Treceți la conținutul principal

... și dizarmonie

Enervanta și sâcâitoare voce a eului rațional care se simte nebăgat în seamă, nedreptățit, neiubit, care se compara cu unii sau alții, care spune că viața e nedreaptă, se perpelește că nu are ce și-ar dori. Mintea, care făurește gânduri și punți și conexiuni inexistente în favoarea ipotezelor dorite, care nu e deloc de încredere, pentru că încearcă să intuiască ce îți dorești ca să țeasă povești pe placul tău și care nu au decât o vagă tangență cu realitatea...
De câte ori acești falși amici te bat pe umăr și îți șoptesc la ureche... Începi să vezi deformat, privești cu ochi reci, care judecă, iar fluxul armoniei se curmă, strangulat de răceală judecăților și suferințele ego-ului... Din când în când, nu știu de ce, nu scap de ei, îmi amărăsc percepția și îmi readuc la lumină răni vechi... Probabil ca să găsesc leacurile potrivite pentru cicatrizare completă?

Partea bună e că acum măcar simt când sunt pe cărări greșite și încerc să îmi mut gândurile de la "eu" spre ceva mai larg, spre umanitate în general... Măcar am înțeles că mă simt mai mult eu, mă simt bine când nu mă încrâncenez, când dau, când primesc fără gânduri de reciprocitate, când mă relaxez și nu îmi fac griji, când conștientizez că nu există decât prezent și că tot ce e în spate nu contează...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

O zi plină

Sună mobilul deșteptarea. Ochii mi se dezlipesc cu greu, aș mai dormi încă câteva ore... Sar din pat, gata, repede-repede, că azi sunt multe în program, n-am idee cum să o scot la capăt. Afară iar frig - și ce frig! - când respir îmi vine să tușesc de rece ce e aerul. Precipitare câtre troleibuz, l-am ratat, da' mai bine întârzii decât să cad pe gheață. Aștept, vine altul, arhiplin, ei, asta e, azi nu citesc finalul cărții. Traseul obișnuit, troleibuz-tramvai-troleibuz, iar pe drumeagul printre nămeți înghețați și mațini în mers pe ulița îngustă mă gândeam că, la cum țopăiam pe-acolo eram ca o păpușă stricată, care dă din mâini și picioare aiurea, gata-gata să cadă. Am ajuns, ia să văd cum e cafeaua asta grecească luată aseară din megaimage, mda, cam nașpa, are aroma aia care mie nu-mi place, parcă arsă, în fine, lasă că merge. Muncă, modificări peste modificări, agitație, la ora 1 gata, hai la evenimentul cu copiii. La o școală din Crângași, în sala de sport, copilașii de la cent...

aberatii - iluzia unei insule

"iluzia unei insule". Am reascultat de curand cantecul asta al lui Vali Sterian... E sinistru, macabru, cum vrei sa-i spui, dar imi place... mult... nu stiu de ce... "http://www.radio3net.ro/artisti.php?str=iluzia+unei+insule&mode=piesa&cx=search#p_player116" ... "... Nu-ti face probleme, e mijlocul verii/ E mijlocul iernii, ciudata poveste / Iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii / Trasura ca moarta parandu-ti ca este... / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600 / Zadarnic te sperii ca ninge mereu / Ca strajile drumului fumega mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600..." Cam ciudat pentru o optimista (dar oare chiar sunt o optimista? hmmm... mai degraba realista...) sa guste cantece/poezii asa de triste.. Si totusi, tare-mi place... Dar cred ca daca as fi citit inainte poezia, fara sa ascult inainte cantecul, nu mi-ar fi placut... Dar ce ar fi binele fara rau, bucuria fara tristete, optimismul fara pesimism,...