micutze aberatzii

Amestecate. Ba lejereală, ba stress. Ba plictiseală, ba cugetări. Lupul de stepă versus usual boring life. Fluxuri şi refluxuri. Acum, sub influenta alcoolului, gândurile ba se cristalizează, ba se disipă.  De când am început acest articol au trecut niște săptămâni foarte dense și încărcate. Practic, de pe 27 februarie până ieri a fost o avalanșă de proiecte urgente, pitch-uri, stres, nebunie. Concomitent mă paște o răcelo-gripo-d-astea și mă tot lupt să o țin la respect să nu mă dovedească. Vremea primăvăratic-schimbătoare nu mă ajută, nici trezitul devreme și culcatul târziu. Deci dimineața sunt praf, abia spre seară devin vioaie, taman când ar trebui să dorm. Au fost sărbătoririle lui Baftă și Vulturaș pe 23 februarie, la Domi acasă - un party ca pe vremuri, unde au apărut și oameni de mult nemaivăzuți în gașcă, ca soții Uba și copilul, ca Dog... Apoi sâmbătă pe 25 februarie l-am serbat „surpriză” pe Conu, în avans față de ziua lui în Open. Iar lume multă, veniși trepta...

Luni Irina ne-a anuntat că gata, medicii o trimit în concediu prenatal mai devreme... Oricum, săptămâna asta intră în concediu  prenatal și cealaltă colegă de la creație, Ioana... Iar noua noastră CD va veni de la 1 martie... Până atunci va fi cam pustiu pe aici. Schimbări, schimbări! Pentru marți primirăm un e-mail oficial cum că de la ora 13 până la 15 avem ședință. Ce să fie, ce să fie, o fi de bine, o fi de rău?  Ba s-a insistat să rămână și Irina, care venea doar să își ia niște adeverințe. Ei, și s-a dovedit a fi o ieșire la restaurant - vechea noastră cunoștință Passion Club, de pe vremea când comandam mâncare de la ei. Frumos, plăcut, un valentine's day inedit, de muncă fără muncă. A fost haleală bună, super bună, variată și multă, pe toate gusturile. Mai greu a fost după, să ne mobilizăm să muncim când ne-am întors la sediu, dar a fost ok. By the way, văd că mulți colegi sunt născuți în perioada asta. Irinuca a fost joia trecută, Adi a fost luni, Andreea O. mâine,...

Duminică luasem bilete la o piesă nouă de la Teatrul Act. Ba le convinsesem și pe Cristina și Maria să vină. Aveam locuri în față de tot. Aveam oarece emoții că cine știe cum o fi piesa... Citisem ce scria în prezentare despre ea, dar... vorba aceea, vorba-i una, realitatea poate fi alta. Ei, și chiar a fost o piesă intensă. Și actorii au jucat cu patimă (în special ea, Ana Ularu, care și avea rolul de așa natură), și piesa a atins niște coarte sensibile, făcând referire la situații cunoscute fiecărui om în parte. Căci oare cine să nu fi avut vreun prieten care, după ce s-a combinat cu o tipă nouă, brusc (sau treptat) a început să își uite convingerile, ba chiar să ajungă la convingeri diametral opuse, care în cele din urmă să decidă că nu mai are de ce să se ăntâlnească cu vechii prieteni, care-i sunt indezirabili și antipatici noii prietene, devenite între timp poate chiar soție? Sau cine nu se recunoaște măcar un pic în lașitatea comodă a „lui”? Sau cine nu a preferat să ignore, l...

După nici nu mai ştiu cât timp s-a întâmplat minunea să ne adunăm cu vechea gaşcă Pastel. Nici nu mai speram, mă temeam că gata, ne-am luat fiecare cu viața sa şi gata, s-a dus gaşca şi spiritul ei. Dar, slavă Domnului, nu a fost aşa, a fost temporar. Şi iată-ne vineri seara la cârciuma La mahala, pe Covaci, itrând pe un gang imediat dupa 1001 beri. Cu ocazia asta am descoperit și unde e GeoBar. Dar să revenim, venisem cu Bobby direct de la serviciu, frigul era înțepător, ca să ajungem acolo coborâserăm la Piața Națiunilor Unite și am luat-o pe o străduță care ducea către strada Franceză, cred. Acolo se filma ceva, dar cred că erau în pauză sau ceva protagoniștii, că am putut trece fără să ne devieze nimeni. Erau oameni - actori, figuranți sau echipe tehnice buluciți pe la ușile diverselor bodegi de pe traseu.  Am trecut cu bine, fără să ne ia la trei păzește nimeni, fără să ne filmeze, a fost ok. Am ajuns pe Covaci, am găsit gangul, apoi curtea interioară unde vara e cu sigura...

Era frumos, soare, făcusem ochi de curând și mă gândeam să merg la sală, să profit de ultimele zile de abonament. Când zbrrr! sună telefonul. Mă suna Șox. Șox care nu sună niciodată? Răspund. Veste rea. Pe filiera Gina-Marius-Jora, Șox a aflat că a murit Puiu. A fost un șoc. Fostul nostru coleg, atât de vioi și plin de viață... Chemare la arme, să ne organizăm, să ajutăm, să fim sprijin moral la priveghi la ceas de seară-noapte. Iau legătura și cu Mirela, vine și ea, cu Virgil. Ziua a trecut, cam tristă... Am fost la sală, am ieșit un pic, preț de o stație de autobuz, cu maică-mea pe afară, ca să se readapteze la mersul pe afară, spre final a obosit foarte tare și evident a apucat-o deprimarea... Ne-am întors acasă, i-am gătit, am mâncat, ne-am uitat la un film... s-a făcut ora de adunare, m-a cules Mirela din fața blocului și am pornit spre casa din Dumitru Ruse, de care ne legau atâtea amintiri mișto, cu petrecerile de pe vremuri... Am ajuns, erau acolo și Marius și Gina, și Șox ...

Nu știu ce e cu februarie ăsta. E ciudat, și la nivel macro, și la nivel micro. Macro, cu ordonanțele de urgență date în toiul nopții în sfidarea opiniei publice... cu urmările așteptate, de revoltă, de manifestații... Și mă gândeam aseară, la cum s-a aruncat cartoful fierbinte cu efectul scontat... oare se ascunde altceva în spatele acestei acțiuni? Să fie (și) o diversiune? Adică, în timp ce opinia publică stă cu ochii pe subiectul fierbinte, nu cumva... pe din dos se trec alte acțiuni sau legi pe șest? Ca la hoți - îți distrage atenția cu ceva și în timpul ăsta te face la buzunare? Naiba știe. O să aflăm eventual mai târziu... La nivel micro, cu schimbarea de job, cu senzațiile amestecate de, cum bine zicea Bobby, bine-ai venit acasă, Liu... de nou și de vechi, cum deși parcă n-aș fi plecat, totuși am uitat o gramadă de chestii... și cu agitația cu cardul de sănătate (în final s-a deblocat sistemul informatic de sănătate) și cu consultațiile cu maică-mea la medic...Deja în astea...

Parcă am frisoane când mă gândesc că gata. Când veneam dimineața spre Universitate, de la galeriile Orizont, mă gândeam cu jale că e ultima dimineață când vin în centru, când pot să îmi iau o cafea bună de la vreunul dintre cele 3-4 locuri plăcute de unde puteam să îmi iau cafeaua... Că iar o să treacă luni până o să mai ajung prin centru... Că străduțele și casele vechi, alternativele pentru șoselele aglomerate pentru când voiam s-o iau pe jos acasă nu-mi vor mai fi în drum... Că drumul în sine va dura mult mai mult... Că iar o să am mult stres, mult de muncă, haos... Îmi stă pe creier și porcăria asta de sistem informatical asigurărilor sociale de sănătate care nu s-a reparat nici azi, deci nu am putut să o duc pe mama la medic nici azi... Și ea face febră în continuare... Îmi strâng cu jale mărunțișurile adunate prin cutii, pe birou... Și am emoții. Că de mâine începe o nouă etapă. Uf!