Herastrau. Pe langa Roata mare. O veveritza topaie pe spatiul verde dintre tei... Alearga in zig-zag. Se departeazza putin, spre tufe, in spate... Se opreste. Se razgandeste. O ia inapoi, vine spre noi. Iar se opreste. Iar se duce in spate. Iar se opreste si face stanga-mprejur. Ajunge la copacul din stanga. Sta pe ganduri, culege ceva de pe jos. Si vine spre noi. E preocupata, nu ne-a vazut. Maica-mea trancaneste, imi vine sa-i zic taci odata, dar mi-e sa nu sperii mica fiintza. A ajuns aproape de banca. E maronie-ciocolatie, cu pieptul alb, ochii ca niste margele, coada stufoasa zbarlita. S-a ridicat in doua labute - la ce s-o fi gandind?! Se apropie si mai mult. Daca-as intinde mana as ajunde la ea. Mai face inca un pas spre banca noastra, timpin care maica-mea zice nu ne-a vazut, moment in care veverita o zbugheste brusc prin spatele bancii int-un copac. Radem: ne-a vazut.
A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!
Comentarii