BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

vineri, 15 aprilie 2016

permutări mentale

Ca niște animăluțe agitate, gândurile tropăie, țopăie, se fugăresc unele pe altele prin toate colțurile minții, se mai ceartă între ele... Fac descoperiri arheologice prin cotloanele memoriei și ale semiconștientului. Mă uit și mă minunez de unele tâmpenii de-ale mele, de tot soiul de suceli și flic-flacuri pe care le descopăr. Ca niște jucărele din pruncie găsite prin pod. Numai că nu-s din pruncie, unele-s chiar relativ recente. Se pare că din când în când trebuie să scoți scheletele, monștrii și toate chestiile nașpa din dulap, ca să le inventariezi, să le ștergi de praf și, dacă reușești, să le arunci naibii.
Iată un monstru din dulap, vi-l prezint. La actualul job mă simt în continuare complet străină, neintegrată, nu reușesc să am o conexiune dintr-aia de prietenie, de amiciție, cum cred că nu mi s-a mai întâmplat în niciunul dintre anterioarele joburi. E straniu, și mă calcă pe nervi, dar asta e, avem preocupări diferite, interese diferite, fiecare cu aia a măsii și atât. Tot ce-am putut face a fost să mă distanțez și să fac în așa fel încât să îmi pese tot mai puțin. Dar știu, cu cât îmi pasă mai puțin, cu atât mă întreb ce pizda măsii caut eu acolo dacă tot nu fit in. Pe de altă parte, nu e musai să îți faci prieteni la muncă, zic mulți pe toate wall-urile - mă rog, asta e gândire corporat(r)istă, și n-o prea înghit. Deci sunt într-o dilemă de căcat. Ce să fac? Dacă e să fiu foarte sinceră cu mine, știu că nici eu nu mă dau peste cap să fac să dreg să mă bag... pentru că știu că de fapt eu vreau să muncesc pentru mine, nu pentru altcineva. Doar că tot n-am destul curaj să sar din avion din zbor, că deh, poate nu se deschide parașuta, poate, poate, poate... Bun e că, de o vreme, am reușit să nu mai stau doar să mă lamentez fără să fac nimic, acum măcar am reînceput să scriu des. Că iată, mi s-a limpezit orizontul și asta mi-e direcția: scrisul. Degeaba mă agit cu una, cu alta, tot scrisul e acel ceva fără de care nu pot. Și drumețiile. Bine, și prietenii.
Mai am un schelet în dulap pe care l-am scos și l-am înșirat și mă uit la el. Despre ăsta păstrez tăcerea, pentru că am tot tras de timp, am lălăit-o și n-am făcut cine știe ce. Adică mi-am văzut de ale mele, am interacționat cu multă lume, mulți oameni noi, în ideea că oricum e de bine. Însă the miracle nu s-a produs și e din ce în ce mai clar că și aici e, ca și data trecută, de muncit the hard way, aducă exact ce chiar nu aveam chef. Răspunsul s-a evidențiat clar, la mine the easy way nu funcționește, tot cu multă muncă îmi ies lucrurile. De fapt știam, dar cred că m-am mințit.
Monstrulețul ordinii și curățeniei își mai face de cap, dar acolo am început anul ăsta să pun oarecare regularitate ca să nu fac hei-rup-uri printre puținele momente libere.
Ăștia sunt dihăniile mari din dulap. Pe lângă ei, mulți mici și colorați, pe ăia îi ignor deocamdată, mai pot s-aștepte până îi distrug sau măcar îi micșorez pe-ăia marii.
O veche nemulțumire de-a mea, legată de scris, e că n-am reușit să construiesc personaje. Nici acțiune. Adică bunăoară, să scriu o povestire - nu-mi iese. Poate nu am imaginație destulă? Sau poate nu am știința de a constui astfel de lucruri și ar trebui să fac niște cursuri, workshopuri, ceva? Citesc cărți ale unor autori celebri sau povestiri ale unor bloggeri (de exemplu Moșu) îmi place de mor de citesc, salivez dar îmi dau seama că mie așa ceva nu-mi iese. Așa că deocamdată mă șin de scris aberații, că poate exercițiul duce la progres și poate or începe să se lege maionezele literare.
Altă chestie care mă face să mă simt deseori aiurea e modul meu tipic de a interacționa cu oamenii. Și mai ales prin comparație. Sunt cumva dispusă mai mult să ascult ce spun cilalți decât să spun eu multe chestii. Doar când văd, simt interes sau simpatie abia atunci încep să vorbesc, să spun chestii despre mine, despre ce gândesc, ba chiar și fleacuri. Cumva atunci, abia atunci comunicarea curge lin. Dacă percep lipsă de interes mă blochez și nu mă bag să zic, să mă prezint, să fac impresie sau senzație. Aici sigur trebuie să iau lecții, să învăț cum să depășesc genul ăsta de blocare care nu-mi fac niciun bine, niciun serviciu...
Cam astea-s animăluțele mare-și fac de cap prin mintea mea și se agită și-mi dau stări aiurea diverse și diversificate. Tocăniță cu de toate.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails