Un weekend cu fel de fel. Vineri m-am trezit cu o stare bună, armonioasă. Pe parcursul zilei m-am hotărât să merg la filmul despre care îmi zisese Elena, documentarul despre viața lui Leonardo da Vinci, apoi să plusez mergând și la karaoke party cu Andinio. Un pic cam mult, dar am zis să împușc mai multe chestii deodată. Mai ales că venea ziua Elenei și nu știam când reușesc să mă mai văd cu ea. Așa că am luat eu biletele și ne-am văzut direct la Liberty Mall, ca la acel cinema tot sunt din când în când niște documentare mișto - tot aici am mai văzut și Florența cu Galeriiile Uffizi 3D și încă unul despre Caravaggio.
A fost miștocuț, dar nu cine știe ce. Dar nu-l consider timp pierdut, au fost destule chestii interesante. Omul genial care a încercat de toate, să înțeleagă și să descopere de toate s-a dovedit a fi și el a avea destule limitări, s-a risipit în toate direcțiile fără a reuși să concretizece prea multe din toate câte l-au pasionat și le-a început. Mașinăriile lui n-au funcționat niciodată, dar au fost un prim pas spre descoperirea unor principii pe care alte mașinării funcționează astăzi. Parcă aș fi vrut să aflu mai multe, dar na...
După film am convins-o pe Elena să vină și ea la karaoke party al Andinio din Grill Pub din Regie. Veniseră mai puțini decât se anunțaseră, iar noi am nimerit la o masă mai depărtată de nucleul găștii așa că n-a fost cine știe ce mare distracție sau socializare, a fost mai amuzant când a început programul de karaoke, unii de la o masă lângă ecran au spart gheața urlând cu patos. A fost și o fată care chiar avea voce și cânta mișto. Dar cum s-a făcut deja ora 10 și ceva am zis că nu merită să mai stăm și că e mai avantajos să prindem metroul fiecare spre casele noastre, ceea ce am și făcut.
Per general o seară ok-ish, mi-ar fi plăcut să fi fost mai mare animația la karaoke, dar na, poate next time.
A, și nu știu cum am dat iar peste anunțul cu crosul Epilepsy Challenge, am văzut că în afară de participare puteai fi și voluntar, așa că m-am înscris voluntar. Chestie care mi-a adus diverse activități pentru sâmbătă și duminică.
Sâmbătă am dormit îndelung, chiar dacă cu întreruperi. Când am decis să mă ridic din pat am descoperit că fusesem adăugată pe whatsapp în grupul de voluntari unde se discuta zdravăn despre activități. În principiu era nevoie de unii chiar atunci, sâmbătă, pentru predat kituri de participare în Afi și în Aucham Vitan, iar la ora 16 era anunțată o ședință pentru stabilit atribuții în Herăstrău. Am zis că ajung la ședință, așa că mi-am făcut programul în funcție de asta. Dar revin mai încolo la ședință.
Am mai găsit pe mail și un e-mail de la Cristi, al nostru Honk, care intrase pe blogul meu și citise ultima postare, „Error” și se alarmase, ce-am pățit, recunoscuse niște stări pe care le avusese și el, și, cum la el nu fusese de bine... Am mai discutat, mi-a mai zis prin ce-a mai trecut el, am descoperit că are și el un blog, că multe dintre întrebările pe care mi le tot pun și le-a pus și el, că a avut și el tot felul de căutări pentru găsirea unor răspunsuri... A fost o surpriză plăcută.
Am ajuns în Herăstrău la Insula Trandafirilor, unde trebuia să fie ședința cu vreo două minute întârziere. Anunțaseră niște fete că au ajuns la capete, am ajuns și eu dar nu le-am văzut. Erau mai la umbră pe o băncuță. Ei, și am stat ce am stat, a trecut un sfert de ora, jumătate de oră și nimic. N-a apărut și n-a anunțat nimic nici un organizator. Super! Am întrebat pe grup, tăcere, așa că ne-am cărat dezamăgite. Ei, dar măcar m-am ales cu o plimbare pe jos până în parc și înapoi, apoi am cules-o pe mama de pe drum și ne-am dus la shopping în Kaufland, de unde ne-am întors acasă doldora de cumpărături de haleli.
Cum dimineața trebuia să mă trezesc devreme ca să ajung la 8 în Herăstrău, m-am culcat devreme. Bineînțeles, cutremurul de noapte m-a trezit. Credeam că n-o să readorm, dar în 10 minute deja căscam de mama focului așa că s-a rezolvat.
M-am trezit la timp, adică la 7, cu chef de viață și deloc somn, m-am toaletat îmbrăcat și țuuști pe ușă. Gândisem treburile așa: mă duc la cross, fac ce e nevoie pe acolo, la distibuire de kituri, la traseu, la ce m-or pune, iar după cursă dau și eu o tură alergată de parc, așa că m-am dus echipată de alergare. Vremea era superbă, era mai cald decât crezusem. Cum vedeam dinspre 41, pe la Hard Rock, lacul și clădirile din spate aeau parțial învăluite într-un abur lăpros cețos. frunzele străluceau în soare, pisicile stăteau grămezi pe pontonul de la debarcader, m-a amuzat o gașcă de vreo 4 sau 5 toate alb cu negru ce stăteau împrăștiate pe un spațiu mic, am încercat să le pozez, dar impresia artistică nu a fost pe măsura realității.
Am ajuns la punctul de start-finish, unde se făceau ultimele retușuri logistice - plasarea steagurilor, ancorarea mai fermă a porților. Voluntarii erau deja grămadă, am recunoscut unii de la curățenia în grădina botanică... N-am avut mare chestie de facut, inițial am lipit scotch dublu adeziv pe placuțele de identificare pentru voluntari, cineva s-a dus după ace de siguranță pentru numerele de concurs, am împărțit brățări, s-au strâns de la participanți date pentru tombolă, mă rog, ce era nevoie. La un moment dat a fost nevoie de încă câțiva oameni pentru traseu, ca să nu lase concurenții să o ia pe vreo alee greșită, așa că m-am băgat la treaba asta.
Am nimerit undeva în dreptul intrării dinspre Piața Presei, la debarcader. A fost obositor să aștept până au ajuns și apoi au trecut toți concurenții, mai ales că startul s-a dat cu jumătate de oră întârziere. Oricum, prima concurentă - o doamnă pe care o remarcasem că venise oricum printre primii și avea un aspect un pic unisex - a trecut repede, în maxim 20 de minute de la start (eram aproape de finalul traseului, cursa pornea de pe insula trandafirilor, mergea spre Pescăruș, Ambasada Chinei, Insula copiilor, trecerea pe sub podul de cale ferată, clubul de golf, berăria H și finish tot la Insula Trandafirilor.
Sigur, în timp ce făceam toate astea m-am gândit de mai multe ori dacă nu era mai bine să fi stat liniștită acasă că oricum nu am contribuit cine știe ce la bunul mers al cursei, că oricum nu mi-era prea clar ce înseamnă concret cauza pentru care aduna fonduri această cursă - și anume „susținerea rețelei de Telemedicină în epilepsie“ dar cumva, gândindu-mă la Denisa și fratele ei și toate greutățile pe care le întâmplină, m-am gândit că nu poate fi ceva inutil, poate cumva o să fie cineva ajutat cumva, deci nu va fi un efort irosit.
Acum, dincolo de toată această alăturare de fapte și informații din aceste ultime zile...
Am de gândit la multe. O să caut cartea lui Krishnamurti depre care mi-a zis Cristi. Și da, ar trebui și pe aia despre luarea deciziilor recomandată de Cornel de la Banometru. Oricum, din toate chestiile citite nici nu mai știu unde in weekendul ăsta, ideea e că (și cumva știam asta, dar dădusem cu skip, la naiba) nimeni nu mi-e dator cu nimic, iar așteptările sunt cele care îmi fac de fapt probleme. Când vreau musai ceva și acel ceva nu e sau nu se poate, sau nu se vrea de către alții. Mda, astea îmi creează cele mai mari întristări și dezamăgiri, sau cel puțin în ultima vreme. Păi, de aia se și cheamă dezamăgiri... că sunt dez-amăgiri. Elementar, dragă Watson...
Mai sunt multe de filtrat...
A fost miștocuț, dar nu cine știe ce. Dar nu-l consider timp pierdut, au fost destule chestii interesante. Omul genial care a încercat de toate, să înțeleagă și să descopere de toate s-a dovedit a fi și el a avea destule limitări, s-a risipit în toate direcțiile fără a reuși să concretizece prea multe din toate câte l-au pasionat și le-a început. Mașinăriile lui n-au funcționat niciodată, dar au fost un prim pas spre descoperirea unor principii pe care alte mașinării funcționează astăzi. Parcă aș fi vrut să aflu mai multe, dar na...
După film am convins-o pe Elena să vină și ea la karaoke party al Andinio din Grill Pub din Regie. Veniseră mai puțini decât se anunțaseră, iar noi am nimerit la o masă mai depărtată de nucleul găștii așa că n-a fost cine știe ce mare distracție sau socializare, a fost mai amuzant când a început programul de karaoke, unii de la o masă lângă ecran au spart gheața urlând cu patos. A fost și o fată care chiar avea voce și cânta mișto. Dar cum s-a făcut deja ora 10 și ceva am zis că nu merită să mai stăm și că e mai avantajos să prindem metroul fiecare spre casele noastre, ceea ce am și făcut.
Per general o seară ok-ish, mi-ar fi plăcut să fi fost mai mare animația la karaoke, dar na, poate next time.
A, și nu știu cum am dat iar peste anunțul cu crosul Epilepsy Challenge, am văzut că în afară de participare puteai fi și voluntar, așa că m-am înscris voluntar. Chestie care mi-a adus diverse activități pentru sâmbătă și duminică.
Sâmbătă am dormit îndelung, chiar dacă cu întreruperi. Când am decis să mă ridic din pat am descoperit că fusesem adăugată pe whatsapp în grupul de voluntari unde se discuta zdravăn despre activități. În principiu era nevoie de unii chiar atunci, sâmbătă, pentru predat kituri de participare în Afi și în Aucham Vitan, iar la ora 16 era anunțată o ședință pentru stabilit atribuții în Herăstrău. Am zis că ajung la ședință, așa că mi-am făcut programul în funcție de asta. Dar revin mai încolo la ședință.
Am mai găsit pe mail și un e-mail de la Cristi, al nostru Honk, care intrase pe blogul meu și citise ultima postare, „Error” și se alarmase, ce-am pățit, recunoscuse niște stări pe care le avusese și el, și, cum la el nu fusese de bine... Am mai discutat, mi-a mai zis prin ce-a mai trecut el, am descoperit că are și el un blog, că multe dintre întrebările pe care mi le tot pun și le-a pus și el, că a avut și el tot felul de căutări pentru găsirea unor răspunsuri... A fost o surpriză plăcută.
Am ajuns în Herăstrău la Insula Trandafirilor, unde trebuia să fie ședința cu vreo două minute întârziere. Anunțaseră niște fete că au ajuns la capete, am ajuns și eu dar nu le-am văzut. Erau mai la umbră pe o băncuță. Ei, și am stat ce am stat, a trecut un sfert de ora, jumătate de oră și nimic. N-a apărut și n-a anunțat nimic nici un organizator. Super! Am întrebat pe grup, tăcere, așa că ne-am cărat dezamăgite. Ei, dar măcar m-am ales cu o plimbare pe jos până în parc și înapoi, apoi am cules-o pe mama de pe drum și ne-am dus la shopping în Kaufland, de unde ne-am întors acasă doldora de cumpărături de haleli.
Cum dimineața trebuia să mă trezesc devreme ca să ajung la 8 în Herăstrău, m-am culcat devreme. Bineînțeles, cutremurul de noapte m-a trezit. Credeam că n-o să readorm, dar în 10 minute deja căscam de mama focului așa că s-a rezolvat.
M-am trezit la timp, adică la 7, cu chef de viață și deloc somn, m-am toaletat îmbrăcat și țuuști pe ușă. Gândisem treburile așa: mă duc la cross, fac ce e nevoie pe acolo, la distibuire de kituri, la traseu, la ce m-or pune, iar după cursă dau și eu o tură alergată de parc, așa că m-am dus echipată de alergare. Vremea era superbă, era mai cald decât crezusem. Cum vedeam dinspre 41, pe la Hard Rock, lacul și clădirile din spate aeau parțial învăluite într-un abur lăpros cețos. frunzele străluceau în soare, pisicile stăteau grămezi pe pontonul de la debarcader, m-a amuzat o gașcă de vreo 4 sau 5 toate alb cu negru ce stăteau împrăștiate pe un spațiu mic, am încercat să le pozez, dar impresia artistică nu a fost pe măsura realității.
Am ajuns la punctul de start-finish, unde se făceau ultimele retușuri logistice - plasarea steagurilor, ancorarea mai fermă a porților. Voluntarii erau deja grămadă, am recunoscut unii de la curățenia în grădina botanică... N-am avut mare chestie de facut, inițial am lipit scotch dublu adeziv pe placuțele de identificare pentru voluntari, cineva s-a dus după ace de siguranță pentru numerele de concurs, am împărțit brățări, s-au strâns de la participanți date pentru tombolă, mă rog, ce era nevoie. La un moment dat a fost nevoie de încă câțiva oameni pentru traseu, ca să nu lase concurenții să o ia pe vreo alee greșită, așa că m-am băgat la treaba asta.
Am nimerit undeva în dreptul intrării dinspre Piața Presei, la debarcader. A fost obositor să aștept până au ajuns și apoi au trecut toți concurenții, mai ales că startul s-a dat cu jumătate de oră întârziere. Oricum, prima concurentă - o doamnă pe care o remarcasem că venise oricum printre primii și avea un aspect un pic unisex - a trecut repede, în maxim 20 de minute de la start (eram aproape de finalul traseului, cursa pornea de pe insula trandafirilor, mergea spre Pescăruș, Ambasada Chinei, Insula copiilor, trecerea pe sub podul de cale ferată, clubul de golf, berăria H și finish tot la Insula Trandafirilor.
Sigur, în timp ce făceam toate astea m-am gândit de mai multe ori dacă nu era mai bine să fi stat liniștită acasă că oricum nu am contribuit cine știe ce la bunul mers al cursei, că oricum nu mi-era prea clar ce înseamnă concret cauza pentru care aduna fonduri această cursă - și anume „susținerea rețelei de Telemedicină în epilepsie“ dar cumva, gândindu-mă la Denisa și fratele ei și toate greutățile pe care le întâmplină, m-am gândit că nu poate fi ceva inutil, poate cumva o să fie cineva ajutat cumva, deci nu va fi un efort irosit.
Acum, dincolo de toată această alăturare de fapte și informații din aceste ultime zile...
Am de gândit la multe. O să caut cartea lui Krishnamurti depre care mi-a zis Cristi. Și da, ar trebui și pe aia despre luarea deciziilor recomandată de Cornel de la Banometru. Oricum, din toate chestiile citite nici nu mai știu unde in weekendul ăsta, ideea e că (și cumva știam asta, dar dădusem cu skip, la naiba) nimeni nu mi-e dator cu nimic, iar așteptările sunt cele care îmi fac de fapt probleme. Când vreau musai ceva și acel ceva nu e sau nu se poate, sau nu se vrea de către alții. Mda, astea îmi creează cele mai mari întristări și dezamăgiri, sau cel puțin în ultima vreme. Păi, de aia se și cheamă dezamăgiri... că sunt dez-amăgiri. Elementar, dragă Watson...
Mai sunt multe de filtrat...
Comentarii