Pe cerul negru al nopții îşi întindea o aripă străvezie fantastica Miazănoapte din poveşti (din Făt-Frumos din lacrimă, cred).
Îşi răsfirase penele şi plutea către luna portocalie uşor încețoşată. Credea că nu o vede nimeni, fiind alcătuită din nori străvezii, dar lumina palidă a lunii o dădea de gol, luminând fantomatic aripa desfăşurată în zbor.
Şi a plutit aşa multă vreme, vreo două ceasuri, răspândind somn şi toropeală dar şi farmec tainic. Apoi probabil a adormit pe undeva şi a dispărut de pe cer., sau s-a ascuns disimulându-se și topindu-se când și-a dar seama că i-a trecut timpul (la ora 12 noaptea noi tocmai ajunseserăm la marginea Constanței, într-o benzinărie, și mai aveam puțin până în Vamă.
Comentarii