De ceva vreme văzusem un nou grup de călătorii - Călător prin România. Toate excursiile lor până acum îmi păreau interesante, dar nu reușisem să merg și eu până acum, pur și simplu tot se nimereau când nu puteam eu.
De data asta, auspiciile erau favorabile, voiam să merg și prin munții Cindrel, voiam să văd și Racoș, deci am venit. Mai ales că la excursia pe Păpușa vorbisem cu Diana, care fusese în toate cele trei excursii cu ei de până acum și era de bine. Deci zis și făcut.
La 6:15 eram în parcarea de la Piața Victoriei. Mulți oameni, nu știam pe nimeni, dar erau oricum toți drăguți. Ne-am îmbarcat în microbuz și dă-i înainte - Pitești, Râmnicu Vâlcea, Valea Oltului și spre Cisnădie. Peisajul verde și proaspăt, pomi în floare pretutindeni, ba a ieșit și soarele, în ciuda grozăviilor de ploi cod galben anunțate în toată țara.
Ne-am simțit cu toții fericiți că avem vreme bună și am purces la urcuș pe traseu din Cisnădioara către vârful Măgura Cisnădiei. Era cald, eu am băgat geaca în rucsac și am urcat la tricou. Aer curat, drumul a început șerpuind pitoresc printre copaci înverziți.
Am mers o bucată pe traseul cicloturistic, dar am ieșit în potecă la câteva zeci de metri. Poteca șerpuia pe versant acoperită de un strat de frunze uscate, pe alocuri chiar inundată de atâta frunziș vechi. La un moment dat am dat de un punct unde potca se bifurca, o parte lată o lua abrupt în sus, alta, mai puțin umblată, o lua în dreapta. Semn am găsit undeva spre dreapta, așa că... acolo ne-am dus. Înotam pe potecuța foarte îngustă prin frunzele uscate, care, viclene, erau cam alunecoase destul de bine pe alocuri.
Am mers ceva până ne-am prins că alt marcaj nu mai apăruse de la răscruce. Am decis să continuăm mai departe, pentru că eram pe curba de nivel și bănuiam că potrca e mai sus, și dacă într-un punct mai accesibil urcăm, avem șanse mari să regăsim poteca marcată. Așa a fost - ajunși pe un versant unde copacii fuseseră răriți printr-o defrișare prietenoasă am luat-o în sus, pe panta abruptă. Dar chiar a fost abruptă, ne-a solicitat zdravăn.
La finalul urcușului am ajuns la marcaje, acolo poteca șerpuia lin prin zone pitorești. Am mai urcat, dar nu așa pieptiș. Ne ducea de pe un versant pe altul, până am ajuns pe mucia care lega culmile care duceau către vf. Măgura. Chiar înainte de a ajunge pe muchie poteca a cotit, ne-a schimbat versantul, am ieșit spre soare și am urcat spre culme printr-un afiniș cu frunzulițe verde crud abia răsărite. Cineva i-a spus acestei porțiuni minunate „poteca spre Rai” și zău c-ar putea fi.
Poteca, urmând muchea ce unește culmile, ne-a purtat, mult în urcuș și doar puțin pe plat sau în coborîș, prin tot felul de peisaje - ba pădure tânără și deasă, ba o pădure mai matură, cu copaci solizi, plini de mușchi, cu zeci de crengi ca niște mâini ridicate spre cer, ba prin zone pietroase, ba prin frunziș, ba prin poienițe pline de brândușe, ghiocei și alte floricele, ba mai abrupt, ba mai lin... așa ne-am distrat vreme de trei ore cât a durat urcușul. Când am ajuns pe vârf parcă nici nu ne venea să credem că gata, ăsta e. Pe vârf am avut nor deasupra și primprejur, vizibilitatea nu era cine știe ce, iar în poze n-a ieșit mare lucru. Aici adia și vânticelul mai rece așa că ne-am înfofolit. Poze multe, haleală și o tăiarăm înapoi repede, că pe niște vârfuri nu foarte departe, tot aici în masivul Cindrel, se vedea nor de ploaie. De teama ploii și ajutați de forța gravitațională am făcut mai puțin ca la urcare, spre două ore. Am revăzut porțiunile de urcuș, acum cu alți ochi la coborâre...
Zona unde pierduserăm poteca s-a dovedit că varianta de la răscrucea unde noi am pornit în dreapta acolo trebuia să mergem în sus, pe un grohotiș urâțel. Am ajuns repede și pe drum, ași abia atunci am văzut norul cel negru ce venea, venea... Am grăbit pasul și am ajuns la microbuz fix când începea să picure.
Am călătorit întins spre Sâmbăta de Sus, la cazare, fără oprirea gândită dinainte în Cisnădie, din cauza ploii. Cam spre apus am ajuns și noi în Sâmbăta și am oprit întâi la restaurant. Masa a durat vreo trei ore (a durat foarte foarte mult din momentul luării comenzilor până la adusul mâncării), dar a fost oricum amuzant, ne-am amuzat, am trăncănit și am băut ca să uităm de foame.
Pe întuneric am ajuns și la cazare, la pensiunea Nicodor. Ne-am instalat fericiți, ne-am repezit la duș... apă rece, că boilerul nu se încălzise etc. Eu una n-am mai răbdat să aștept nu știu cât până se va încălzi ze boiler așa că am făcut un duș super scurt cu apă rece spre călâie. Asta m-a trezit complet - înainte mă gândeam că mă bag direct în pat la somn, dar dușul m-a făcut să reconsider opțiunea cu coborâtul la masă la jocuri. Și n-am făcut rău deloc. Am jucat întâi un macao, apoi o tură de Dixit care ne-a ținut treji și ocupați până după miezul nopții.
De data asta, auspiciile erau favorabile, voiam să merg și prin munții Cindrel, voiam să văd și Racoș, deci am venit. Mai ales că la excursia pe Păpușa vorbisem cu Diana, care fusese în toate cele trei excursii cu ei de până acum și era de bine. Deci zis și făcut.
La 6:15 eram în parcarea de la Piața Victoriei. Mulți oameni, nu știam pe nimeni, dar erau oricum toți drăguți. Ne-am îmbarcat în microbuz și dă-i înainte - Pitești, Râmnicu Vâlcea, Valea Oltului și spre Cisnădie. Peisajul verde și proaspăt, pomi în floare pretutindeni, ba a ieșit și soarele, în ciuda grozăviilor de ploi cod galben anunțate în toată țara.
Ne-am simțit cu toții fericiți că avem vreme bună și am purces la urcuș pe traseu din Cisnădioara către vârful Măgura Cisnădiei. Era cald, eu am băgat geaca în rucsac și am urcat la tricou. Aer curat, drumul a început șerpuind pitoresc printre copaci înverziți.
Am mers ceva până ne-am prins că alt marcaj nu mai apăruse de la răscruce. Am decis să continuăm mai departe, pentru că eram pe curba de nivel și bănuiam că potrca e mai sus, și dacă într-un punct mai accesibil urcăm, avem șanse mari să regăsim poteca marcată. Așa a fost - ajunși pe un versant unde copacii fuseseră răriți printr-o defrișare prietenoasă am luat-o în sus, pe panta abruptă. Dar chiar a fost abruptă, ne-a solicitat zdravăn.
Zona unde pierduserăm poteca s-a dovedit că varianta de la răscrucea unde noi am pornit în dreapta acolo trebuia să mergem în sus, pe un grohotiș urâțel. Am ajuns repede și pe drum, ași abia atunci am văzut norul cel negru ce venea, venea... Am grăbit pasul și am ajuns la microbuz fix când începea să picure.
Am călătorit întins spre Sâmbăta de Sus, la cazare, fără oprirea gândită dinainte în Cisnădie, din cauza ploii. Cam spre apus am ajuns și noi în Sâmbăta și am oprit întâi la restaurant. Masa a durat vreo trei ore (a durat foarte foarte mult din momentul luării comenzilor până la adusul mâncării), dar a fost oricum amuzant, ne-am amuzat, am trăncănit și am băut ca să uităm de foame.
Pe întuneric am ajuns și la cazare, la pensiunea Nicodor. Ne-am instalat fericiți, ne-am repezit la duș... apă rece, că boilerul nu se încălzise etc. Eu una n-am mai răbdat să aștept nu știu cât până se va încălzi ze boiler așa că am făcut un duș super scurt cu apă rece spre călâie. Asta m-a trezit complet - înainte mă gândeam că mă bag direct în pat la somn, dar dușul m-a făcut să reconsider opțiunea cu coborâtul la masă la jocuri. Și n-am făcut rău deloc. Am jucat întâi un macao, apoi o tură de Dixit care ne-a ținut treji și ocupați până după miezul nopții.
Comentarii