Parcă n-am mai scris pe blog de nu știu când. Și cică, de fapt, de pe 11 noiembrie. Dar zău, parcă au trecut ani de-atunci. Munca e di vină. Mda. Imediat după ce-am isprăvit naibii cu serbările am constatat c-am rămas cu sechele de stres. Parcă eram mereu în priză, că trebuie să fac aia, ailaltă, mama măsii. Și de fapt, "trebuia musai" era doar în capul meu. Luasem "to do"- urile mult prea în serios, și au fost căcălău. Până mi-am dat seama că o luasem naibii pe arătură, de parcă puii mei, agenția ar fi fost a mea și totul depindea de mine. Căcat. M-am trezit, dar de muncit pe brânci n-am scăpat, că deh, e final de ani și apar fel de fel de super-extra-mega urgențe de la clienți care brusc își dau seama că le trebuie nu-știu-ce acum, dar acum, am zis! Așa că stai, frățică și muncește în fiecare zi peste program, treyește-te dimineața ca bătut, cu un ne-chef total și ia-o de la capăt. Ba, colac peste pupăză, m-am trezit și cu o colaborare. M-am bucurat. Dar acum mă calcă pe nervi, că și așa puținul timp pe care-l am se duce pe apa sâmbetei în fața calculatorului. Și suma totală pentru cele două cărțulii de copii e mică a naibii, și zău, parcă nu merită efortul. Eh, acuma na, aia e.Mda... Și ce-a mai fost? Ia să ne amintim. M-am văzut cu Elena și Oana din gașca de la master, Anca a tras chiulul din cauză de copil bolnav. A fost miștone-am întâlnit la Cafepedia, ne-am bucurat pentru veștile bune ale Elenei, care și-a găsit în sfârșit pe cineva... Ne-am propus să ne vedem mai des. Ceea ce s-a și întâmplat, incredibil dar adevărat, de astă dată la Camera din față, unde am ajuns târziu și n-am mai prins-o pe Anca.
A mai fost un eveniment - party pentru publicitari, unde ne-am dus toată creația, cu cățel cu purcel - cred că e prima dată când am ieșit toți șase, sigur, plus o vagă reprezentare a accounților - doar Lexy și Mădă. Chestiunea a fost într-un loc numit Atelierul de Creație, undeva pe Splai, zona Timpuri Noi. Era o fostă hală industrială atinsă de tușe publicitare haioase. Petrecerea în sine a fost... jălnicuță, cel puțin cât am stat noi. Conceptul primordial a fost "Creație fără producție nu se poate", iar, în concluzie, toate cele, de la A la Z, erau oarecum haioase dar... dezamăgitoare. Bungee jumpung orizontal - îți puneai ham și cască de bungee, fugeai sau mergeai cât puteai până nu mai permitea coarda și te trăgea înapoi. Cabina foto cu gravitație zero - o mică trambulină pe care săreai pe loc și cineva cocoțat îți făcea poză de sus. Am apreciat însă maxim mâncarea și băutura. Și oricum noi am fost în perioada cât am stat pe-acolo, cel mai haios grup - întâi au jucat ai noștri fussball cu chiuturi de se uitau cu jind și alții la masa de fussball... Pe urmă, când s-au terminat fisele am migrat mai încolo, careva a descoperit artificiile - bețișoare d-alea care fac steluțe de anul nou. Și așa distracția-i gata. Ne-am bucurat să le vedem și pe Alistar și pe Banea, am mai trancănit și cu ele... Pe fundal, pe scenă se încinsese o dezbatere despre relația creație-producție pe care n-o asculta nimeni... S-a făcut târziu și ne-am cărat. Dar per total a fost mișto.
Altă chestie a fost lansarea cărții lui Conu, Lacunare, la editura Vremea. Lansare la Gaudeamus. A fost o dublă lansare, o carte de poezii a lui Daian și cartea de cugetări a lui Conu. Lume multă, frumos. Și mai frumos a fost după, că ne-am cărăbănit la Dominic, unde am stat la taclale și băutură până târziu, spre 3-4 dimineața. a fost ca-n vremurile bune.
Altfel... Mă bucur că până de curând vremea a fost bună, caldă, tomnatică. Au fost zilele cețoase, când vâsleam prin ceață dimineața spre serviciu și seara, spre casă. Ți o dimineață de pe podul Basarab, plutind în cețuri, o altă dimineață semi-cețoasă, cu o semi-rază de soare proiectând umbre calde strălucitoare pe un parapet... Și o dimineață ninsă, cu acoperișul curbat al stației de tramvai întunecat de stratul de zăpadă adunată, care din când în când aluneca - mică avalanșă locală. Și o lună plină strălucind cețos. Și un copac singuratic cu frunze galbene dansându-și ramurile pe albastrul miezului zilei. Și porumbei care au revenit în dud. Și un câine nou în cartier, alb, care patrulează mereu grăbit, preocupat, ba încolo, ba încoace.
O budincă de conopidă. O varză dulce cu o relicvă de ied uitat prin congelator. Planuri pentru gătit chestii sănătoase din materii prime cu nume ciudate. Condimente. Black friday care este de rahat. Cărți, un blender, bullshitulețe.
Oboseală. Și mai ales gripă. Cam de după party-ul publicitarilor, unde am băut chestii reci, cu gheață, s-a declanșat gripo-răceala. În seara aia, când am ajuns acasă nici mu mai aveam voce. Ei și de-atunci distracție maximă, muci, tuse și o stare de căcat. Abia de ieri parcă-parcă s-ar îmbunătăți și starea mea.
Citesc Lacunarele lui Conu, îmi place. Și multe din chestiile pe care le-a gândit și scris el le-am gândit și le gândesc și eu. Sunt și unele care-mi par exagerate sau insuficient aprofundate, oarecum flori de stil aruncate din... cum naiba se scrie... poanie se pronunță, franțuzism a la Dominic, mă rog... na, căutai pe goagle, inculta naibii ce sunt, "din poignet" se scrie.
Comentarii