Totul trece... Durere, fericire, iubire, ura, viatza... Acum simt ca traiesc alt timp decat lumea exterioara. In jurul meu lucruri, oameni, culori, sunete se agita, se invalmasesc, dar eu sunt prea departe, in timpul gandurilor mele, si le vad straine, parca fara legatura cu mine si sufletul meu... Toate in jur se succed ametitor.. Dar eu parca-s... o fantoma... sau cineva care s-ar pomeni in mijlocul unui film. Sunt din alt film, din alta lume... Pentru eul meu, timpul e acum nemiscat, impietrit. E o povara - plumb bacovian. In jur totul se misca, curge, e plin de viata iar eu ma simt instrainata de tot si toate.
Asa e timpul, nemilos... Are mofturile lui... Uneori o ia la goana de nu mai stii ce sa faci, atat de multe se intampla in fiecare clipa; alteori se taraste, ca o ceata lenesa, si nu se intampla nimic, monotonie exasperanta... si din cand in cand, cand ai probleme de suflet, se opreste. De ce se opreste, in loc sa treaca mai repede? De ce ma desprinde de lume, de ce devin brusc atemporala, ca fantoma unui gand prizonier, condamnat sa ii vada, sa-i simta pe ceilalti, dar ceilalti sa nu-l poata vedea sau simti...
Comentarii