De cand am devenit cumva constienta de existenta mea am avut o dorinta ciudata, poate, din puctul de vedere al altora: sa fiu eu mai cu motz. Sa nu fiu ca altii. Mult mai tarziu, vorbind cu alti oameni, a vazut ca multi, foarte multi vor, dimpotriva, sa fie ca toata lumea! A fost un mare shoc pentru mine. Cum sa vrei sa fii un numeni, un/o oarecine?! Si totusi, lor le e bine... Mie nu, pentru ca eu sunt sincera cu mine, stiu cine sunt, ce vreau, ce imi trebuie, si nu fac compromisuri cu propria constiinta si viatza. Idealista, ar zice altii; nerealista; neadaptata, aeriana etc, etc. O fi oare atat de rau sa vrei sa fii tu insati/insuti, sa nu vrei sa fii "another brick in the wall"? Sa fii impacat cu propria-ti constiinta, chiar daca facand un compromis ti-ar fi mult mai bine? Sa faci numai ce stii ca e bine? Da, e greu, e foarte greu sa inoti contra curentului... Dar daca curentul asta, pe care multi il urmeaza, nu duce spre ceva bun, daca spiritul de turma te duce aiurea? Asa ca eu, in ciuda scepticilor, continui sa cred ca e mai bine sa gandesti cu propria-ti minte, sa nu te iei dupa altii, si sa faci pe cat poti ceea ce stii ca e bine. Voi inota in continuare spre un tzarm ipotetic, chiar daca pentru a ajunge acolo voi inota contra curentului.
A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!
Comentarii