Îmi propusesem să scriu în fiecare seară, la cald, despre cum au fost zilele astea de vacanță intensivă. Da, chiar a fost o vacanță-terapie intensivă, dacă e să mă gândesc bine. Dar decât să stau seara în casă și să scriu, am preferată umblu lelea pe străzi până târziu și apoi kaput - somn adânc până în zori.
Florența - Firenze e un oraș frumos, interesant, plin de istorie și de artă. Un oraș în care să revii, prin care să te plimbi pe îndelete pe străduțe la întâmplare, să te așezi la o măsuță, sau pe niște trepte, sau pe o bordură undeva unde ceva minunat îți fură privirea și atenția și să savurezi pur și simplu clipa. Un oraș în care ai multe de văzut, de admirat și de simțit.
Duminică pe la 7 jumate luam drumul aeroportului. După un zbor liniștit de două ore - și cam dormit (cu vise plăcute) - am sosit în Florența. Soare, 20 și ceva de grade, iar în drumul taxiului cu care am străbătut orașul am admirat partea mai puțin turistică a Florenței, plină de blocuri cu obloane de lemn, verzi, copacii pe pe alei, pinii maritimi și chiparoșii, zidurile unei cetăți, traficul de pe străzi, apoi am mers de-a lungul Arno-ului până la Camping Firenze, cazarea noastră.
Ne-am lăsat bagajele și țuuuști să mergem să vedem centrul istoric al Florenței. Aveam un shuttle microbuz care făcea curse la ore fixe între camping și o piețulică aflată la începutul centrului vechi.
Am mers pe mâna lui Andrei - au fost grupulețe care au mers pe cont propriu, dar cum n-avusesem timp să îmi fac temele de acasă iar temerarii care porniseră pe cont propriu au fost din primul grup ce luase shuttle-ul (cred că am ajuns la jumătate de oră după ei), am zis că lasă, hai să mă țin după oamenii cunoscuți, mai ales că știau care-s principalele chestii de văzut. Am mers pe promenadă de-a lungul Arno-ului, apropiindu-ne lent de Ponte Vecchio, Se vedeau frumos podurile, iar pe malul din albia Arno-ului lumea ieșise cu cățel cu purcel la plimbare și la plajă. Erau unele zone cu stufăriș strașnic, altele cu iarbă de un verde amețitor, altele cu ceva gen nisip-pământ.
Cu cât ne apropiam de Ponte Vecchio devenea mai aglomerat pe trotuar și se înmulțeau turiștii care pozau și se pozau. La un moment dat Andrei a vrut să o luăm în sus pe niște străduțe, dar accesul era oprit de niște lucrări de restaurare, așa că am mers mai departe și am intrat mai încolo pe străduțe, în puhoiul de oameni. Și deși străduța era îngustă, nu era doar pietonală, așa că ne mai feream la greu și de mașini, scutere, biciclete. Stânga-dreapta strada era garnisită de prăvălioare cu chestii din piele - genți, încălțăminte, haine, cu gelato, cu haleală, cu suveniruri, un talmeș-balmeș pitoresc și colorat. Și un râu de oameni circulând brownian care în sus care în jos, ocolind dopurile formate din cei care staționau căscând gura la te miri ce.
Am ieșit la palatul Pitti - aflase Andrei că se vizita gratis fix în ziua aia palatul și grădinile lui, grădinile Boboli. Palatul - imens, cu fațada parțial în renovare.... și o coadă de două ore pentru biletele free pentru intrare. Și pentru grădini trebuiau luate bilete, deci era aceeași coadă. Dezumflați, am renunțat la idee. Cineva a venit cu ideea să facem o mică pauză cât să-și ia cine vrea înghețată. Eu am tras o fugă până pe străduța de unde venisem ca să ajung la o prăvălie ce vindea pizza la felie, iar aici am dat nas în nas cu o paradă ce venea fix spre piața palatului Pitti. Oameni în costume medievale, pe grupări de bresle și ocupații și categorii sociale, precedați de un grup de toboșari care duduiau din tobe. M-am strecurat pe lângă ei ca să ajung din nou în piață și să îi prind dintr-un unghi mai larg. Aveam și felia de pizza în mână, a fost foarte haios să fac poze cu o mână jumate și-o felie de pizza. Spectacolul a fost încheiat de stegari, care fâlfâiau cu steagurile, iar apoi le-au aruncat în aer și le-au prins înapoi.
După trecerea paradei ne-am re-adunat și noi și am pornit către Ponte Vecchio. Am ajuns. Un pod mu case-prăvălii pe margini, majoritatea cu bijuterii din aur și o înghesuială de nu-ți venea să crezi. Foarte „impresionant”. Nici loc să faci poze în partea deschisă către râu n-am prins, era o luptă crâncenă și m-am lipsit de asta.
Am trecut în partea cealaltă a râului, către Piazza della Signoria din fața Palazzo Vecchio. O mare la lume și pe aici. Am admirat Loggia dei Lanzi, am intrat să căscăm gura la ce se vizita gratis, adică parterul Palazzo Vecchio, ne-am benoclat la statuile din piață și am pornit mai departe.
Am ieșit în piață Republicii, doar în trecere spre Dom. Domul din Florența e impresionant. (A doua zi, vizitând Siena, am aflat de marea rivalitate dintre marile orașe ale Toscanei, ne-a povestit câte ceva ghida antamată pentru ziua 2, cum se întreceau ei care mai de care să ridice un Dom mai mare și mai frumos.)
Am dat un ocol complet Domului, am avut prilejul să îl văd din toare părțile și să fiu uimită de frumusețea arhitecturii sale.
Apoi am pornit să prindem apusul la pizza Michelangelo. Am mers iar pe străduțe, am trecut Arno pe alt pod, am mers o vreme pe chei apoi am urcat multe trepte spre acel loc de belvedere. Da, și nu ne-a dezamăgit. Chiar se vedea superb Florența poleită de auriul roșcat și praful de aur din aer.
Am prins mai multe tonalități și degradeuri subtile în decursul apusului. Am început să dârdâim, că adia un vânt prea înviorător, așa că am pornit spre locul de îmbarcare în ultimul shuttle.
Am luat cina la restaurantul campingului - de altfel un local foarte fancy și frecventat. M-am limitat la o halbă de bere roșie Dolomiti care mergea cu sandwich-ul rămas din provizii. Tare bună berea aia!
Florența - Firenze e un oraș frumos, interesant, plin de istorie și de artă. Un oraș în care să revii, prin care să te plimbi pe îndelete pe străduțe la întâmplare, să te așezi la o măsuță, sau pe niște trepte, sau pe o bordură undeva unde ceva minunat îți fură privirea și atenția și să savurezi pur și simplu clipa. Un oraș în care ai multe de văzut, de admirat și de simțit.
*
Duminică pe la 7 jumate luam drumul aeroportului. După un zbor liniștit de două ore - și cam dormit (cu vise plăcute) - am sosit în Florența. Soare, 20 și ceva de grade, iar în drumul taxiului cu care am străbătut orașul am admirat partea mai puțin turistică a Florenței, plină de blocuri cu obloane de lemn, verzi, copacii pe pe alei, pinii maritimi și chiparoșii, zidurile unei cetăți, traficul de pe străzi, apoi am mers de-a lungul Arno-ului până la Camping Firenze, cazarea noastră.
Ne-am lăsat bagajele și țuuuști să mergem să vedem centrul istoric al Florenței. Aveam un shuttle microbuz care făcea curse la ore fixe între camping și o piețulică aflată la începutul centrului vechi.
Am mers pe mâna lui Andrei - au fost grupulețe care au mers pe cont propriu, dar cum n-avusesem timp să îmi fac temele de acasă iar temerarii care porniseră pe cont propriu au fost din primul grup ce luase shuttle-ul (cred că am ajuns la jumătate de oră după ei), am zis că lasă, hai să mă țin după oamenii cunoscuți, mai ales că știau care-s principalele chestii de văzut. Am mers pe promenadă de-a lungul Arno-ului, apropiindu-ne lent de Ponte Vecchio, Se vedeau frumos podurile, iar pe malul din albia Arno-ului lumea ieșise cu cățel cu purcel la plimbare și la plajă. Erau unele zone cu stufăriș strașnic, altele cu iarbă de un verde amețitor, altele cu ceva gen nisip-pământ.
Cu cât ne apropiam de Ponte Vecchio devenea mai aglomerat pe trotuar și se înmulțeau turiștii care pozau și se pozau. La un moment dat Andrei a vrut să o luăm în sus pe niște străduțe, dar accesul era oprit de niște lucrări de restaurare, așa că am mers mai departe și am intrat mai încolo pe străduțe, în puhoiul de oameni. Și deși străduța era îngustă, nu era doar pietonală, așa că ne mai feream la greu și de mașini, scutere, biciclete. Stânga-dreapta strada era garnisită de prăvălioare cu chestii din piele - genți, încălțăminte, haine, cu gelato, cu haleală, cu suveniruri, un talmeș-balmeș pitoresc și colorat. Și un râu de oameni circulând brownian care în sus care în jos, ocolind dopurile formate din cei care staționau căscând gura la te miri ce.
Am ieșit la palatul Pitti - aflase Andrei că se vizita gratis fix în ziua aia palatul și grădinile lui, grădinile Boboli. Palatul - imens, cu fațada parțial în renovare.... și o coadă de două ore pentru biletele free pentru intrare. Și pentru grădini trebuiau luate bilete, deci era aceeași coadă. Dezumflați, am renunțat la idee. Cineva a venit cu ideea să facem o mică pauză cât să-și ia cine vrea înghețată. Eu am tras o fugă până pe străduța de unde venisem ca să ajung la o prăvălie ce vindea pizza la felie, iar aici am dat nas în nas cu o paradă ce venea fix spre piața palatului Pitti. Oameni în costume medievale, pe grupări de bresle și ocupații și categorii sociale, precedați de un grup de toboșari care duduiau din tobe. M-am strecurat pe lângă ei ca să ajung din nou în piață și să îi prind dintr-un unghi mai larg. Aveam și felia de pizza în mână, a fost foarte haios să fac poze cu o mână jumate și-o felie de pizza. Spectacolul a fost încheiat de stegari, care fâlfâiau cu steagurile, iar apoi le-au aruncat în aer și le-au prins înapoi.
După trecerea paradei ne-am re-adunat și noi și am pornit către Ponte Vecchio. Am ajuns. Un pod mu case-prăvălii pe margini, majoritatea cu bijuterii din aur și o înghesuială de nu-ți venea să crezi. Foarte „impresionant”. Nici loc să faci poze în partea deschisă către râu n-am prins, era o luptă crâncenă și m-am lipsit de asta.
Am ieșit în piață Republicii, doar în trecere spre Dom. Domul din Florența e impresionant. (A doua zi, vizitând Siena, am aflat de marea rivalitate dintre marile orașe ale Toscanei, ne-a povestit câte ceva ghida antamată pentru ziua 2, cum se întreceau ei care mai de care să ridice un Dom mai mare și mai frumos.)
Am dat un ocol complet Domului, am avut prilejul să îl văd din toare părțile și să fiu uimită de frumusețea arhitecturii sale.
Apoi am pornit să prindem apusul la pizza Michelangelo. Am mers iar pe străduțe, am trecut Arno pe alt pod, am mers o vreme pe chei apoi am urcat multe trepte spre acel loc de belvedere. Da, și nu ne-a dezamăgit. Chiar se vedea superb Florența poleită de auriul roșcat și praful de aur din aer.
Am prins mai multe tonalități și degradeuri subtile în decursul apusului. Am început să dârdâim, că adia un vânt prea înviorător, așa că am pornit spre locul de îmbarcare în ultimul shuttle.
Am luat cina la restaurantul campingului - de altfel un local foarte fancy și frecventat. M-am limitat la o halbă de bere roșie Dolomiti care mergea cu sandwich-ul rămas din provizii. Tare bună berea aia!
Comentarii