Treceți la conținutul principal

Valuri, gânduri

Încep alandala, cumva de la coadă - un fel de cea mai recentă cujetare din puțul gândirii. Asta s-a înfiripat în drum spre casă, gândindu-mă la felul cum ni se pare că ne văd sau ne privesc alții, motiv de nesiguranță și autodesconsiderare... inclusiv în relațiile de muncă. Nu poți schimba modul în care te vede cineva. Poți însă schimba modul în care te vezi tu pe tine. Iar felul în care te vei comporta, cum interacționezi după aceea cu ceilalți va influența și modul în care te văd aceștia...

Valuri. Toți suntem valuri ale aceleiași mări, de aceea poate uneori comunicăm subtil, fără să ne dăm seama sau să ne propunem... Uneori, când marea nu e agitată și ne lăsăm în voia curenților, care oricum ne duc, pe noi, valurile...

A simți. A fi surprins. A te bucura de chestii minunate. A dormi. A nu dormi. A visa. A nu visa. Liniște și surprize. Stări. Mirări. Aici ar fi de detaliat, dar habar n-am ce și cum să zic, trăiesc niște senzații suficient de bizare încât să îmi taie piuitul și să nu îmi găsesc cuvintele ba poate nici mințile. Dar mă las în voia lor, chiar dacă îmi dau seama că nu știu nimic și tot ce îmi demonstra rațiunea nu înseamnă nimic în realitate. Mă tot mir și mă mir din nou, dar e foarte bine. Privesc realitatea cu alți ochi, mai curioși. Nu mă aștept la nimic. Nu sper nimic. Nu mai creez în minte proiecții iluzorii (dacă nu cumva mă autopăcălesc iar). Iau lucrurile cum sunt și cum vin. Evident, nu îmi iese mereu, mai dau în gard din când în când, dar parcă sunt mai milostivă cu mine...

Valuri. Mare. Nisip. Soare. Nori. Miros de mare. Minivacanța cu colegii de la Nisipurile de Aur a fost minunată. Am avut o vreme perfectă: soare cu nor, marea la început liniștită, perfectă pentru înotat, iar la final plină de valuri numai bune de sărit.
Atmosfera generală a fost foarte ok, voie bună și antren, fiecare și-a putut face damblalele în oarecare măsură, amuzante și joculețele de seară din curtea hotelului.

Nisipurile de Aur m-au surprins. Zona dinspre Varna unde era hotelul (hotel Angy, două stele cinstite) era cumva năpădită de bălării, era plin de gunoaie pe marginea drumului spre plajă, erau și niște ruine dezolant pe parcurs, de pe plajă se vedeau în toată splendoarea, o ruină albă și una galbenă, iar în drumul spre centru am trecut prin bazarul aiuritor cu tricourile de"firmă", țoale, bijuterii, shaorme, clătite, pizze, colaci, costume de baie, toate prostiile pământului într-un loc, China-Turcia laolaltă. Bazarul ăla m-a terminat, de fapt pe toți, am mai mers doar puțin pe plajă să admirăm luna plină și drumul ei aurit și misterios peste marea tremurătoare și liniștită, apoi ne-am întors la hotel.

Pe de altă parte Albena era altă poveste. Mai plină de grădini și spații verzi proiectate de un peisagist, complexele de hoteluri comuniste dar cu forme interesante, cu plaja mult mai întinsă, cu întrarea în apă adâncă mult mai departe de mal...

Din Varna nu am văzut mare lucru, am văzut o latură de port, o caravelă și restaurantul Mr. Baba (nota 10) și ceva clădiri noi și vechi în drum spre. Și șosele și depozite din zona de lângă port.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş