BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 28 ianuarie 2015

munți și cețuri și tristeți și cugetări și...

De când m-a prins iar viroza sunt mai predispusă la tristeți. Iar vremea cenușie îmi cântă în struna melancolică. Și cartea „Te rog să ai grijă de mama” de Kyung-Sook Shin mă duce cu gândurile într-un tărâm al tristeților și al gândurilor despre viață și moarte, despre regrete, despre cum nu prețuim ce avem decât în momentul în care acel ceva dispare brusc, despre sacrificii, despre egoism, despre sucita natură umană... Singura chestie mai veselă a fost excursia la munte.
...
Şi a fost Piatra Craiului. Tradiţionala (de iarnă) Curmătura. Frumos, a și nins noaptea... În cameră cald, iar ne-am sufocat de prea cald, mai ales cei de la cucurigu... Văd că mereu uităm și punem prea multe lemne, după care crăpăm de cald. Mărie ne-a zis că au tot discutat și până la urmă o să plece după Tode, în Belgia, și asta nu foarte departe, posibil chiar de pe la mijlocul lui februarie... Puștanii Măriei, cei mari, au mai crescut de acu' doi ani când au fost cu noi tot așa, pe iarnă, la Curmătura... Și ce mișto că de data asta am prins la cabană câțiva cântareți - două chitare și un fluier și numeroase voci... Frumos și tihnit. Cred că aș fi stat mai multe zile, dacă s-ar fi putut.
....
„Te rog să ai grijă de mama“ e o carte tristă. Foarte sensibilă, plină de emoție, despre pierdere, despre cum îți dai seama de ce-ai pierdut abia când e prea târziu, despre cum cei dragi ne rămân necunoscuți pentru că nu trecem mai departe de cunoașterea cotidiană, îi luăm ca fiind „așa” și atât, fără să ne gândim că mama (sau oricine altcineva drag și apropiat), dincolo de mamă este și ea un om, care a fost cândva copil, sau tânără, sau altfel, că are cine știe ce aspirații, cine știe de doruri sau dorințe ascunse în suflet, despre care nu vorbește niciodată... Și cum neglijăm, sau ignorăm, sau nu vrem să vedem lucruri importante legate de cei dragi... Și cum trântim deseori câte o răutate, sau o chestie aiurea, sau ne enervăm pe cicăleala cuiva drag... sau ne răstim, ne rățoim, ne certăm și apoi uităm... și la un moment dat, când acel cineva nu mai este acolo, ne fuge pământul de sub picioare, începem să ne gândim (abia atunci!) cât însemna pentru noi acea persoană, câte a făcut pentru noi, câte răutăți i-am spus, cât regretăm că nu am spus sau nu am făcut unele lucruri... E o carte care, cumva corelată și cu ființa propriei mele mame, cu felul în care văd cum e parcă mai mică, mai zbârcită, cum obosește mai repede... mă umple de tristețe gândul bătrâneții și ideea despre ce lași în urmă, ce faci și cât contează... la „scopul și durata vizitei” pe lumea asta...
...
Zilele sunt cețoase, pâcloase, de toamnă-iarnă. Mă doare-n gât, am o stare nașpa, mă fleșcăiesc parcă brusc, ba îmi pică ochii în gură de somn, ba nu pot s-adorm... Ceață în cap, târșă, un pic de sictir, parcă aș zace un pic, parcă m-aș duce nu-știu-unde să fac nu-știu-ce... Parcă mi s-au terminat bateriile...
...
Vești neașteptate de la Elena, tare mă întreb ce-o să facă, cum o să se descurce... Of, fată dragă, cum toate ți se întâmplă în momentul nepotrivit? Sau poate, cine știe, o să fie bine în cele din urmă? Sper din tot sufletul.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails