soaree... ce vesel e cand afara e soare... desi sunt fiica ploii, iubesc soarele.
traficul rutier in bucuresti mia dat emotii si dimineata, si seara. dimineata am plecat mai devreme de-acasa, cu multe sacrificii (cel mai mare chin pt mine e sa ma trezesc la ore de genul 7-8; 9 ar fi perfect, dar nu se intampla decat in vacanta), ca sa am timp sa imi reinarc abonamentul ratb, sa imi platesc o factura avon si sa ajung la munca putin mai devreme, ca imi ramasese ceva de terminat de ieri. la abonamente era coada, m-am enervat si am luat 300-le cu ultimul bilet gasit prin miracol in geanta. Aglomeratie, oameni care te calca pe picioare, autobuzul abia se taraie. DE la intersectia cu turda a inceput calvarul. Bineinteles calatoria dureaza dublu fatza de cat ar fi media normala. Ajung la Victoriei vad ca ar fi timp la limita sa platesc factura, reusesc, cu nervii de rigoare, ma intorc spre metrou, am o sclipire de inteligentza care ma sfatuieste sa-mi incarc abonamentul la chioscul de bilete de langa metrou, reusesc si asta, alerg pe trepte sa prind metroul venit in statie, accelerez, dau peste o femeie din puhoiul de calatori ce-au coborat, prind victorioasa de coada metroul. ajung la timp la serviciu, rezolv treburile ce-mi stateau pe creier. uraaa.
la munca, o zi aglomerata, munca multa pentru toata lumea. Intra pe lista mea doua joburi noi, am oarece emotii ca nu stiu cat or fi de complicate si daca pot sa ma incadrez cu ele pana la 6, dar se rezolva, reusesc sa ma misc repede, termin toate muncile pana la 6. inca o victorie.
am vrut musai sa plec la 6 ca sa apuc s-ajung la casieria teatrului Metropolis sa iau biletele rezervate si s-o prind si pe Monica sa mai schimbam o vorba. Dana spune ca pleaca cu taxiul, mergem in aceeasi directie. Mi se pare ca l-am prins pe d-zeu de-un picior si c-as ajunge mult mai bine cu taxiul... Ei, dar surpriza... O portiune de la Aurel Vlaicu pe linia lui 5 am mers ca melcul, ambuteiaj in toata regula. Era deja 6:30, Dana ma-ncuraja ca sigur n-ajung pana la 7 la teatru... Ce era sa mai fac, m-am linistit, ce-o fi o fi. Ei, si trecem de bucata problematica si zboara, taxiule, zboara... Am ajuns in timp util, am nimerit teatrul, s-a schimbat, s-a renovat zdravan, arata bine de tot... Era lume multicica, se juca aceeasi piesa pt care am luat bilete pt vineri, dar asta era reprezentatie in avampremiera, in orice caz cu prietenii si invitatii... Si-asa, pe cand stateam de vorba cu Monica (fosta mea colega de facultate, actual PR la Metropolis) am vazut lume lume... Florin Piersic, si Jr si Sr, si altii ce mi-erau cunoscuti dupa figura dar nu stiam de unde sa-i iau... interesant oricum. Am rezolvat si cu biletele... Am trancanit si cu Monica...
Acas' ma astepta iar o munca mica, aveam de facut corecturi pe-o carte, o colaborare... Am reusit s-o rezolv si pe asta, gata, sunt multumita.
Ei, dar la ce bun...? O iau maine de la capat... Mitul lui Sisif - blestemul nostru zilnic. Sisif sau rutina... Hm, oricum totul e relativ. Uite, ziua asta, dimineata am privit-o ca pe o porcarie, in care iar toate imi mergeau pe dos, toate se adunau pe capu' meu mai sa ma-ngroape... iar mai apoi, cand m-am calmat, am vazut ca toate se pot rezolva pana la urma, ca nu-i dracu' asa de negru si pana la urma totul e bine cand se termina cu bine... O, sfanta detasare...
|
Comentarii