Barca pe valuri. Pe Tara

Am băgat piciorul în apă şi mi-am dat seama că minunatul costum de neopren nu te izolează de apă, nu e impermeabil cum credeam. Asta e, dă-i înainte, intră în apă până la genunchi, trage de barcă cât să ajungă toată în apă fără să se raşcheteze de pietre. Toată lumea la bord! Ne cocoțăm cu chiu cu vai în barcă.
Carlo ne zice că treaba noastră e să vâslim normal când zice Forward şi invers când zice Back, go back.
Plutim frumos, lin, soarele străluceşte puternic, e cald, râul lat şi lin, strălucește turcoaz (ca Beiul de la noi).

First rapids. Ajungem la prima învolburare, suntem praf, dăm cu vâslele slab şi haotic, ne ciocnim în vâsle...
Apoi mai vin încă vreo două, parcă le prindem gustul. 

Vine una mare, Carlo ne zice că e periculoasă, cu stânci, pare și el destul de agitat... Am oprit puțin spre mal ca să ne aşteptăm între noi, cele 6 bărci de la Tri Vodenice. 

Şi am pornit, cam cu morcovu'.

De unde pluteam lejer, juuuuup am simțit cum ne trage curentul, zice Forward Carlo, fast, și începem să lopățim cu disperare, n-am luat-o noi pe cea mai bună traiectorie, ne-am mai rașchetat de câte o piatră, ne-am mai prăvălit într-un gol între valuri, ne-a sărit valul în față de zici că eram în mașina de spălat și în montaigne rousse în același timp, dar am ieșit cu bine.

  Apoi a fost un moment straniu - am tras la mal, Carlo ne-a zis că o barcă are probleme şi ne-a lăsat acolo. Am stat ce am stat cuminți, bărcile care mai erau acostate au plecat şi am rămas singurei pe mica plajă. Ne-am dat jos. A apărut o barcă cu nişte băieți veseli care au acostat şi ei. Doi au sărit din barcă şi au înotat spre o stâncă. S-au cocoțat pe ea şi s-au aruncat în apa de la baza stâncii de la înălțime. O fată mai îndrăzneață din barca noastră a intrat în vorbă (în engleză) cu ei să-i întrebe dacă au văzut vreo barcă cu probleme, că șeful nostru de barcă s-a dus să ajute, oamenii au răspuns că nu au observat... Nu mai știu cum a decurs treaba, au întrebat parcă de unde suntem, a, Romania, nice, dar voi? Belgia... super! Băieții trag la mal și scot artileria grea din apă - aveau scufundată în apă, la rece o sacoșă cu beri. Ne întreabă și pe noi, noi mai câr mai mâr, luăm una s-o bem cu toții că deh, ne gândeam... drumul mai e destul, două trei ore în față, noi în costume de neopren... în mijlocul râului... iar berea, cu efectul ei diuretic... 

Băieții, dacă au văzut că bem, ne-au mai dat, să avem la drum și o sticluță de 0,5 cu rakia. Care s-a dovedit cea mai tare treabă spre finalul călătoriei noastre pe apă, o să vedeți de ce.

Cum ne veseleam noi așa, mai cu bere, mai cu belgienii care săreau în apă de pe stâncă, apare și barca salvată, condusă de Carlo - erau tot ai noștri, intraseră pe niște pietre și nu reușiseră să iasă, mai ales că al lor șef de barcă nu știa engleză.

Carlo zice să-i păstrăm și lui o bere pentru la final, belgienii îl aud și ne pomenim că ne dau un six-pack de beri.

Pornim mai departe. Belgienii au luat-o înaine dar ne-am tot intersectat cu ei pe râu până la locul de popas de la jumătatea traseului.

Trecuserăm de ce-a fost mai greu, cică mai era una așa mai periculoasă mai spre final, dar până acolo fără probleme.

Dar asta nu înseamnă că la alea multe fără pericole nu ne-au făcut varză valurile... ohoohoo! Ba din stânga, ba din dreapta, nici nu te așteptai decât când era inevitabil să faci baie. 

Carlo se relaxase și am început să glumim, să povestim, să cântăm una-alta... ne-a făcut să intrăm într-o vâltoare cu spatele, altă dată ne-a făcut să ne învârtim în cerc, în alt moment ne-a băgat cu barca într-o cascadă... pozne d-astea. Ne-am distrat pe cinste.

Am ajuns și la popasul de mijloc de excursie, am tras la mal - aici belgienii iar se cățăraseră pe stânci si săreau,și beau bere și se hăhăiau... Și locul era plin de toți turiștii veniți la rafting în ziua aia, cu care ne călcaserăm pe picioare la locul de pornire. Vreo două bărci doar cu rusoaice, mai erau și alte multe bărci mixte cu ruși, unguri, noi cu cele 6 bărci, belgienii, pana mea, eram mulți!

A început să se înnoreze, bărcule venite mai devreme au început să se care rând pe rând. În cele din urmă am pornit și noi, sub amenințarea norilor care tot veneau.

Am mai avut parte de destule rapids care iar ne-au făcut fleașcă, doar că acum nu mai era soare și a început să ni se facă frig. Aici ne-a salvat rachia primită de la darnicii belgieni, mai toți am apelat la ea. La un moment dat Calo ne-a arătat în spate că vine ploaia, a estimat el că în vreo jumătate de oră...
Și da, se vedea venind de peste versantul muntelui, în spate, un fel de perdea albă - deja cunoșteam look-ul ăsta din ziua trecută, văzuserăm cum arată venirea ploii în munții bosniaci și sârbești.

Am început să dăm mai vioi la vâsle, mai ales că și în spate două bărci de-ale noastre începuseră să facă competiție care ajung primii la duș.

Până vâsleam mânați de ploaie Carlo ne-a mai povestit cum trece Tara prin Muntenegru și acolo pe unde eram noi ne aflam practic pe granița de pe apă dintre Muntenegru și Bosnia, apoi am depășit și zona cu podul, unde trecuserăm la venire granița în Muntenegru... Am trecut de mai multe alte tabere de rafting din Muntenegru, unde se retrăseseră mulți dintre cei de dimineață, de la pornire.

Apoi am ajuns la locul unde în Tara se vărsa râul Piva, loc de unde râul ajuns în Bosnia își schimba denumirea în Drina.

Ne-a ajuns ploaia, tot o torențială frumoasă ca toate torențialale de după-amiază din excursia asta, care a durat vreo 2 ore... Am dat la vâsle cu putere, deja ne descurcam excelent, devenise aproape o mișcare reflexă, nu mai aveam nici vâltori de când se vărsase Piva în Tara... Am ajuns la locul de acostare, ne-am dat jos și am târâit barca cu chiu cu vai până sus...

Oricum, o experiență fantastică, iar ploaia a fost un fel de cireașă de pe tort.

PS. Mulțumesc pentru poze colegilor de excursie și fotografilor oficiali pentru pozele minunate.