BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 14 ianuarie 2015

Aberare humanum est (2)

Cred că am mai avut titlul ăsta prin blog vreodată. Sau poate doar m-am gândit la asta...

Unele chestiuni care trenau s-au copt. Marea schismă din gaşca de dans de astă vară, după ce părea că poate poate va trece... n-a trecut. Nu ştiu ce să zic, totul e complicat şi simplu în acelaşi timp. Da, e simplu când eşti doar colateral implicat, şi foarte complicat când eşti persoana direct afectată.

Dinamica găştilor e complexă, dar oarecum repetă aceleaşi etape:
- bucuria iniţială de a te întâlni cu oameni interesanţi, cu care te înţelegi, îţi face plăcere să te vezi cu ei, să te întâlneşti, să discuţi, să afli lucruri noi, totul e frumos.
- o perioadă frumoasă, în care toţi membrii găştii se simt bine, îşi dau interesul pentru diversele activităţi comune, se inventează activităţi comune noi, fiecare vrea să fie implicat. Membrii găştii se cunosc mai bine, se formează mici grupări după afinităţi, x sa înţelege mai bine cu y, apoi se schimbă, x se înţelege mai bine cu z, în fine, mişcări interne. Dar încep să apară şi mici tensiuni. Deja pe unii încep să îi enerveze unele chestii la alţii, există mici nemulţumiri, mici chestii care nu-s aşa de roz.
- o perioadă în care toată (sau aproape) toată lumea s-a obişnuit cu gaşca, toţi cred că va fi veşnic acolo, dar nimeni nu se mai străduieşte să se implice, să lase de la el/ea că să fie bine, din contră, oamenii încep să vadă că parcă nu primesc suficientă atenţie, că nu sunt suficient respectaţi, că ceilalţi parcă ba nu au făcut sau zis ceva, ba au zis sau făcut ceva... Încep să apară discuţii în contradictoriu, disensiunile se înmulţesc iar oamenii sunt tot mai puţin dispuşi să lase de la ei.
- perioada de crize. Apar, explicit sau nu, rupturi. Cineva s-a săturat, sau toată lumea s-a săturat de aceleaşi chestii care îl/o calcă pe nervi sau îl/o plictiseşte... Fiecare îşi face planuri alternative, o întâlnire de gaşcă nu mai prezintă acelaşi interes, mai toţi, dacă au de ales, aleg altceva în locul unei propuse întâlniri de grup. Şi asta înseamnă că gaşca e pe ducă. Uneori, după un timp, cu o infuzie de oameni noi, sau cu un chef revigorat, gaşca se redresează. alteori, pur şi simplu dispare. Totul ţine de dorinţa membrilor ori de a trece peste aspectele care îi despart, ori de a nu mai avea nimic în comun.

Viaţa m-a pus în diverse situaţii, am fost în câteva găşti, nu multe... Cea mai longevivă e gaşca lui Dominic, care s-a tot metamorfozat - a început ca gaşca de la All, care a ţinut mult timp după ce toţi am plecat de la All... când trăgea să moară, Dominic a adus o infuzie de Montero, apoi de BRD... din gaşca iniţială nu mai suntem în formula actuală decât Dominic, Şox, Miţi şi eu. Ceilalţi sunt foşti Montero-işti, foşti BRD-işti şi prieteni de-ai prietenilor membrilor. Aici am văzut cel mai clar cum se destramă o gaşcă - atunci când majoritatea membrilor se plictisesc, sau pur şi simplu îşi găsesc ceva mai interesant şi încep să pună gaşca pe ultimul loc. Cumva dinamica găştilor respectă dinamica unei relaţii - după ce trece pasiunea, apar obişnuinţa, nervii, plictiseala, defectele celuilalt devin viyibile, deranjante, ba chiar insuportabile... şi ori îţi iei jucăriile şi pleci, ori te împaci cu ideea, laşi de la tine şi finalul ori-ori se amână, ori accepţi că altul e diferit de tine, nu e perfect, discutaţi tot ce nu e bine, fiecare caută, propune şi găseşte posibile soluţii, se ajunge la o soluţie acceptată de toate părţile şi se merge mai departe împreună, mai sincer, mai deschis, învăţând lecţia lipsei de comunicare... Cert e că orice relaţie inter-umană necesită, pentru a fi menţinută, efort şi implicare. Nu merge veşnic de la sine. Şi totul depinde, la urma urmei, de conştientizarea acestui lucru şi de cât de dispus eşti să faci acest efort.

Legat de supărarea Danei pentru că se simte exclusă, îmi amintesc perfect cum m-am simţit eu când, din cauza lui Alex, gaşca ne-a exclus cumva tacit. Cât m-am supărat, cât de rănită m-am simţit. Aşa că o înţeleg. Însă... ce nu înţelegeam eu la momentul respectiv şi ce an ajuns să înţeleg acum, e că a existat un motiv real, pe care nimeni n-a ştiut cum să îl apuce şi să-l demonteze, nici măcar eu, care eram direct interesată. Şi am avut aşteptări prea mari, cumva frizând idealul prieteniei. Ori prietenia nu este ideală, e umană, deci plină de greşeli şi erori, şi până la urmă contează dacă şi cum le putem depăşi. Am crezut că n-o să pot ierta şi n-o să pot depăşi ruptura. Dar, după accidentul lui Alex, prietenia celor din gaşcă/găşti şi din afara găştilor, m-a salvat. Aşa imperfectă cum era, aşa cu toate aspectele naşpa care existau, oamenii ăia mi-au fost alături. Nu aveau ce să facă şi ce să spună, doar să îmi fie alături în clipe grele. Aşa că nu ştiu ce să mai spun despre prietenie. Este vie şi mereu schimbătoare, imperfectă... Ca şi noi.

1 comentarii:

Anonim spunea...

fain scris ăsta. mi-a plăcut mai ales prin sinceritate și ținerea sub control a ”spiritului” combativ. mi se pare un text alert, scris cu ”simțire” și foarte, foarte ”uman”. (big smile!)

Related Posts with Thumbnails