Mai ales după o zi întunecată, rece, cețoasă și mohorâtă, când vine dimineața și te înțeapă în glumă cu raze de soare, totul parcă devine mai vesel. De când m-am decis să merg la orele de spinning de cu noaptea-n cap am văzut cum zi de zi soarele răsare mai devreme. Pe la final de decembrie și început de ianuarie ieșeam din casă pe noapte, și abia pe la mijlocul orei se lumina. Apoi, de câteva săptămâni arată deja a dimineață când plec. Iar azi, înainte să intru în sală am văzut cerul dimineții de pe care fugeau negurile nopții lăsând dâre largi violet pe fundalul strălucitor înspicat cu tușe roz către pre-răsăritul obturat de peisajul citadin.
Acum ar fi cazul să aberez nițel despre spinning, măcar fie și numai pentru că datorită lui am ajuns să mă trezesc devreme și să mai văd un răsărit și să mă energizez, în urma orei de dimineață, mai ceva ca după o cafea espresso.
Carevasăzică prin noiembrie mi-am făcut abonament la o sală care-i relativ aproape de mine. Am zis că musai o să merg la spinning și poate din când în când la vreuna din clasele lor de aerobic, eventual dacă e vremea potrivnică, mai o alergare pe bandă în loc de alergatul pe-afară. Și, cum am ținut-o aproape doar dintr-o gripă într-o viroză (sau poate e una singură care nu se-ndură să plece și tot revine când mi-e lumea mai dragă?) iar pe-afară tot băteau vânturi când aveam eu vreme de alergat... s-a dovedit o idee buna asta cu sala. Spinningul e solicitant, de fiecare dată ieșim toți leoarcă, tricourile-s ude de zici că-s abia scoase din apă. E interesant cum fiecare instructor de spinning are felul său de-a conduce ora, care mai alert, cu accent pe mai mult, mai greu, mai tare, mai repede, care cu o abordare aproape științifică, pe bază de heart rate, cu explicatii despre cum actionează fiecare tip de efort sau de antrenament asupra corpului nostru, care mai pe muzică alertă, doar bumți-bumți, care cu muzică mișto în fine, fiecare diferit. Inițial erau 4 instructori, între timp cel de sâmbătă a dispărut. E bun spinningul, dar oricum ar fi, nu se compară cu orice activitate în natură. Sper ca anul ăsta să rezolv și să dizolv piedicile și să îmi iau în fine o biclă și să ma preumblu cu ea. Până atunci, sper să se alinieze astrele și să nu mai fiu răcită fix când aș avea timp să alerg pe-afară.
Da, am tot sărit de la una la alta, nu-s prea coerentă. Chestia comună între spinning și alergat (mai ales la cel pe bandă) e că te solicită intens, că la un moment dat mintea ți se cam golește, gândurile se macină eventual parcă într-un colț îndepărtat, în plan secund, iar controlul intră pe pilot automat. Aduce un pic (păstrând proporțiile desigur) cu ce zicea și Murakami la un moment dat că a simțit la unicul ultramaraton la care a participat - că de la un punct în colo, ca să reușească, a trebuit să devină un automat de alergat, lipsit de alte gânduri (în afară de „sunt o mașină”), negând senzații, dureri etc. Zic păstrând proporțiile, pentru că între un efortuleț la spinning și cum trebuie să fie un ultramaraton... e distanță enormă.
Prin mocirla bucureșteană post-zăpadă se cern petale de soare. Pastelul și-a lansat noua imagine, noua echipă. Articol pe IQads, ședință foto, drăguț. Apoi angajații au început să-și schimbe pozele de profil cu pozele de foto session și o clipă nu mi-am putut reprima senzația de brrr! parc-ar fi tot una din campaniile periodice ale Ioanei de promovare. Cred că e din cauza industriei, de-acum tpate astea de promovare de imagine minunată îmi sună fake... Știu că măcar pentru cei vechi this is it și e real. Nu știu pentru ceilalți. Ei, sper să fie bine și să nu se transforme cu vremea în fățărnicie, ca în vremurile glorioase de acum unu-doi ani.
Acum ar fi cazul să aberez nițel despre spinning, măcar fie și numai pentru că datorită lui am ajuns să mă trezesc devreme și să mai văd un răsărit și să mă energizez, în urma orei de dimineață, mai ceva ca după o cafea espresso.
Carevasăzică prin noiembrie mi-am făcut abonament la o sală care-i relativ aproape de mine. Am zis că musai o să merg la spinning și poate din când în când la vreuna din clasele lor de aerobic, eventual dacă e vremea potrivnică, mai o alergare pe bandă în loc de alergatul pe-afară. Și, cum am ținut-o aproape doar dintr-o gripă într-o viroză (sau poate e una singură care nu se-ndură să plece și tot revine când mi-e lumea mai dragă?) iar pe-afară tot băteau vânturi când aveam eu vreme de alergat... s-a dovedit o idee buna asta cu sala. Spinningul e solicitant, de fiecare dată ieșim toți leoarcă, tricourile-s ude de zici că-s abia scoase din apă. E interesant cum fiecare instructor de spinning are felul său de-a conduce ora, care mai alert, cu accent pe mai mult, mai greu, mai tare, mai repede, care cu o abordare aproape științifică, pe bază de heart rate, cu explicatii despre cum actionează fiecare tip de efort sau de antrenament asupra corpului nostru, care mai pe muzică alertă, doar bumți-bumți, care cu muzică mișto în fine, fiecare diferit. Inițial erau 4 instructori, între timp cel de sâmbătă a dispărut. E bun spinningul, dar oricum ar fi, nu se compară cu orice activitate în natură. Sper ca anul ăsta să rezolv și să dizolv piedicile și să îmi iau în fine o biclă și să ma preumblu cu ea. Până atunci, sper să se alinieze astrele și să nu mai fiu răcită fix când aș avea timp să alerg pe-afară.
Da, am tot sărit de la una la alta, nu-s prea coerentă. Chestia comună între spinning și alergat (mai ales la cel pe bandă) e că te solicită intens, că la un moment dat mintea ți se cam golește, gândurile se macină eventual parcă într-un colț îndepărtat, în plan secund, iar controlul intră pe pilot automat. Aduce un pic (păstrând proporțiile desigur) cu ce zicea și Murakami la un moment dat că a simțit la unicul ultramaraton la care a participat - că de la un punct în colo, ca să reușească, a trebuit să devină un automat de alergat, lipsit de alte gânduri (în afară de „sunt o mașină”), negând senzații, dureri etc. Zic păstrând proporțiile, pentru că între un efortuleț la spinning și cum trebuie să fie un ultramaraton... e distanță enormă.
Prin mocirla bucureșteană post-zăpadă se cern petale de soare. Pastelul și-a lansat noua imagine, noua echipă. Articol pe IQads, ședință foto, drăguț. Apoi angajații au început să-și schimbe pozele de profil cu pozele de foto session și o clipă nu mi-am putut reprima senzația de brrr! parc-ar fi tot una din campaniile periodice ale Ioanei de promovare. Cred că e din cauza industriei, de-acum tpate astea de promovare de imagine minunată îmi sună fake... Știu că măcar pentru cei vechi this is it și e real. Nu știu pentru ceilalți. Ei, sper să fie bine și să nu se transforme cu vremea în fățărnicie, ca în vremurile glorioase de acum unu-doi ani.
Comentarii