Zile oarecum agitate dar așa, inexplicabil, aș zice. În fine. După revederea de joi cu tinerii viitori însurăței - mă așteptam să fie vorba despre asta, la așa revenire în forță după doi ani de absenteism total - a venit o zi bizară. Bizară în capul meu, cred, că în rest toate bune... Iar azi, tot cam așa. Cred că the job is the source of sictir. Da, de când mi-am dat seama ce ghiulea de picior e orice job, cam de-atunci nu mai cred în entuziasm, în minuni și că o să fie bine. D-aia n-am avut încredere nici în promisiunile Danei.
În fine, ca să combat plictiseala și sictirul, acum, când s-a îndreptat vremea, mai ies și mă mai plimb aiurea prin cartier, să-mi dezmorțesc picioarele obosite de șezut la birou. Că alții își iau pauze cu fumatul cu alea-alea și așa se mai mișcă din loc... da io... mă uită sfântu-așteaptă pe scaun de dimineața până seara. Și pe urmă degeaba mă agit eu cu spinning, cu alergat, că nu-i îdeajuns. Așa că vineri am descoperit o optică medicală pe-aici și mi-am făcut ochelari de soare cu dioptrii. Azi am descoperit că mai era o altă optică medicală pe celălalt mal al străzii... și dădeau fluturași cu reduceri... aș fi ieșit mai ieftin dacă făceam la ăștia. Ei, aia e, una din legile lui Murphy.
Plimbându-mă azi am descoperit cu tristețe că magazinul de reparații tapițerie al lui nene cel bătrân pe care-l vedeam anul trecut mereu meșterind la câte o mobilă stil era desființat. Și o notiță în geam. Și pe o laterală cineva scisese cu cretă neagră un ferpar. Am citit numai Dumnezeu să-l odihnească, am fugit până să prindă ochiul meu mai mult. Deci bietul nene care părea viguros ca un stejar s-a dus. Și ajungând aici, mi s-au închegat niște gânduri care tot zburătăcesc de-o vreme prin mintea-mi.
Cum moartea, cea omniprezentă, dar de care mereu vrem să facem abstracție, stă mereu primprejur și, la momentul X, care uneori pare fatidic, îți desfășoară aripile, se repede și-l ia pe cel desemnat. Că așa pare să fi stat la pândă pe versant în cazul montaniardului din Făgăraș, așa a stat la pândă ascunsă sub capotă în cazul accidentului lui Alex... așa l-a pândit ascunsă în cine știe ce canapea sau scaun tapisat și pe nenea tapițerul, Ion Burcea pe nume... ducând în neființă, odată cu el, și meșteșugul lui...
Când și când, trece în zbor fulgerător pe lângă noi și haț! ia pe cineva de lângă noi și abia atunci ni se face părul măciucă și ne reamintim cât e de vremelnică prezența noastră aici, on this side, și cât de într-o clipită poți să nu mai fii - tu sau oricine dintre cei din jur. Și uneori știi că ți se trage le la o suferință, o boală... dar alteori nu știi ce te poate lovi...
Ca să schimb registrul, ieri am văzut două albine - semn că acum chiar vine primăvara! - un fluture alb și mai mulți gândăcei roșii pe care-i știu sub numele de vaca-domnului. Și zilele astea, ți sânbătă, și duminică, a fost o vreme minunată. Drept care m-am dus și la picnicul despre care am scris deja, iar ca urmare m-am trezit aseară că eram roșie la față de la soare - m-am bronzat! inclusiv pe o mână. Ei, lasă că vine căldura ca lumea și o să mă bronzez cât de cât uniform în stil tractorist clasic.
În fine, ca să combat plictiseala și sictirul, acum, când s-a îndreptat vremea, mai ies și mă mai plimb aiurea prin cartier, să-mi dezmorțesc picioarele obosite de șezut la birou. Că alții își iau pauze cu fumatul cu alea-alea și așa se mai mișcă din loc... da io... mă uită sfântu-așteaptă pe scaun de dimineața până seara. Și pe urmă degeaba mă agit eu cu spinning, cu alergat, că nu-i îdeajuns. Așa că vineri am descoperit o optică medicală pe-aici și mi-am făcut ochelari de soare cu dioptrii. Azi am descoperit că mai era o altă optică medicală pe celălalt mal al străzii... și dădeau fluturași cu reduceri... aș fi ieșit mai ieftin dacă făceam la ăștia. Ei, aia e, una din legile lui Murphy.
Plimbându-mă azi am descoperit cu tristețe că magazinul de reparații tapițerie al lui nene cel bătrân pe care-l vedeam anul trecut mereu meșterind la câte o mobilă stil era desființat. Și o notiță în geam. Și pe o laterală cineva scisese cu cretă neagră un ferpar. Am citit numai Dumnezeu să-l odihnească, am fugit până să prindă ochiul meu mai mult. Deci bietul nene care părea viguros ca un stejar s-a dus. Și ajungând aici, mi s-au închegat niște gânduri care tot zburătăcesc de-o vreme prin mintea-mi.
Cum moartea, cea omniprezentă, dar de care mereu vrem să facem abstracție, stă mereu primprejur și, la momentul X, care uneori pare fatidic, îți desfășoară aripile, se repede și-l ia pe cel desemnat. Că așa pare să fi stat la pândă pe versant în cazul montaniardului din Făgăraș, așa a stat la pândă ascunsă sub capotă în cazul accidentului lui Alex... așa l-a pândit ascunsă în cine știe ce canapea sau scaun tapisat și pe nenea tapițerul, Ion Burcea pe nume... ducând în neființă, odată cu el, și meșteșugul lui...
Când și când, trece în zbor fulgerător pe lângă noi și haț! ia pe cineva de lângă noi și abia atunci ni se face părul măciucă și ne reamintim cât e de vremelnică prezența noastră aici, on this side, și cât de într-o clipită poți să nu mai fii - tu sau oricine dintre cei din jur. Și uneori știi că ți se trage le la o suferință, o boală... dar alteori nu știi ce te poate lovi...
Ca să schimb registrul, ieri am văzut două albine - semn că acum chiar vine primăvara! - un fluture alb și mai mulți gândăcei roșii pe care-i știu sub numele de vaca-domnului. Și zilele astea, ți sânbătă, și duminică, a fost o vreme minunată. Drept care m-am dus și la picnicul despre care am scris deja, iar ca urmare m-am trezit aseară că eram roșie la față de la soare - m-am bronzat! inclusiv pe o mână. Ei, lasă că vine căldura ca lumea și o să mă bronzez cât de cât uniform în stil tractorist clasic.
Comentarii