BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

luni, 1 februarie 2016

clarificări. când se ridică ceața

Ziceam în diversele cugetări ale mele despre viitor, posibilități și ce pot să fac, ce-aș vrea să fac, ce-mi place cel mai mult să fac... Și aveam numeroase dileme între micile posibile ocupații - biju-uri handmade, crosetat-tricotat, gătit, cosmeticale hand-made... ce-ar fi să aleg ca să nu mai trag la jug pentru alții, și să fie și cu folos, nu cu murit de foame.
Ei, nu știu exact, de-o lună sau poate puțin mai mult cumva mi s-a limpezit mintea. Primul declic a fost un articol, îmi pare rău că nu mai știu al cui era și de pe ce blog, unde, rezum mesajul... oricine are multe preocupari, dar o singură pasiune. Cum o deosebești? E acel ceva fără de care nu poți. Dacă îți lipsește o perioadă îndelungată îi simți lipsa rău de tot, ca și cum ar lipsi o parte din tine. La momentul ăla am cugetat nițel, pe urmă m-am gândit că ha, ușor de zis, greu de făcut... Și am uitat. Apoi, într-o dimineață rece de duminică, când alergam pe bandă (eram răcită și nu am vrut să risc să alerg pe afară) și contemplam pe fereastra sălii priveliștea destul de mohorîtă a pieței Domenii, partea cu bulevadrul Mihalache către Chibrit și strada Alexandru Constantinescu către Cașin... începusem să rumeg firul uitat al gândului legat de alegerea sta a viitorului... și bang! se făcu senin în cap. Păi da, deși ai fost perioade lungi în care nu am scris, de oboseală, de sictir, de plictiseală... totuși asta e the shit. Și nici măcar nu îmi dădeam seama. Cumva, scrisul mă ajută să coagulez gânduri aparent disparate, să le adun, să le conectez, să le dau sens și rost. E un fel de a gândi mai profund și mai ordonat. Și fără să scriu nu mă simt bine, mă simt haotică, ne-limpede. Pe de altă parte, aceeași limpezire și o corelare a vieții cu realitatea mai largă, cu natura, mi-o dau drumețiile sau/și alergatul în natură. De unde rezultă că visul meu din adolescență, de a fi reporter national geographic... nu era un vis prost. chiar era un adevăr. dacă n-aș fi bănănăit aiurea, poate că aș fi ajuns deja acolo. Dar, pe de altă parte... poate aș fi reușit, dar aș fi fost un reporteraș înregimentat în trenduri și în corporatisme. Cert e că nu a fost să fie. Drumul jurnalismului s-a frânt glorios în timpul facultății, lovindu-se de mârlăniile și mizeriile din jurnalistica românească, la vremea aia national geographic nici nu intrase pe piața românească. De fapt văd că prima apariția a fost când terminam eu facultatea - doar că n-am avut habar și cred că oricum m-aș fi gândit că cine-s eu, neica nimeni să mă duc și să zic vreau și eu aici. Ar fi fost altceva de-aveam mintea și încrederea de-acum. Dar astea-s aberări inutile. Nu a fost atunci. A trebuit să trăiesc alți 20 de ani, să încerc fel de fel de lucruri, să cunosc fel de fel de oameni, să dau cu capul de multe praguri, să fac greșeli cu nemiluita ca să îmi dau seama că pe scris trebuie să mizez dacă vreau să încep să fac ceva care să fie parte din mine, nu doar o activitate oarecare.
Restul de întrebări: ce mai exact? o să iasă bani din asta? cum anume? detalii tehnice și alte detalii? le-oi lua pe rând, pe fiecare la vremea sa. Acum marea realizare e că, în fine, știu ce e acel ceva. Ceva-ul meu.
PS. presimt nenumărate poticneli, tărăgănări, obstacole, greșeli. Dovadă e chiar faptul că din momentul limpezirii până acum n-am făcut mai nimic în sensul ăsta.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails