zile enervante şi stări de kkt

Trei zile în care mai nimic nu merge, apar piedici aiurea unde nici nu gândeşti, apoi unele chestii se rezolvă nesperat de bine dar lăsând o stare generală de enervare, de aricire. Altele se împotmolesc pur şi simplu, alte chestii mă calcă pe nervi brusc şi aiurea, chestii pe care nu le înțeleg mă enervează, gânduri fugite cu pluta muşcă şi ele din răbdarea care nu mai este, că şi-a luat jucăriile şi a plecat exasperată de atâta brambureală şi nonsens. Vineri spre seară a fost cel mai naşpa, totul mă enerva la culme şi eram pissed off. Nici acum nu ştiu să definesc exact de ce, dar are legătură cu vechile stări de nervi şi draci care mă apucau când trăgeam de gaşcă şi degeaba, când mă simțeam a cincea roată la căruță şi că mă agit pentru ceva ce credeam că era spre binele tuturor şi de fapt nimănui nu îi păsa. Poate d-aia mi-a revenit starea asta de căcat, ca să mă limpezesc şi să înțeleg ceva, că e clar că fac sau gândesc ceva greşit. Abia acu' pe seară s-au mai decantat gândurile, s-au mai liniştit apele... Da, să te aştepți la ceva, orice de la ceilalți e o mare autoamăgire. Oamenii sunt oameni, suntem aşa cum suntem, cu defecte, cu greşeli, cu realitățile noastre paralele, cu imaginile noastre despre toate cele, cu bune şi cu rele... Important e să ne acceptăm aşa cum suntem, şi pe noi înşine şi pe ceilalți... fără aşteptări sau proiecții... fără false imagini... deşi e greu al naibii să vezi realitatea aşa cum e de fapt.