BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 26 aprilie 2016

diete(tice)

Zeci, mii, sute de imnuri și ode dedicate slăbitului, nutriției și altor monștri contemporani ce torturează milioane de oameni. 
Advertisingul și media au creat o imagine generală care a devenit acceptată pe scară largă despre „cum trebuie să fii”. Să fii slabă/slab dar cu mușchi tonifiați și în formă, cu zâmbetul pe buze orice ar fi, costumat/ă ca din revistele de modă, dat/ă cu x creme loțiuni și tratamente pe piele, cu o frizură/coafură șic, fardată ca în revistele pentru femei... toată lumea trebuie să fie aranjată și să arate perfect. 
Și cum oameni suntem, și atât de diferiți din n puncte de vedere, normal că de fapt nu avem cum să arătăm toți la fel. Și de aici încep chinurile. Diete mii și sute, regimuri, nutriții, teorii despre nutriție, programe-pilot, superoferte, pastile de slăbit, soluții miraculoase, toate îți vând promisiunea, că, dacă dai banul pentru asta, o să arăți senzațional, ca o supervedetă și implicit vei avea o viață ca în filme.

Bineînțeles că asta e o poveste, dar ciudat — sau poate nu — sunt sute, mii de oameni care zilnic se lasă seduși de mirajul acestor povești. Așa că amploarea afacerilor legate de treaba asta beauty-healthy-diet-wonder-sport a crescut incredibil, totul e deja o industrie.

Probabil, parcursul standard ar fi ceaiuri de slăbit, diete, pastile, diete drastice, sport, combinații între anterioarele, nutriționist, instructor personal. Bat câmpii, eu doar presupun că e așa. Eu am ajuns la faza combinațiilor (sport și un soi de regim preponderent vegetarian) însă am sărit peste etapele cu pastilele de slăbit și cu dietele drastice. N-am crezut deloc în pastilele de slăbit și nici în dietele drastice - adică, din atât de desele discuții cu x fete și femei de toate vârstele și din toate categoriile sociale, am concluzionat eu că astea pot da rezultate pe termen scurt, apoi fac mai mult rău decât bine. 

Așa... deci să revenim. Am avut din adolescență nemulțumiri că-s prea grasă, pre nu-știu-cum, prea nu-știu-ce. Dar nu eram. În fine, greșeală clasică, să te compari cu alții, când tu ai altă stuctură osoasă, alte xyz-uri. După revolucion, n-aș ști să zic în ce an, adică dacă eram la All sau înainte sau după, am dat niște bani nu puțini pe o cărțulie cu un tip de regim-alimentație după care cică a slăbit Cristoiu (ahaa! deci era după ce a slăbit Cristoiu!). E vorba de alimentația disociată, unde nu trebuie sub nicio formă să amesteci carbohidrați cu proteine și să mănânci multe condimente de care la vremea aia nici nu auzisem, darămite să existe prin vreun magazin. Am adaptat ce se putea și am ținut-o cu sfințenie ani de zile. Ca efect - posibil să fi slăbit puțin la început, apoi m-am menținut constant hăăăăăt departe. Apoi au fost perioade stresante două joburi, un job cât două, job + facultate, job+colaborări, job+master, și tot așa. După master am ajuns prima dată în publicitate, cu stresul de rigoare. Timp în care continuam să merg la dansuri (dans sportiv) - chestie începută de pe vremea Corint-ului. În perioada cu job în publicitate (la McCann) cum plecam de-acasă de la 8 și mai ajungeam pe la 10:30-11 seara, pe componenta job + cursuri de dans de la 21... cu mâncat nu foarte mult, ceva dimineața și ceva la prânz de la magazinul de pe Ceasornicului (la vremea aia cam unicul din zonă)... am slăbit, aveam 48 de kg, ar eram vioaie și energică, mă activa și dansul. Și în zilele fără dans mai ieșeam cu gașca mea, pe vremea aia mai vioaieși mai petrecăreață.

Apoi mi-am schimbat și jobul (era Capital) și l-am întâlnit pe marele perturbator Alex. După ce ne-am mutat împreună cum-necum mi-am modificat obiceiurile alimentare și sportive după ale lui. Adică am început să halesc și mai mult, și mai nesănătos, și mai târziu. La asta contribuia și specificul muncii, cu una-două zile (seara de predare spre tipar a numărului și eventual una înainte) în care ajungeam extrem de târziu acasă. Cum acum locuiam în Drumul Taberei, venitul la 11 acasă de la dansuri printre blocuri și câini (era epoca de înflorire a maidanezilor ocrotiți de ong-uri) nu era deloc distractiv, așa că încet încet nu m-am mai dus, tot mai rar, tot mai rar, pe urmă doar la ieșirile dansante sau la o bere cu gașca de la dansuri. Și kilogramele au început să se depună, ușor-ușor. La început nici nu-mi prea dădeam seama - de asta zic, de multe ori, că omul nu se vede cum e, ci cum se știe că era el la un moment dat, trece mult până îi cade imaginea falsă de pe ochi. Și m-am pomenit că nu mai încăpeam în nimic, a trebuit să îmi iau cămăși mai largi, pantaloni mai cuprinzători, o tristețe, ce mai. Ajunsesem pe la 64 de kilograme (vreo 10 în plus față de ce a fost mulți ani de zile normalul). Atunci, vara, m-am apucat să mănânc doar salate de roșii și crudități cu brânză. Și am ținut-o așa toată vara. Nimic. Atunci am încercat să alerg. La început am încercat să îl mobilizez și pe Alex, a alergat de câteva ori, dar de regulă n-avea chef. Eu trăgeam o alergare pe bucla completă din Drumul Taberei, de la traversarea dinspre Billa până înapoi. Multe obstacole, oameni cu copii, cu cărucioare, cu câini, cu biciclete, un haos. Cum nu alergam cu regularitate, nu se vedeau cine știe ce rezultate.

Apoi a fost nenorocirea cu Alex, după care cred că până să mă mut înapoi la mama după renovare și zugrăvire, slăbisem semnificativ - vreo 3-4 kg - pur și simplu. Nu mai mâncam târziu, nu mai beam bere seara, am mai alergat de câteva ori, deși tocmai începuse nebunia cu săpăturile pentru metrou și multe zone deveniseră neplăcute.

Apoi m-am mutat înapoi la mama, pe motiv de fonduri insuficiente. Mi-am menținut alimentația, sport nu făceam că venise iarna, la muncă mă mutaseră de la Capital la Capital TV, unde stăteam până tîrziu să montăm filmulețe ca să se facă norma dorită de noua conducere de succes... atât de de succes că ne-au restructurat de vreo trei ori. La al treilea val m-au restructurat și pe mine, cu departamentul Capital TV cu tot. Asta era prin mai 2012. Da, era chiar ziua lui Jorică, văr-miu, îmi propusesem să îl sun pe seară să îi urez la mulți ani, dar, după vestea de restructurare mi-a pierit complet din minte orice gând nelegat de job.

Și a început o perioadă de 3-4 luni în care aplicam în draci la joburi fix pe domeniul meu și nu mă suna nimeni. Ba multe aplicări nici nu erau citite. În perioada asta, fiind vară, am reînvățat să merg pe bicicletă. La pedale din parcul Kiseleff mă avea drept mușteriu la fiecare două zile pentru bicicletele fără plată.

Apoi au început să se lege lucrurile, inițial se părea că mă voi angaja la Lowe, dar cum acolo s-au schimbat planurile din mers, am nimerit la Pastel. La Pastel stress maxim de la muncă, dar colegi minunați. M-am angajat prin septembrie cred și în perioada de probă am tras ca nebuna - mă rog și era stilul casei ca în perioada de probă să-ți trântească o campanie ceva de mai să n-o poți duce ca să vadă cum te descurci. Am trecut. Dar de atâtea ore de stat lipită de scaun, începuseră să mă doară șalele, să îmi scârțâie toate oasele parcă eram o babă. Așa că m-am decis să îmi fac abonament la sală. O auzisem pe Cătălina de la Capital vorbind la superlativ de Pure Fitness de la Afi, și, cum era pe traseul meu muncă-casă și cum am găsit voucher de reducere, mi-am făcut abonament pe trei luni, fix cât să treacă iarna. Și am mers la sală de trei ori pe săptămână cu sfințenie, după muncă, pe la ore gen 8-9-10, și fie alergam pe bandă, fie pe bicicleta statică, fie la stepper sau la ăla de și mergi, dar tragi și de mânere. Orele de aerobic sau cycling le prindeam rar, pentru că nu prea puteam ajunge în timp util. Ei, și au început a se vedea rezultatele. Nu neapărat pe cântar, care nu voia deloc să arate mai puțin, ci ca tonus al musculaturii, pur și simplu, la aceleași kilograme arătam mai bine, mai fit.
Am intrat by default în clubul salatistelor de la Pastel, am prins de la Ione, vegetariana noastră, multe idei interesante pe care le folosesc și le adaptez și astăzi.
Apoi Irina, colega mea de bancă de la job s-a hotărât să slăbească. Ea e genul foarte pofticios și n-o prea vedeam reușind. Dar m-a și ne-a uimit pe toți. A început să mănânce puțin, sănătos, să refuze dulciurile la toate zilele de naștere, a refuzat cu hotărâre tot ce știa că nu în va face bine. Apoi s-a apucat și de alergat. Din nou, știind cât e de greu, nu-i prea dădeam șanse. Și totuși a ținut-o. O lună, două... Am zis: dacă ea poate, musai pot și eu! Și am început ușurel. Seara, cum ajungeam acasă, puneam un trening larg și alergam prin cartier. Întâi până spre Domenii, apoi mai departe până la Arcul de Triumf, apoi și înapoi. Apoi, după vreo două luni nu mai era așa greu, nu-mi mai venea să îmi dau duhul. S-a lungit și ziua, s-a schimbat ora, am început să alerg și pe malul lacului, cât prindeam lumină. Irina, în fervoarea alergării, s-a înscris și la maraton, la ștafetă, și a început să se antreneze. Numai că s-a forțat un pic mai mult și i-a bulit meniscul. M-am pomenit preluând eu locul ei în echipă și am început și eu să mă antrenez serios, țintind un tur de parc complet - ceea ce am și reușit, ușor-ușor.
În perioada asta m-am slim fit-uit și eram foarte bucuroasă. Alimentația era aceeași, sănătoasă, mult vegetală dar nu exclusiv, diferența o făcea alergarea.Am alergat și la maraton, la ștafetă. Mi-a fost greuț, am făcut și greșeala de a porni prea tare la început, dusă de valul alergătorilor mai în formă după care mi s-a tăiat suflul, pe urcarea pe Calea Victoriei a trebuit musai să merg puțin la pas până mi s-a dus junghiul din partea stângă și am putut să alerg iar. Dar am alergat încet, iar ultimii kilometri au fost un chin. Dar bucuria de final și falafelul de la Calif împreună cu băieții din echipă și cu Ione (alergam în echipă cu soțul ei) au compensat și chiar au adus un mare plus peste toate chinurile alergării.
De-atunci nu m-am mai lăsat de alergare. Vara mai mult, iarna mai puțin, după cum permite vreme, cu compensare de sală. Anul următor a decurs tot așa, iarna abonament la Pure Fitness de 6 luni, din noiembrie în aprilie, vara alergare afară. Dar prin iulie, pe când îmi căutam sac de dormit, scăunel pliabil și izopren pentru drumeția de 2 săptămâni prin Parâng și Cheile Nerei, am intrat în vorbă cu o tanti destul de în vârstă, care își căuta și ea sac de dormit pentru maratonul Bucegi. Trăncănind așa, ne-a fost mai ușor să comparăm și să alegem ce să ne luăm. Am descoperit că mi-era și vecină cu cartierul și că alerga prin Herăstrău și pe la toate maratoanele. De atunci mi-a încolțit gândul. Hai să particip și eu la semimaraton - că pentru maraton nu aveam cum să îngraș porcul în ajun, dar pentru semimaraton... de la o tură de lac la trei... parcă era realizabil. Și sub impulsul momentului m-a înscris, am plătit și gata, treaba e făcută.
După întoarcerea din lunga drumeție m-am apucat zdravăn de antrenamente - de 3 ori pe săptămână negreșit, dintre care tura din weekend era cea de creștere a distanței. Mi-am luat pentru prima dată și pantofi de alergare scumpi, de la Nike (e drept, la preț de outlet, din Deichmann, și un model vechi, dar totuși, era prima dată când dădeam o sumă considerabilă pe niște adidași) care în cele din urmă s-au dovedit de nefolosit pentru distanțe lungi - i-am luat la antrenamentul penultim, cu vreo 2 săptămâni înainte de maraton, la tura de trei ocoluri de lac și mi-au nenorocit unghia - degetul mare - de la piciorul drept. Care s-a înnegrit, a fost minunat, mai mult de jumătate de an a durat până să reintre în normalitate. Până la urmă, la semimaraton am alergat cu pantofii de alergare le la Lidl, cei comozi care nu-mi pricinuiseră niciodată necazuri. S-a văzut că m-am pregătit mai bine, pentru că de astă dată nu mi s-a mai tăiat respirația, nici genunchii nu mi s-au mai plâns, cu toate că acum alergasem dublul distanței de la ștafetă, cu un an în urmă. Chiar am fost foarte ok, doar că nu am scos un timp prea minunat, ceea ce de fapt pentru mine conta prea puțin. Legat de slăbit, în perioada cât m-am antrenat pentru semimaraton am slăbit și mușchii stăteau pe mine perfect. În fine, eram și eu mulțumită. Alimentația - aceeași de trei ani. Dar, ca observație post-factum, spre final, la două și trei ture de parc, cam o zi după eram cam epuizată, probabil de la pierderea de minerale prin transpirație.

Ca să mai scurtez povestea, alt an, iar sală, schimbare de job,drumeții prin primăvară, ștafetă la semimaratonul din mai, unde nu mă pot lăuda decât cu faptul că am întârziat să ajung la punctul de schimbare a cip-ului, iar schimbare de job, drumeție, aceeași dietă, apoi vine toamna, iarna, de astă dată o nouă sală, la Domenii, unde mi s-a pus pata să fac spinning. Și toată iarna am fost copil cuminte, am mers de trei ori pe săptămână la spinning, uneori și la orele-maraton din weekend. Aceeași alimentație, dar am scăzut alergatul - eu eram mereu răcită/gripată iar afară era mai mereu vânt. Alergam și eu în rarele ocazii când vremea era stabilă - adică fără ploaie, fără vânt puternic. Rezultatul? M-am îngrășat. Am ajuns iar la 60 kg, e drept că sunt adunate pe mușchi, nu fleșcăite, dar... nu e ceea ce doream.

Așa că am intrat la idei. What is right? What is wrong? Așa că articolele tematice au început să-mi atragă atenția, drept care, unde zicea careva ceva interesant dădeam like sau mă abonam la newsletter. Imensa majoritate s-au dovedit clar prostii. La una sau două am rămas abonată - unii care îți dădeau sfaturi de nutriție, ca mai apoi, după vreo lună sau două să vină cu un curs superofertă numai acum 5 kg în 5 săptămâni etc. Inițial, mi se părea că ce zice persoana aceea are sens, că poate într-adevăr e o dietă-mod de viață revoluționară, mai ales că explica științific um molecula de nu știu ce interacționeacă cu aia de nu știu cum și face și drege. După care tot citind am început să am mari îndoieli. Că practic, ar trebui să nu mănânci decât fructe și legume că alea se digeră rapid. Și poate din când în când o legumă, acolo. Și să nu amesteci nimic cu nimic, nici măcar fructele între ele, tot felul de chestii complicate, inclusiv anatema aruncată asupra sucurilor de fructe + frunze. Așa că am început să îmi pun întrebări asupra „certitudinilor” persoanei respective.
Acum vreo săptămână mă pune naiba de dau click pe un articol pe FB tot legat de metabolism și slăbit. Ăia, niște americani. Un chestionar online ca să-mi depisteze tipul de metabolism și principala greșeală de alimentație. După care se „genera” un flash cu o lungă polologhie, unde tot îți spunea orice în afară de ce voiai să afli. M-am și mirat că am avur răbdare să mă uit până la capăt. Marea descoperire era că cică aș avea un metabolism mixt, care folosește grăsimile și glucidele atât din corp, cât și din alimentație, în egală măsură,. Iar „metabolic killer no1” ar fi fereastra prea mare penru alimentație între 9 și 20. Și sugerau să încep să mănânc mai târziu, după ora 11. Combinat cu 15 minute pe zi de exerciții pline de pauze, exerciții pe care le poți cumpăra numai de la ei, pachet de x la prețul y valabil doar astăzi până la ora z. Wow!

A, și să vă mai zic una, drastică. Cura de o lună (sau mai mult?!) cu zerul minune procesat într-un mare și unic fel încât devine un fel de apă vie plină de toți nutrienții necesari. Cu program drastic, de trezit la ora 6, (sau 5?), băut respectivul zer din x în x ore și NIMIC altceva. O cură de vreo 2.000 de lei.

Acum nu mă pronunț asupra rezultatelor acestor cure/diete. E foarte posibil ca, dacă te ții cu îndârjire de o idee, să și funcționeze, măcar și din întâmplare că  s-a potrivit cu metabolismul tău.

Concluzia mea, extrem de personală și fără pretenții de a reprezenta adevărul absolut, e că, de fapt, nutriționiștii și toți dieteticienii, habar nu au CUM funcționează de fapt toate cele în organism, ce cu ce și în ce fel interacționează. Ei eventual observă că o anumită alimentați pare să dea cutare rezultate. Că dacă consumi alimentul y, rezultatul pare să fie cutare. Restul e fantezie științifică. Un fel de sf cu aplicație la organismul uman viu și procesele din interiorul său. Dacă introducem substanța x, ca să se obțină rezultatul z (creșterea de substanță q) e musai să se întâmple procesul chimico-fizic y. Că sunt n+1 factori care influențează sau pot influența într-un mod sau altul procesul în sine ca să genereze acel rezultat. Până la urmă, e pe încercate, pe ghicite. Și cum fiecare organism e unic, e diferit, ce funcționează într-un fel la unul, la altul poate să funcționeze cumva diferit.
Cred că, până la urmă, decât să arunci bani pe părerile unor „experți” mai bine faci tu singur experimentele respective asupra ta, vezi ce îți folosește și ce îți dăunează, ce te face să te simți mai bine, ce nu are efect, ce îți face rău... Până reușești să afli cum ești tu și cum trebuie să te porți cu tie însuți/însăți.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails