Ieri spre seară, după furtună, a apărut o noută dilemă (sau trilemă). Dana ne întreabă când am vrea să revenim la munca de la birou: 1 iulie, 1 septembrie, 1 ianuarie 2021 sau altcândva. Asta m-a pus în fața unei analize serioase a ce vreau și mai ales, de ce.
Primul gând, instant, chiar în timp de vorbea ea, a fost - septembrie. Numai gândul la mersul cu metroul aglomerat mă făcea să mă zburlesc. Plus renunțarea la noile rutine pe care le-am dezvoltat în favoarea mea (în principiu acel mai mult timp dedicat mie pe tpt parcursul zilei).
Pe urmă, azi dimineață, până să mă scol din pat, rumegam gândul ăsta și tot trăgeam spuza pe septembrie. Că drumul, că modalitățile de transport. Că timpul. Că sportul. Că confortul. Că de fapt lucrez foarte bine de acasăcând e de lucru. Etc. Și pe urmă brusc mi-am dat seama că e vorba doar de a amâna ceva - lasă pe mai târziu, că e bine așa. Din nou, nelăcerea de a aschimba ceva, de a re-schimba o rutină, o stare de status quo în altceva (ooof!) și găsirea de argumente în favoarea amânării.
Da.
Aglomerația, înghesuiala din transport - vor fi la fel și dacă încep în iulie, în septembrie sau în 2021. Expunerea va fi aceeași.
Găsirea unei soluții de transport alternativ - trebuie să o fac, indiferent că e în iulie, septembrie sau ianuarie. Doar să nu mai amân căutarea variasntelor și să-mi mișc neuronii ca să găsesc cea mai bună variantă, sau cele mai bune x variante pe care le pot folosi alternativ.
Ieșirea din confortul abia câștigat - nu e nicio tragedie, e vorba doar de a-mi găsi acele lucruri care să îmi placă și care pot suplini avantajele lucrului de acasă.
Ora de exerciții fizice pot s-o reduc la vreo 20 de minute comasate, mai mult de întreținere, nu ca acum (pentru că acum de fapt suplinesc lipsa cățăratului, a drumețiilor, a alergatului - deși am ănceput să reiau alergatul) și să folosesc alergarea sau poate mersul pe bicicletă (sau și-și) ca soluții alternative de transport către/de la serviciu.
Scurtele „drumeții” prin cartier ca să îmi limpezesc mintea între proiecte și stări dubioase pot fi scurte drumeții primprejurul sediului, că tot exploram zona și acolo.
Gătitul în timp ce lucrez, printre picături - ei, asta da, e mai dificil, că nu poți găti la serviciu, iar acasă timpul rămâne ăla puțin. Probabil o organizare mai bună și ceva planificare - că acum e cam la găsesc chestiile astea acum în magazin, hmmm, ce pot să gătesc cu ele, asta asta, ok, hai asta acum, cât am chef.
Momentele de liniștire, când încerc să nu mă gândesc la nimic ci doar să fiu și să simt că sunt, atât - și astea cred că le pot deplasa de-acasă oriunde unde-aș fi. Depinde doar de mine să îmi iau acele câteva minute și să mă deconectez de la tot.
Trezitul devreme. Da, nu-i plăcut, mai ales că trebuie ajutat cu culcatul devreme. Aici cred că mi-e cel mai mare disconfort. Dar poate combinat cu alergare spre serviciu cu componentă prin parc n-o să fie așa de rău. Hm, cam astea cred că sunt chestiunile. Da, e clar, e lenea de a începe să mă gândesc la soluții alternative care să fie bune pentru mine. Bine că mi-am dat seama că iar îmi fur căciula de una singură.
Ok, deci cum am reușit acum, ca dintr-un disconfort total inițial să găsesc și sp fac ceva mai bun ca înainte pentru mine, asta trebuie să găsesc și să fac și acum. Ok.
Bine că de fapt de serviciul în sine nu mi-e frică. Nici de interacțiunea cu colegii. De fapt nici de îmbolnăvirea de virsul ăla în sine nu mi-e frică. Doar să nu îl răspândesc mă gândesc, de altceva nu pot zice că îmi e frică.
Primul gând, instant, chiar în timp de vorbea ea, a fost - septembrie. Numai gândul la mersul cu metroul aglomerat mă făcea să mă zburlesc. Plus renunțarea la noile rutine pe care le-am dezvoltat în favoarea mea (în principiu acel mai mult timp dedicat mie pe tpt parcursul zilei).
Pe urmă, azi dimineață, până să mă scol din pat, rumegam gândul ăsta și tot trăgeam spuza pe septembrie. Că drumul, că modalitățile de transport. Că timpul. Că sportul. Că confortul. Că de fapt lucrez foarte bine de acasăcând e de lucru. Etc. Și pe urmă brusc mi-am dat seama că e vorba doar de a amâna ceva - lasă pe mai târziu, că e bine așa. Din nou, nelăcerea de a aschimba ceva, de a re-schimba o rutină, o stare de status quo în altceva (ooof!) și găsirea de argumente în favoarea amânării.
Da.
Aglomerația, înghesuiala din transport - vor fi la fel și dacă încep în iulie, în septembrie sau în 2021. Expunerea va fi aceeași.
Găsirea unei soluții de transport alternativ - trebuie să o fac, indiferent că e în iulie, septembrie sau ianuarie. Doar să nu mai amân căutarea variasntelor și să-mi mișc neuronii ca să găsesc cea mai bună variantă, sau cele mai bune x variante pe care le pot folosi alternativ.
Ieșirea din confortul abia câștigat - nu e nicio tragedie, e vorba doar de a-mi găsi acele lucruri care să îmi placă și care pot suplini avantajele lucrului de acasă.
Ora de exerciții fizice pot s-o reduc la vreo 20 de minute comasate, mai mult de întreținere, nu ca acum (pentru că acum de fapt suplinesc lipsa cățăratului, a drumețiilor, a alergatului - deși am ănceput să reiau alergatul) și să folosesc alergarea sau poate mersul pe bicicletă (sau și-și) ca soluții alternative de transport către/de la serviciu.
Scurtele „drumeții” prin cartier ca să îmi limpezesc mintea între proiecte și stări dubioase pot fi scurte drumeții primprejurul sediului, că tot exploram zona și acolo.
Gătitul în timp ce lucrez, printre picături - ei, asta da, e mai dificil, că nu poți găti la serviciu, iar acasă timpul rămâne ăla puțin. Probabil o organizare mai bună și ceva planificare - că acum e cam la găsesc chestiile astea acum în magazin, hmmm, ce pot să gătesc cu ele, asta asta, ok, hai asta acum, cât am chef.
Momentele de liniștire, când încerc să nu mă gândesc la nimic ci doar să fiu și să simt că sunt, atât - și astea cred că le pot deplasa de-acasă oriunde unde-aș fi. Depinde doar de mine să îmi iau acele câteva minute și să mă deconectez de la tot.
Trezitul devreme. Da, nu-i plăcut, mai ales că trebuie ajutat cu culcatul devreme. Aici cred că mi-e cel mai mare disconfort. Dar poate combinat cu alergare spre serviciu cu componentă prin parc n-o să fie așa de rău. Hm, cam astea cred că sunt chestiunile. Da, e clar, e lenea de a începe să mă gândesc la soluții alternative care să fie bune pentru mine. Bine că mi-am dat seama că iar îmi fur căciula de una singură.
Ok, deci cum am reușit acum, ca dintr-un disconfort total inițial să găsesc și sp fac ceva mai bun ca înainte pentru mine, asta trebuie să găsesc și să fac și acum. Ok.
Bine că de fapt de serviciul în sine nu mi-e frică. Nici de interacțiunea cu colegii. De fapt nici de îmbolnăvirea de virsul ăla în sine nu mi-e frică. Doar să nu îl răspândesc mă gândesc, de altceva nu pot zice că îmi e frică.
Comentarii