...listic?
M-am pornit de ceva vreme să citesc o carte de Vlad Zografi, „Infinitul dinăuntru”, pe care nici nu mai știu dacă eu mi-am cumpărat-o, sau dacă mi-a fost făcută cadou... Cert e că nu mă așteptasem să fie atât de deep. Deși chiar după acea cărțulie din seria de teatru de la All (Regele și cadavrul) ar fi trebuit să mă ducă mintea că omul gândește foarte profund.
M-a surprins că am găsit acolo niște gânduri înrudite cu ale mele... sau, să le zicem, teme de gândire comune... Chestia aia cu faptul că ne hrănim cu povești, avem nevoie să fim mereu într-o poveste, că ne creăm mereu mituri proprii sau comune... Și parcă mai era ceva, dar acum îmi scapă... o să revin când îmi amintesc.
Lectura a demarat mai greu, partea cu lumea inteligibilă unei amoebe, ce operă literară/teatrală ar putea pricepe o amoebă mi-a fost mai îndepărtată de nucleul gândirii mele și probabil de asta mi-a fost oarecum indiferntă, deși era o perspectivă interesantă.
Apoi, pe măsură ce începeam să vorbim de clișee imagistice, de gândire ce devine tot mai mult o gândire în imagini, în tipare ușor recognoscibile, spre deosebire de gândirea în cuvinte.... interesul a început să crească.
Mi se pare fascinant cum, pornind de la abordarea teatrală, a regizorului, se ajunge, prin săpare pe filon, la cele mai variate și interesante abordări. Apropo de asta, mi-a plăcut mult cum a pus problema în ce privește explicațiile psihologilor din diferite unghiuri... Și da, oricând un psiholog ar putea explica totul și prin metafore filatelice... sau prin orice i-ar tuna lui, orice i-ar fi lui relevant.
Comentarii