Iata ca sunt si zile anoste, fara nimic iesit din comun. Poate singura chestie misto de remarcat a fost micul eseu al unui bun prieten despre cum poate defini el fotografia, imaginea... Despre cum privesti lucrurile, astfel incat sa le VEZI, nu doar sa iti treaca prin fatza ochilor, sa le vezi cu ochiul interior, al sufletului... Am fost surprinsa (si totusi nu chiar asa de mult) ca vede lucrurile exact la fel ca mine... De fapt e firesc, doar am vorbit de atatea ori despre asta... Mai degraba am fost mirata ca a trimis acel articol al lui acum, cand cugetam si eu la asta, privind la primavara si soarele de afara, la frumusetea naturii... si o alta coincidenta... zilele astea mi-am pus pe messenger o poza cu un ochi abstract, un iris in culori fantastice... ochiul interior, sau ochiul atoatevazator, acea farama de divinitate din sufletele noastre...
Comentarii