După drumeția pe munții Galicica, cu vârful Magaro, am pornit cu autocarul din pasul Livada către Sveti Naum.
Nu ştiam prea multe, doar ce ne zisese Andrei, că e un complex de mănăstiri, că e diametral opus oraşului Ohrid peste lac şi că de acolo se ajunge cu barca la izvoarele Ohridului.
Am ajuns pe un soare arzător dar cu tunete din stânga spate, dinspre munți, unde un nor cenuşiu se târa legat prin firişoare de ploaie de pădure şi munte. Ne aşteptam să ne prindă şi pe noi la un moment dat, eram pregătiți psihic.
Împreună cu Cristina şi Alex am intrat pe poarta complexului. Am trecut de multele căsuțe cu suveniruri, cu frumosul lac în dreapta. Am depăşit şi un complex de restaurante şi ne-am îndreptat spre mănăstire. Mănăstirea era un complex cu grădini, fântâni, garduri, păuni liberi, totul amenajat într-un stil unitar, pentru mine uşor kitsch-os, dar cât de cât acceptabil.
Am asistat la spectacolul împăunării unui păun care a zburat din pom şi a aterizat în fața noastră, începând apoi să se înfoaie şi să-şi trepideze penele şi pantalonaşii.
Cun nu prea ştiam exact încotro să o luăm, am apucat-o pe un drumeag care ne-a dus la altă mică bisericuță, de unde am luat apă, apoi am mers mai departe, pe urmele unor indicatoare ce arătau alte bisericuțe.
Încă 700 de metri până la următoarea, întâi pe lângă râu printr-o pădurice plină de țânțari şi de smochini, apoi pe o pajişte. Bisericuța era in reconstrucție sau renovare şi era extrem de mică, decorată cu un cuib de rândunici cu pui.
Am mers mai departe spre următoarea bisericuță. Mirişte şi câmpie, apoi am cotit cumva şi am intrat într-un tunel verde printr-un crâng tânăr.
Mergând prin tunelul poetic am ajuns într-un loc mai luminos, unde râul se lățea, se făcea parcă lac şi am observat mai multe izvoraşe care curgeau în el. Deci ajunseserăm la izvoarele Ohridului, doar că nu cu barca ci per pedes, ca exploratorii. Era foarte frumos aici.
Drumul ne-a ocolit apoi pe partea cealaltă a lacului-râului, tot prin tuneluri verzi, apoi printr-o pajişte, iar pe dreapta am văzut cocoțată o bisericuță frumuşică, cochetă, la care se ajungea pe trepre printre smochini mici. E străjuită de un zid de apărare, care fereşte bisericuța şi curtea ei plină de flori ca o grădină botanică.
Am intrat în curte declanşând un clopoțel dar nu a apărut nimeni. Ne-am tot învârtit prin grădină pozând cu frenezie florile superbe când pe drumul din josul bisericuței a trecut un nene îmbrăcat ca de munci în grădină și ne-a văzut. A urcat și ne-a invitat să vizităm și interiorul bisericii, ne-a deschis, ne-a explicat cât de veche este, că picturile murale au fost renovate acum vreo 10 ani - lucru care n-a lăsat cu gura căscată, pentru că păreau mult mai recent renovate - ne-a întrebat de unde suntem, a fost foarte simpatic si de treabă nenea
După o pauză de-o masă rapidă la restaurantul de pe lac, unde am sorbit cu nesaț o bere macedoneană și am devorat o gurmandska pleskavița, am pornit spre ieșire, să mai aruncăm o privire la suveniruri, dar peisajul superb al apusului pe lac ne-a deturnat. S-au făcut multe poze, am intrat și cu picioarele în apă, a fost foarte mișto. În momentul ăla am regretat un pic că nu am apucat să fac o mică baie în lac, dar aia e nu poți să le faci pe toate.
Comentarii