Treceți la conținutul principal

Prin nori, prin Bosnia

Un drum lung printre ploi... Am intrat pe un drum forestier și ne-am pomenit în ținutul cețurilor și al norilor. Eram ca în twilight zone.

Am mers așa intrând parcă în altă dimensiune, sau într-o poveste. Cețurile se luminau și ba se adunau, ba se răsfirau în jurul nostru, pe vale.

Într-un târziu am văzut indicatorul cu Rafting Centar Drina-Tara, cu mai multe indicatoare pentru diferite campinguri și am coborât în parcare. Ne-am năpustit din autocar pe urmele lui Andrei trecând printr-o poiană verde cu copaci pe margini, cu multe flori... și am intrat într-un mare foișor protejat de ploi cu geamuri. Nu ne-a venit să ne credem ochilor ce frumos era!

Parca am ajuns într-o poveste! Lavițe de lemn acoperite de covorașe de lână țesute de mână, tradiționale, în jurul unei vetre pentru foc... alte multe mese de lemn, rustice, cu băncuțe acoperite cu cergi de lână... ne-au primit cu shot-uri de rakia (rakija de mere) care ne-au încălzit și înveselit instantaneu.

Suntem în Bosnia-Herțegovina, provincia Srpska, pe malul râului Drina, în satul de vacanță Tara-Drina, la campingul Tri Vodenice.

Ploaia a stat, din vale, de pe versanții măgurilor verzi ce străjuiesc Drina se ridică nori şi cețuri proaspete. Ciripesc diverse păsărele, rândunicile țiuie ascuțit şi intră în foişor, unde au un cuib cu pui ascunși vederii.

Totul e verde, plin de viață. Campingul rustic e autentic, probabil are o vechime mai mare decât celelalte campinguri vecine din satul de vacanță. După foişorul central ce adăposteşte sala de mese se întinde o mare poiană străjuită de căsuțele ordonate, ca nişte santinele de jur împrejur. 







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş