BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 18 februarie 2016

Trei într-o barcă

Din vremea Corintului, când primeam cu toții câte un exemplar din fiecare carte apărută, aveam un teanc de cărți pe care musai voiam să le citesc și din care încet-încet mai ajung să citesc câte una. Am ajuns și la Jerome K. Jerome, cu a sa „Trei într-o barcă” (mai am în perspectivă și „Trei pe două biciclete”).
Am descoperit un umor fin, autoironic, pe alocuri aducandu-mi aminte de „Cronicile clubului Pickwick”. Cine zicea că englezii n-au umor? Un umor specific, pe un ton foarte serios. Contrastul între ce se povestește și cum se spune povestea. M-am amuzat la culme, și mi-a prins bine o pauză de zâmbete între atâtea lucruri serioase și grave de zi cu zi.
Din câte am observat, de cele mai multe ori treci mai ușor peste o situație nașpa dacă reușești să o privești cu umor. Dacă reușești să nu o iei în tragic, ci mai așa, oarecum peste picior, parcă își pierde din monumentalitate și se micșorează... până ajunge la proporțiile reale. Nu vorbesc de bagatelizare. Doar de „tăierea” surplusului de emoție negativă cu care cadorisim noi întâmplările din viața noastră. Lucru de altfel normal - sunt lucruri care ne afectează pe noi sau pe cei dragi, și atunci le simțim foarte acut, foarte important, grav și tragic. Când același lucru se întâmplă altcuiva, altundeva, poate să te afecteze, dar cumva diferit. Ei, realitatea e undeva la mijloc, iar umorul te ajută să încadrezi imaginea într-o perspectivă mai largă.
Și iată că pe nesimțite fac conexiunea cu subiectul fricii. Am dat pe net, evident, peste un nene care zice chestii despre frică, și care, până la partea publicitară pentru cartea lui „Conversations with God”, sunt lucruri la care m-am gândit și eu de-a lungul vremii, câteodată am apucat să le cristalizez în scris „despre-moarte”, alteori nu, doar le-am măcinat în minte, le-am rumegat... Și da, frica este ceva mereu prezent, într-o formă sau alta, în tot ce facem, ce gândim, în ce nu facem... Mi-a plăcut cum a formulat nenea ăla... cam așa: Frica se raportează la o nevoie anunțată și proiectată în exerior și provine din gândul că nu vom putea obține ceea ce credem că avem nevoie sau că vom pierde ceea ce (avem deja) și credem ca ne trebuie... Adică ne e frică și că am putea să nu obținem ceva ce credem că avem absolută nevoie... dar și că am putea pierde ceva ce avem (și iarăși... credem că avem absolută nevoie). Și frica asta ne paralizează, sau ne face să ne comportăm într-un anume fel, ori împiedicat, ori chiar contrar a ceea ce vrem... Ce zice el acolo ca soluție... să conștientizăm, să găsim nevoia din spatele fricii și să vedem dacă acea nevoie e chiar așa imuabilă, dacă e chiar așa de mare și reală - și de obicei nu e chiar așa de imensă... și să dizolvăm frica... e o teorie frumoasă, ajută... dar... nu reușește nimeni să facă asta mereu. Mai ales că fricile sunt peste tot, nenumărate, ca și nevoile noastre. M-am prins unde bate el, la credință... well... e, desigur o soluție. Dar din câte am văzut, cu tot cu credință, și încă la oameni cu adevărat credincioși... tot nu scapă de frică. Poate doar de unele... și nici de acelea la modul profund. Mă tem (hi!) că frica e un mecanism ancestral, poate cumva de dinaintea gândirii, care probabil avea un rol important în supraviețuire. Desigur, în viața de acum, mecanismul s-a dereglat, mă rog, noi înșine l-am dereglat... iar încercarea de a-l demonta turnând un pahar de apă peste un foc ancestral... e subțirică. Cred - evident, tot o teorie - că ar fi foarte tare dacă pe focul ăla ancestral am pune un cazan care să genereze aburi pentru a ne pune în mișcare, să-l facem combustibil pentru motorașul nostru intern... Că de existat, există... de dizolvat se pare că nu prea reușim... atunci poate ar fi mai bine să îl folosim pentru binele nostru? Să schimbăm paralizia în propulsie, cumva... Ca cei trei într-o barcă, care dacă ar trage la vâsle toți, și în aceeași direcție, ar merge mai bine pe râu? Desigur, n-ar mai fi atâtea întâmplări amuzante, tragi-comice, pitorești... În fine... așa e când aberezi și te duc gândurile în derivă de nu știi unde ajungi.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails