De când m-am întors din vacanță mirosul de tei, de ceai de tei, m-a întâmpinat şi se ține scai de mine.
Tei + căldură + umiditate = miros de ceai de tei. La alergările prin Herăstrău, mai ales la cea după ploaie de marți, mirosul de tei era aproape palpabil, la fel ca aburul expirat de lac. Era şi cald şi abur ca în saună, cumva parcă alergam într-o imensă saună cu ceai de tei.
Rațele de pe lac au pui, și care înoată mărunțel cu puii înşirați după ele, care stau pe mal cu puii îngrămădiți ca o moviliță pufoasă.
Era un trafic de alergători grozav (normal, parcă marți are alergare și grupul 321 sport), dar era drăguț așa.
Spre final, când am trecut de ecluza de pe la ambasada Chinei am văzut cu coada ochiului apusul și nu m-am putut opri să nu mă opresc să fac o poză. Prea era în flăcări orizontul.
Comentarii