cică

stare incertă.
Ba m-apucă chef sa scriu chestii profunde. Ba poetisme. Vad că mă molipsi Maria cu pasa ei poetică. Da' io nu şi nu. Nu sciu nimic. Nici deep, nici poetic. Na!

tot aşa cu muzica.
Un haos general.

vreau să încep 1000 de chestii şi evident nu m-apuc de niciuna.

aşa că...

Vântul se zbuciumă turbat.

Gânduri se învălmăşesc prin unghere, măturate fără milă.
Stopi inexistenţi zboară pe aripile amintirii. E o zi ciudată. E 18. Cineva ar fi putut împlini 41 de ani. Ce-ar fi fost dacă...


Aş..

Dar nu.

Am citit ieri un articol cum că s-a demonstrat că exprimarea în scris a trăirilor, situaţiilor traumatice etc e terapeutică. Se pare că am descoperit asta by myself de ani de zile, de când am început blogul ăsta. De unde rezultă o chestie de bun-simţ: dacă simţi că ceva îţi face bine, înseamnă că aşa e.



Imagini. Un cer de aur. Cărăbuş metalic. Urletul vântului. Porumbel călător. Metafore nenăscute. Versuri neîncepute. nerostite. negândite încă.



Oare unde se duc gândurile când se duc? Mai ales gândurile semigândite...

Un final minunat al acestei zile, viori îmi răsună încă în minte, o stare rară. Mulțumită lui Alexandru Tomescu, care ne-a încântat în piața Festivalului Enescu. Sonatele de Bach le mai știam, vag. Dar de Isaye habar n-aveam. Mi-au plăcut ambele sonate. Iar din ultima diverse acorduri mi-au răsunat în minte tot drumul spre casă. Și încă nu mi-a trecut. Am găsit definiția unei seri perfecte: repertoriul de la concertul de astă-seară și un pahar de vin.