O chestie mișto la excursiile cu Andinio e că, atunci când mergem într-o țară, vizităm orașe chestii, dar musai să urcăm și pe un munte.
Așa cum anul trecut când am fost în Bosnia-Herțegovina am urcat pe vârful Maglic, acum, în Macedonia am urcat pe vârful Magaro, din masivul Galicica, aflat pe marginea lacului Ohrid, la granița dintre Macedonia și Albania.
Ziua s-a arătat însorită, caldă, dar pe parcurs au apărut norii, din ce în ce mai stufoși, unii expirați chiar de lac, alții de păduri, alții veniți de cine știe de unde.
Am început urcușul cu o zonă destul de solicitantă, gen urcușul prin pădure după 7 scări spre Piatra mare, asta până am ieșit din pădure în golul alpin. Deja începea să se vadă frumos, mai ales în sus.
După ce-am mai mers ceva am ajuns la o răspântie de traseu, de aici chiar începuse să se vadă în spate lacul Ohrid tivit de nori, și pe măsură ce urcam, se vedea tot mai cuprinzător, iar norii dansau.
Am ajuns pe o șa, aici ne-au cam speriat norii, care momentan deveniseră amenințători, așa că ne-am zorit să ajungem pe vârful Magaro. Dacă nu avea bornă nici n-ai fi zis că e cine știe ce. Se vedea frumos de jur-împrejur, am avut parte de soare pentru poze pe săturate, pentru ronțăieli și odihnă.
Apoi, pentru că un nor negricios a cuprins cerul și se simțeau și câțiva stropi de ploaie, am pornit-o alert la coborâre. Am văzut din perspectivă înversă poienile alpine și toate floricelele lor și parcă ne-a părut mai scurt drumul. A, și exact când am ajuns la 1 metru de autocar a început să picure, chiar m-am temut că cei rămași mai în urmă pe traseu vor fi prinși de vreo aversă, dar a fost doar o sperietură.
Până mi-am schimbat bocancii cu sandalele deja se oprise și ploicica și veniseră și ultimii drumeți din grup.
Apoi am pornit pe drumul frumos către Sveti Naum - mai multe în episodul următor.
Comentarii