micutze aberatzii

A fost o zi ok-ish. Am avut gândul ia să duc drăciile alea de Halloween la muncă, poate s-or amuza colegii şi chiar aşa a fost. A fost amuzant. Perucile au avut mare succes. Culorile de vopsit pe față nu, dar mai bine, că e posibil să fi şi expirat. Au venit veşti bune de la un pitch, precum şi laude de la un client, deci lumea la job şi Dana sunt tutti happy. Ziua mea o s-o petrec pe munte, în Cozia. Nu aşa cum mi-aş fi dorit, cu gaşca, eventual cu un mix de găşti, dar măcar eu la munte, asta măcar mi-a ieşit. Am plătit excursia înainte să am idee cum va fi vremea, ca să n-am loc de răzgândit. Seara imediat după muncă, inspirată de vremea de vară am ieşit la alergat. Pe aleile slab luminate şi umede, pavate în galben de frunze, mirosul de toamnă spre final era copleşitor, amețitor, îmb...

După mai mult de jumătate de an de forări prin măsele, tratat nervi, pilit, pus pivoți şi plombe a venit momentul să înceapă să îmi şi pună măsele noi - mă rog, coroane. Împărăteasă mă fac cu atâtea coroane! Astă seară mi-a luat mulaj - naşpa chestie şi asta - şi de data viitoare o să încep să am măsele pe partea stângă. Şi deja sunt lefter popescu o lungă perioadă - taman la fix acu' că vine ziua mea, tre' să fac un abonament de iarnă la vreo sală, să plătesc a doua tranşă pentru excursia din Toscana şi Cinque Terre de la primăvară, să plătesc ultima tranşă pentru cursul de ghizi şi calupul pe anul ăsta de la banca pentru locuințe. Foarte lejer, dracu' ştie pe unde scot cămaşa şi ce jonglerii o să fac...

Un weekend cu fel de fel. Vineri m-am trezit cu o stare bună, armonioasă. Pe parcursul zilei m-am hotărât să merg la filmul despre care îmi zisese Elena, documentarul despre viața lui Leonardo da Vinci , apoi să plusez mergând și la karaoke party cu Andinio. Un pic cam mult, dar am zis să împușc mai multe chestii deodată. Mai ales că venea ziua Elenei și nu știam când reușesc să mă mai văd cu ea. Așa că am luat eu biletele și ne-am văzut direct la Liberty Mall, ca la acel cinema tot sunt din când în când niște documentare mișto - tot aici am mai văzut și Florența cu Galeriiile Uffizi 3D și încă unul despre Caravaggio. A fost miștocuț, dar nu cine știe ce. Dar nu-l consider timp pierdut, au fost destule chestii interesante. Omul genial care a încercat de toate, să înțeleagă și să descopere de toate s-a dovedit a fi și el a avea destule limitări, s-a risipit în toate direcțiile fără a reuși să concretizece prea multe din toate câte l-au pasionat și le-a început. Mașinăriile lui n-au fun...

sâcâieli tehnice. mici erori de judecată. patinaj - derapaj - artistic. o stare duală - pe de o parte un fel de linişte şi senzația că e bine, pe de alta agitații, aceste multe mici erori sâcâitoare şi senzația că n-am cum să le rezolv pe toate, ceva mirări şi nedumeriri, cumva impresia că îmi scapă ceva, ca apa printre degete, că am uitat sau neglijat... sau n-am făcut ceva... o bere pe final de zi cu foştii colegi şi poveştile lor nebune cu schimbările de locuri de muncă - Bobby cu recordul lui de câte 2 săptămâni în 3 locuri şi abia la al patrulea şi-a găsit atmosfera dorită... Luci şi Cip care şi ăştia au tot schimbat anul ăsta de două ori locul... Clau nu, ea e constantă. Tot mai suntem ca în familie când ne adunăm şi facem miştouri. Na, camara...

Văd că de ieri seară toate discuțiile şi întâmplările se lipesc cumva completând un puzzle complicat ca să mă facă să mă gândesc profund la ce vreau, la ce îmi doresc deep inside, să gândesc şi la aşezarea lumii ăsteia, la cum sunt oamenii, la cum sunt eu... Aseară am avut o discuție lungă şi interesantă cu Cornel de la Banometru, a fost cumva altfel decât m-aş fi gândit. A fost foarte interesant şi am început să văd lucrurile un pic altfel şi din altă abordare, parcă s-au clarificat nişte contururi şi uniele lucruri par mai concrete şi mai realizabile. Doar că mai am de săpat până să dau de ce mă poate motiva cu adevărat ca să fac o schimbare semnificativă. Azi dis de dimineață, în ciuda prognozei, tot m-am dus la programul de voluntariat Curățenie de toamnă în Grădina botanică. Bineînțeles toți amicii care se înscriseseră au lăsat-o baltă. Şi totul a început sub auspicii nu prea strălucite, fix la 9:30 a pornit ploaia, şi încă foarte vioi. Din fericire, în sfertul de oră...

Nici nu ştiu ce să zic despre săptămâna asta. Cu aspecte mişto, cu nervi, cu suceli, cu neprevăzut, cu sictir, cu nedumeriri, cu muncă şi cu stres nejustificat. Cu multe ciocniri nas în nas cu amici şi prieteni din trecut. Luni a fost o zi bună, senină, şi am reuşit să țin şi turul-experiment cu colegii - e drept că nu au venit toți cei care se anunțaseră - şi, cum-necum, am reuşit să prezint ce îmi propusesem. Clar treaba cu datele nu prea interesează, deci nu e cazul să pun accent pe ele, nici numele unor iluştri necunoscuți. Mai multe poveşti, curiozități, chestii tip ştiați că. Şi locuri mişto. Am fost cam cu morcovu' la debutul turului, pe parcurs m-am relaxat. Marți părea o zi ok, dar colegii au reuşit să mă enerveze cu răzgânditul în ce priveşte a...

Weekendul ăsta a fost pus la cale cumva la întâmplare și din nimereală, pur și simplu s-au întrunit condițiile și o idee spusă la un moment dat a prins contur și s-a dezvoltat rapid și frumos. Luni m-a sunat Flori că ce mai fac, pe unde am mai fost, și din vorbă în vorbă am ajuns să vorbim de Ciucaș, că ar vrea să meargă cu unii dar nu e sigură, mi-a zis ce traseu ar avea și i-am zis că pare cam greu, după care zic într-o doară că e mult mai simplu pe Valea Berii, apare ideea că am putea să mergem pe cont propriu - ea deja vorbise cu încă o prietenă de-a ei de la ski să mearcă cu acei ceilalți și rămâne că mai vorbim dacă ne grupăm și mergem cu ăia sau ne grupăm și mergem noi trei sau să mai căutăm o a patra persoană. Rămâne ...

Sunt în viața asta oameni cu care te întâlneşti tangențial, te intersectezi mai mult sau mai puțin întâmplător şi totuşi cumva ți se lipesc de suflet, fără vreun motiv logic. Fără să te vezi prea des cu ei, când te vezi, e ca şi cum v-ați fi văzut ieri, ca şi cum timpul n-ar exista, nici distanța. Şi prietenia rezistă. Aşa a fost cu Clau, ne-am cunoscut într-o excursie la Herculane cu Terra, era ediția a doua şi toți cunoscuții şi prietenii mei de călătorii fuseseră în prima, aici nu ştiam pe nimeni. M-am împrietenit cu colega de bancă, Corina, m-a fascinat cum a lăsat naibii o viață sigură în banking şi s-a apucat să facă facultatea de psihologie şi încă la Cluj. Cum vorbeam noi aşa una alta, una dintre fetele de pe locurile din ...

Merg pe stradă, soarele strălucește pieziș peste blocuri și luminează bolta verde-gălbuie de frunze, care pare un fel de tunel viu. Sub un copac galben aprins mă prinde o pală de vânt. Plouă, ninge cu frunze galbene, de un galben aprins. Miroase a toamnă. La capătul tunelului, șoseaua și cerul albastru.

Zile şi momente când parcă doar viețuieşti. Te mişti ca prin visul altcuiva, nu simți nu ştii nu eşti. Parcă eşti absent cumva din propria viață. O dormi. Straniu.

Soare spre apus ca în stampele japoneze. Imens, roşu-rozaliu un pic diluat pe un cer pastelat, doar cocorii şi pinii mai lipseau. Vântul mă poartă, odată cu frunzele uscate, prin noapte, pe străzi luminate de felinare portocalii, prin mirosul intens de toamnă. Alerg şi mă întrec cu vântul, ştiu că n-am nicio şansă dar e amuzant.

Ziceam în postarea anterioară, despre referendum, ceva despre frica ce naşte monştri în mințile şi inimile oamenilor. Ca să nu vorbesc doar despre alții, ca şi cum eu aş fi mai presus de asta... m-am disecat la rece (şi la cald) weekendul ăsta, ca să conştientizez şi să scot la lumină frici despre care ştiu că mă blochează din când în când ca pe-un cal împiedicat în lanțuri ca să nu fugă... Am constatat că am o reală jenă să vorbesc despre mine, mai ales despre două aspecte: despre moartea lui Alex şi tot ce ține de asta şi, corelat cu asta, că de atunci m-am mutat înapoi la mama. Pentru că am auzit de n ori judecăți de tipul: are 40 de ani şi stă cu mă-sa. De ce căcat mă jenez? De ce mi-ar păsa ce judecă x sau y? Da, stupid... Şi t...

Chestia cu referendumul e un pic mai mult decât pare la prima vedere. Nu e doar înverşunarea unor troglodiți împotriva realității şi nici iresponsabilitatea unor inconştienți față de viitor. Divizarea asta, lipsa de înțelegere față de tot ce crede cealaltă parte mi se pare emblematică pentru ce este societatea (românească dar nu numai) actuală. Zero înțelegere şi empatie pentru cei ce au opinii opuse nouă. O fi bine? Chiar aşa de fără greş suntem în ceea ce gândim? Şi faptul că alții susțin exact opusul a ceea ce ni se pare nouă ca evident corect ne conduce automat la concluzia că ei trebuie să fie idioți şi inconştienți... Nu că au un cu totul alt sistem de valori şi asta îi duce pe altă rută de gândire... musai sistemul lor e greşit. Şi asta gândesc şi unii şi ceilalți despre the others. Şi gata, aşa apar duşmănia şi ura. Şi mereu ceilalți sunt de vină... De unde fanatismul ăsta?! De ce suntem aşa de siguri că avem dreptate la modul absolut? Sigur avem dreptate, dar ...

Stare de îndepărtare pe de o parte, față de aparițiile misterioase. Lepădare de nişte frici şi temeri. Baie de soare. Muzică. Ciudat. Chiar că e resetare. O fi bine, o fi rău?

Ceva s-a schimbat. O rotiță a făcut click undeva în Univers şi a modificat un angrenaj. Sau pasărea arc a întors un arc undeva. În mine s-a resetat ceva. Importanța relativă a unor chestii s-a fâsâit, a scăzut. It doesn't matter anymore. Bizar. La fel de bizar ca şi apariția lor.  Două zile de resetare progresivă, misterioasă. Cu muzică.

A fost o zi ciudată, asta de azi. Părea c-a început ok-uț, acceptabil măcar. În jur de ora 13, când am coborât la masă totul părea ok, poate un pic de stare apăsătoare, nimic ieşit din comun. Apoi lui Manu i s-a făcut brusc rău, în timp ce mânca. Un puseu de tensiune, se pare, atac de panică au zis ambulanțierii după ce-au sosit dupa vreo 20 de minute. Oricum, în momentele alea aveam un sentiment de rău, o senzație foarte stranie.Manu s-a dus în zona pe primire oaspeți, pe o canapeluță, Alina şi Cristi au stat pe lângă ea să vadă cum evoluează. Am mâncat afară în curte. Când am intrat în clădire, parcă am simțit un ceva apăsător, negativ, greu în bucătărie. Între timp veniseră paramedicii şi o consultau pe Manu care era pe o canapeluță lângă intrare. M-am dus sus în birou să fac nu ştiu ce. Până am coborât iar deja Manu urcase la ea la birou. La întoarcere din bucătărie pe scări, iar am avut o senzație de parcă urcam printr-un nor negru şi rău si sufocant. La noi în birou ...

Și a venit mult așteptatul teambuilding. Am plecat cu așteptări nu foarte mari, cu toate că toată lumea era entuziastmată. Am ajuns înainte de ora stabilită pentru plecare, obișnuită fiind cu traficul de mult mai târziu. Și, ca un făcut, când nu te grăbești și știi că oricum o să ajungi la timp, toate mijloacele de transport vin imediat, nu stau la stopuri, nu e nici trafic și ajungi exagerat de devreme. Am mai dat un ocol pe la metrou să îmi iau o cafea (mai mult ca să frec menta de fapt) și târâș-grăpiș am ajuns în parcarea Orhideea. Și chiar am văzut un autocar bleumarin cu stele galbene care trecea când traversam eu și mă și gândeam o fi ăsta? Că în parcare nu se vedea niciun autocar încă. Ajung în fața intrării, e evident că nu e nimeni, așa că dau și eu o poză pe grup să anunț că am aterizat. Apare și Rhea, în două minute sună și Crisu și apare și ea, în timp ce pe grup toată lumea anunța că întârzie și că sunt pierduți în trafic. Încet-încet ne adunăm... Mai o excursie după ...