copiii. La o școală din Crângași, în sala de sport, copilașii de la cent...

aberatii - iluzia unei insule

"iluzia unei insule". Am reascultat de curand cantecul asta al lui Vali Sterian... E sinistru, macabru, cum vrei sa-i spui, dar imi place... mult... nu stiu de ce... "http://www.radio3net.ro/artisti.php?str=iluzia+unei+insule&mode=piesa&cx=search#p_player116" ... "... Nu-ti face probleme, e mijlocul verii/ E mijlocul iernii, ciudata poveste / Iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii / Trasura ca moarta parandu-ti ca este... / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600 / Zadarnic te sperii ca ninge mereu / Ca strajile drumului fumega mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600..." Cam ciudat pentru o optimista (dar oare chiar sunt o optimista? hmmm... mai degraba realista...) sa guste cantece/poezii asa de triste.. Si totusi, tare-mi place... Dar cred ca daca as fi citit inainte poezia, fara sa ascult inainte cantecul, nu mi-ar fi placut... Dar ce ar fi binele fara rau, bucuria fara tristete, optimismul fara pesimism,...