Ohrid

Un lac imens, cât o mare mai mică.  Frumos de nu se poate, şi de la nivelul oraşului, şi de pe vârful muntelui. Limpede, curat, cu peşti, lebede, alge...

Când am coborât din autocar pe o străduță nu vedeam decât un oraş oarecare. Am mers înainte, ne-am strecurat pe laterala unei clădiri şi am ieşit în fața intrării hotelului. Şi atunci am văzut şi lacul în lumina aurie a după-amiezei.

După check-in am coborât să colindăm oraşul Ohrid, îndrumați de Andrei.

Am pornit pe faleză, admirând bărcuțele cu motor şi yacht-urile, portul, străzile pietonale, am colindat străduțe aglomerate pline de magazinaşe de bijuterii, de cârciumioare şi cafenele care de care mai cochete, am trecut pe lângă o biserică unde se desfăşura o slujbă festivă, televizată, cu multe fețe bisericeşti dar şi poliție...

Apoi am luat-o iar pe mal, pe un fel de ponton de lemn, am mers pe el deasupra apei o vreme urmând conturul stâncos al malului care conținea şi resturi de ziduri vechi, nu prea înțelegeai unde se termină zidul şi unde începe stânca...

Am trecut de un grup de chinezi şi am început să urcăm. Aici cumva ne-am pierdut de Andrei, dar ne-am dat seama abia mai târziu.

Am urcat trepte şi străduțe printre căsuțe frumoase pline de flori. Am urcat am urcat până am început să vedem priveliştea de sus. Devenea din ce în ce mai frumoasă şi mai cuprinzătoare.

Am ajuns la o răscruce. Aici ne-am oprit şi ne-am dat seama că ne-am pierdut de Andrei. Ne-am aşteptat între noi, ăştia care o luaserăm pe aici, ne-am amuzat privind un cățel alb de talie mică ce înşfăcase un capac de conservă şi fugea cu el în bot spre noi în timp ce un nene îl tot chema înapoi.

Când sceneta cu cățelul s-a terminat ne-am întrebat pe unde s-o luăm - la stânga sau la dreapta?  Am pornit întâi în dreapta, pe unde plecaseră cățelul şi nenele lui, am trecut de căsuțe cu flori superbe şi de o tarabă cu suveniruri apoi am văzut că drumul coboară înapoi spre oraş. Unii au mers mai departe, eu şi alți câțiva cunoscuți am luat-o înapoi, mergând spre stânga de data asta. După câțiva paşi după colț, am zărit fotogenica bisericuță pe care o mai văzusem în poze artistice cu Ohridul. Am prins curaj şi am pornit vioi spre ea. Soarele tocmai apusese şi aprindea selectiv norii de ploaie de pe malul îndepărtat al Ohridului.

Am făcut poze care evident au ieşit vai steaua lor față de cum era cu adevărat priveliştea. Apoi am ajuns la bisericuță şi ne-am învârtit pe lângă ea.

Am descoperit că după bisericuță era un punct de belvedere de unde vedeai ditamai orizontul cu întinderea de ape a Ohridului, cu țărmul depărtat, cu norii şi ploaia luminați surprinzător de soarele apus.

*

În ziua următoare am văzut Ohridul din altă perspectivă - în timpul urcării de pe vârful Magaro.
De cum am ajuns destul de sus, orizontul s-a deschis şi ne-a dezvăluit mărimea lacului, cu toate că Ohridul încerca să se ascundă printre aburi şi nori şi cer.

Lacul respira şi scotea aburi, care se vălătuceau se adunau şi deveneau nori. Cerul, lacul şi aburul dintre ele păreau un tot compact, doar nişte umbre de maluri muntoase parcă visate arătau că ar fi o ruptură în albastrul infinit.
Ajunşi sus am putut vedea şi în cealaltă parte a lanțului muntos pe care ne aflam lacul-frate al Ohridului, Prespa, spre Albania.

Norii ba ne amenințau, ba ne lăsau pradă soarelui arzător, veneau dupa cum respirau lacul şi munții - munți care erau pretutindeni, Macedonia fiind o țară muntoasă, ca şi Albania.

*

A treia secvență a portretului lacului Ohridul e de la Sveti Naum. După coborârea de pe munte am ajuns pe malul lacului, diametral opus față de oraşul Ohrid, la Sveti Naum. Toată zona de la Sveti naum e interesantă, cu bisericuțe vechi în jurul izvoarelor Ohridului și un întreg complex dezvoltat în jurul lor - mănăstire, păuni, restaurante, bărcuțe, căsuțe cu suveniruri etc.
Mergând cam haotic și fără vreo direcție precisă, de la un indicator de biserică la altul, am dat ocol zonei și am ajuns să vedem de pe potecă izvoarele Ohridului - mulți alții le-au văzut în turul cu bărcuțe, dar a fost mult mai interesant așa, descoperind pas cu pas frumusețile ascunse ale locului.

 Mergând pe poteca dintre copaci am ajuns din nou la intrare, unde pozele au ieșit mai spectaculoase decât la venire, pentru că se însera și lumina nu mai era brutală.

 Iar o oră mai târziu, apusul zugrăvise cerul și lacul asa:

*

Iar o ultimă secvență e imaginea nocturnă a orașului Ohrid reflectată în lac, imagine pe care am admirat-o mai bine în ultima seară, când am mers pe pontonul pustiu.

Am constatat că lebedele de pe lac nu prea aveau somn, mai mișunau și pe timp de noapte.

***