Vorbeam azi cu un coleg despre Ucraina, Rusia si lumea slava... O lume despre care stiu destule (teoretic), o lume pe care cumva, in mod ciudat, o inteleg, desi n-am pasit niciodata in vreo tara slava... Probabil ca discutiile din copilarie ale mamei cu prietenele ei rusoaice, atmosfera de la redactia de traduceri in rusa, predilectia pentru o anume muzica, pentru literatura slava ma fac sa fiu cumva legata prin fire invizibile mai mult decat as crede de aceasta lume... Sau o fi si ceva adevarat despre sufletul slav, cel sentimental... Cine stie?! Adevarul e ca iubesc literatura rusa, filmele rusesti, muzica ruseasca (dar aia mai romantioasa si cea traditionala...), si... votca ... cu sau fara peshte afumat... Nu stiu de ce, dar uite, filmele si literatura rusa mi se par foarte profunde... si artistice, in acelasi timp... Imi ajung la suflet direct, vorbesc pe aceeasi limba... Tanjesc sa ajung sa cunosc aceasta lume, dar ma si tem de ea... sa nu fiu dezamagita... Oricum nu se stie cand si daca voi ajunge vreodata acolo, s-o cunosc din interior...
A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!
Comentarii