Încep alandala, cumva de la coadă - un fel de cea mai recentă cujetare din puțul gândirii. Asta s-a înfiripat în drum spre casă, gândindu-mă la felul cum ni se pare că ne văd sau ne privesc alții, motiv de nesiguranță și autodesconsiderare... inclusiv în relațiile de muncă. Nu poți schimba modul în care te vede cineva. Poți însă schimba modul în care te vezi tu pe tine. Iar felul în care te vei comporta, cum interacționezi după aceea cu ceilalți va influența și modul în care te văd aceștia...
Valuri. Toți suntem valuri ale aceleiași mări, de aceea poate uneori comunicăm subtil, fără să ne dăm seama sau să ne propunem... Uneori, când marea nu e agitată și ne lăsăm în voia curenților, care oricum ne duc, pe noi, valurile...
A simți. A fi surprins. A te bucura de chestii minunate. A dormi. A nu dormi. A visa. A nu visa. Liniște și surprize. Stări. Mirări. Aici ar fi de detaliat, dar habar n-am ce și cum să zic, trăiesc niște senzații suficient de bizare încât să îmi taie piuitul și să nu îmi găsesc cuvintele ba poate nici mințile. Dar mă las în voia lor, chiar dacă îmi dau seama că nu știu nimic și tot ce îmi demonstra rațiunea nu înseamnă nimic în realitate. Mă tot mir și mă mir din nou, dar e foarte bine. Privesc realitatea cu alți ochi, mai curioși. Nu mă aștept la nimic. Nu sper nimic. Nu mai creez în minte proiecții iluzorii (dacă nu cumva mă autopăcălesc iar). Iau lucrurile cum sunt și cum vin. Evident, nu îmi iese mereu, mai dau în gard din când în când, dar parcă sunt mai milostivă cu mine...
Valuri. Mare. Nisip. Soare. Nori. Miros de mare. Minivacanța cu colegii de la Nisipurile de Aur a fost minunată. Am avut o vreme perfectă: soare cu nor, marea la început liniștită, perfectă pentru înotat, iar la final plină de valuri numai bune de sărit.
Atmosfera generală a fost foarte ok, voie bună și antren, fiecare și-a putut face damblalele în oarecare măsură, amuzante și joculețele de seară din curtea hotelului.
Nisipurile de Aur m-au surprins. Zona dinspre Varna unde era hotelul (hotel Angy, două stele cinstite) era cumva năpădită de bălării, era plin de gunoaie pe marginea drumului spre plajă, erau și niște ruine dezolant pe parcurs, de pe plajă se vedeau în toată splendoarea, o ruină albă și una galbenă, iar în drumul spre centru am trecut prin bazarul aiuritor cu tricourile de"firmă", țoale, bijuterii, shaorme, clătite, pizze, colaci, costume de baie, toate prostiile pământului într-un loc, China-Turcia laolaltă. Bazarul ăla m-a terminat, de fapt pe toți, am mai mers doar puțin pe plajă să admirăm luna plină și drumul ei aurit și misterios peste marea tremurătoare și liniștită, apoi ne-am întors la hotel.
Pe de altă parte Albena era altă poveste. Mai plină de grădini și spații verzi proiectate de un peisagist, complexele de hoteluri comuniste dar cu forme interesante, cu plaja mult mai întinsă, cu întrarea în apă adâncă mult mai departe de mal...
Din Varna nu am văzut mare lucru, am văzut o latură de port, o caravelă și restaurantul Mr. Baba (nota 10) și ceva clădiri noi și vechi în drum spre. Și șosele și depozite din zona de lângă port.
Valuri. Toți suntem valuri ale aceleiași mări, de aceea poate uneori comunicăm subtil, fără să ne dăm seama sau să ne propunem... Uneori, când marea nu e agitată și ne lăsăm în voia curenților, care oricum ne duc, pe noi, valurile...
A simți. A fi surprins. A te bucura de chestii minunate. A dormi. A nu dormi. A visa. A nu visa. Liniște și surprize. Stări. Mirări. Aici ar fi de detaliat, dar habar n-am ce și cum să zic, trăiesc niște senzații suficient de bizare încât să îmi taie piuitul și să nu îmi găsesc cuvintele ba poate nici mințile. Dar mă las în voia lor, chiar dacă îmi dau seama că nu știu nimic și tot ce îmi demonstra rațiunea nu înseamnă nimic în realitate. Mă tot mir și mă mir din nou, dar e foarte bine. Privesc realitatea cu alți ochi, mai curioși. Nu mă aștept la nimic. Nu sper nimic. Nu mai creez în minte proiecții iluzorii (dacă nu cumva mă autopăcălesc iar). Iau lucrurile cum sunt și cum vin. Evident, nu îmi iese mereu, mai dau în gard din când în când, dar parcă sunt mai milostivă cu mine...
Valuri. Mare. Nisip. Soare. Nori. Miros de mare. Minivacanța cu colegii de la Nisipurile de Aur a fost minunată. Am avut o vreme perfectă: soare cu nor, marea la început liniștită, perfectă pentru înotat, iar la final plină de valuri numai bune de sărit.
Atmosfera generală a fost foarte ok, voie bună și antren, fiecare și-a putut face damblalele în oarecare măsură, amuzante și joculețele de seară din curtea hotelului.
Nisipurile de Aur m-au surprins. Zona dinspre Varna unde era hotelul (hotel Angy, două stele cinstite) era cumva năpădită de bălării, era plin de gunoaie pe marginea drumului spre plajă, erau și niște ruine dezolant pe parcurs, de pe plajă se vedeau în toată splendoarea, o ruină albă și una galbenă, iar în drumul spre centru am trecut prin bazarul aiuritor cu tricourile de"firmă", țoale, bijuterii, shaorme, clătite, pizze, colaci, costume de baie, toate prostiile pământului într-un loc, China-Turcia laolaltă. Bazarul ăla m-a terminat, de fapt pe toți, am mai mers doar puțin pe plajă să admirăm luna plină și drumul ei aurit și misterios peste marea tremurătoare și liniștită, apoi ne-am întors la hotel.
Pe de altă parte Albena era altă poveste. Mai plină de grădini și spații verzi proiectate de un peisagist, complexele de hoteluri comuniste dar cu forme interesante, cu plaja mult mai întinsă, cu întrarea în apă adâncă mult mai departe de mal...
Din Varna nu am văzut mare lucru, am văzut o latură de port, o caravelă și restaurantul Mr. Baba (nota 10) și ceva clădiri noi și vechi în drum spre. Și șosele și depozite din zona de lângă port.
Comentarii