Treceți la conținutul principal

Gânduri

Observ că sunt perioade când n-am nici timp nici chef să scriu, totul aleargă, se întâmplă lucruri, dar parcă așa, în goana trenului, n-apuc să le diger, să trag concluzii, să gândesc pe îndelete.
A trecut ceva vreme de la ultimul moment când am cugetat mult și bine. Acum am mai mult crâmpeie de gânduri, unele sclipiri, unele întunecări, multe nesiguranțe și nehotărâri.

De când cu circoteca psd-ista cu demiterea lui grindeanu (nu e întâmplătoare scrierea cu litere mici a acestor denumiri) mi s-a reactualizat în minte convingerea că suntem cu toții, ca societate contemporană, pe un drum greșit. Dacă clasa politică, menită, la origini, să apere societatea și să vegheze la binele comun, a ajuns, folosindu-se de mecanismele dezvoltate în atâta timp, să deservească binele propriu și al celor cu mulți bani împotriva intereselor generale... e clar că această clasă politic a devenit o tumoare agresivă care se hrănește pe sine distrugând totul în jur, inclusiv ceea ce-o hrănește. Nu mai e nici măcar un parazit care să se facă util cumva prin simbioză, nu, este o molimă și atât. Iar molimele, tumorile trebuie oprite, extirpate, eliminate, ca să nu mai facă rău. Din păcate întregul sistem pare iremediabil corupt și infectat și mă întreb ce putem face ca să supraviețuim acestui rău omniprezent. Oricum, pare-se că de-a lungul istoriei într-un fel sau altul aceste căpușe conducătoare au existat mereu, sabotând binele și proliferând răul. Și na, încă mai existăm, în ciuda acestui fapt. Existăm, nu trăim, că au ei grijă să nu o ducem prea bine.

Așa, și? Concret, ce pana mea să fac eu în acest context? Naiba știe.

Altă gândire. O fi bine să îți faci planuri de „la pensie” sau ducă-se pe pustii, că oricum habar nu avem ce ne rezervă viitorul, ce crize, războaie, apocalipse sau dezastre sociale vor veni până atunci și vorba aia „vine valul îmi ia calul”, te trezești ca bieții oameni „chiaburi” peste care a venit comunismul și i-a lăsat în fundul gol? Garanții nu avem. Că doar Dumnezeu poate ști ce va mai fi. So, poate oamenii ăștia pe care acum îi vezi că se plimbă în fiecare weekend au dreptate. Sau nu. Sau cine știe?!

Pe scurt, oricum o dai, stăm bine, beton, conducătorii noștri iubiți ne duc cu surle și trâmbițe în prăpastie, așa vizionari cum sunt ei... iar noi, ca o turmă cuminte... Viitorul sună bine, sună minunat!




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş