micutze aberatzii

Zile amestecate. De vineri încoace totul e în continuă schimbare. Vineri am vorbit cu Dog sa ne vedem seara să vorbim de o oportunitate. Am avut mult de lucru, am scăpat de la muncă abia la ora 20:30. Am fost la "La Union", un local miștocuț. Livia și Dog erau deh, ca oamenii dupa muncă, am mai trăncănit despre una-alta. Au apărut apoi Big Blonde cu Șarpe. Am vorbit câte-n stele și în lună, am aflat și mai multe lucruri despre făcutul pâinii, respectiv despre pâinea de casă făcută fără drojdie, ci cu maia. Am aflat si de un blog al unei tipe care se ocupa cu asta... Ce s-ar fi bucurat Alex dacă găseam blogul ăsta când ne agitam noi să facem pâine cât mai naturală... Apoi am trecut la discuția de biznis, la treaba cu asigurările... nu sună rău, am zis că o să mă bag. Deși... marea mea problemă de-acum e că mi-am pierdut motivația. Cât era și Alex, aveam planuri, aveam pentru ce să ne agităm, să ne luăm teren și casă la țară, să ne ocupăm cu grădinăritul, să ajungem la nivelul ...

Noiembrie s-a întunecat. Și-a pierdut frunzele multicolore, penele, strălucirile fugare. Au fost câteva zile strălucitoare. Au fost culori vii, vibrante. Au cântat păsări, au zburat, au emigrat în țări mai calde. Covorul de frunze s-a îngroșat, culorile au pălit, au virat în sepia. Lumina a tot scăzut, ziua s-a micșorat. Cerul albastru și soarele s-au mânjit cu funingine și s-au ascuns în fum, aburi, cețuri și alte amăgiri. Cerul oțelit e îmbrăcat în fum și pâslă. Lumea întreagă a căzut sub imperiul ceții, al umezelii, al descompunerii. Tonuri de gri. Nu de plumb, de pâslă. O lume de pâslă, cu oameni de pâslă în mașini de pâslă pe drumuri de pâslă. Și de ceață. Și de abur. Niște năluci pâsloase în lumea iluzorie de ceață și pâslă. Observați, nu și-au pierdut complet consistența, nu au devenit doar ceață. Doar au pierdut din densitate, au devenit toate mai aburoase, mai ireale, mai ascunse. O vreme propice hibernării. Ultimele frunze au înghețat pe creangă, au venit câțiva fulgi grăbiți...

Vineri seara am fost pe la sora lui Alex, am văzut-o pe micuța Karina (are deja o lună și un pic!), are aceeași gropiță-n obraz ca soră-sa, Alexandra. Țipă mult, că are colici, în rest mănâncă și doarme - altfel e cuminte, draga de ea. Diana și Petre sunt ok, obosiți, ce-i drept... în schimb Alexandra era ca argintul-viu, foarte încântată c-am venit la ei... ce-i drept, m-am jucat toata seara cu ea. Sâmbăta a fost o zi plină... Trebuia teoretic să mă văd cu niște clienți noi pentru un site pe la Apărătorii patriei, dar vineri seara m-au sunat și au amânat... dar deja vorbisem cu Cristina, că dacă tot treceam pe la ea prin zonă să-i aduc mierea... iar pe la 13:30 promisesem că ajung la o ședință PP. M-am gândit cum să fac, am ajuns la concluzia că trec întâi pe la Cristina și de la ea mă duc direct la sediul PP. Zis și făcut. La Cristina am trecut cam pe fugă, că deja era cam târziu, dar am stat suficient cât s-o văd pe Maria cea mică zburdând și alintându-se, încântată și ea că are mu...

Agitație. Ieri, muncă multă la DTP la Capital, iar azi i-a apucat pe toți să vrea filmulețe, unele după filmări de-acum o lună. Așa c-am behăit de atâta muncă. Dar, iată, am izbutit să le termin pe toate la vreme. Baftă mi-a dat o carte să i-o tehnoredactez, m-am bucurat mult. Aseară, dacă tot am scăpat de la Capital un pic mai devreme (la 9 in loc de la 10 seara) am făcut primele pagini. Azi iar o veste bună: tanti care venisă să facă curat după meșteri a venit să ia frigiderul vechi! Excelent! Am scăpat și eu de-un lucru devenit inutil, am fericit-o și pe ea, c-o sa aiba un frigider functional. Uf! incepe sa se mai faca loc in casa! Mai am de dat patul si-un birou si voi fi fericita c-am scapat de niste lucruri de care nu mai am nevoie.

Da, fântâna de la Măicănești, ridicată în memoria lui Alex e gata. Astazi a fost sfințită. S-a făcut și un mic parastas. Am fost puțini. Laurențiu (Sile) și noi, cei veniți cu mașina lui Doru: Doru, Florian, Cristi și eu. Era și normal, după amânările interminabile, am pierdut șirul, câte-au fost? 5? 7? 10? cine mai poate ști? Nu discut cauzele, acum nu mai contează. Bine că s-a făcut! Bine că măcar am reușit să facem un lucru bun, un lucru pe care Alex dorea să îl facă. Restul sunt mărunțișuri. Bine că Doru, fratele lui Alex a fost hotărât să vină, altfel cred că parastasul și sfințirea s-ar fi făcut fără noi. Din păcate, preotul a fost dintre cei aplecați spre ban și mai puțin spre cele cerești, dar... bine că totul s-a terminat cu bine. Bine că oamenii aceia muncitori, cu fețele arse, îmbătrânite prematur de viață grea, și copiii lor sfioși au acum apă și nu mai sunt nevoiți să care apă de la 2 km. Familia Gheorghiță are acum apă în propria curte. Ideea fântânii și istoria ...

Viața și moartea sunt despărțite de o singură clipă. Acum ești, acum nu mai ești. Uneori există o stare de "între", coma, despre care nu se știe exact cât de "aici" și cât de "acolo" e omul... Dar trecerea efectivă între viață și moarte durează doar o clipită. Poate mai puțin... Avem oroare nativă pentru moarte. Ne întristează, ne deprimă, ne creează fobii, obsesii, facem orice ca să uităm de ea, sau dimpotrivă, ca refuz al realității, tindem către ea câteodată - de la caz la caz. Noi nu știm cu adevărat nici ce e viața, darămite ce-i moartea. Pentru ceea ce suntem acum, cunoașterea e limitată. Nu și imaginația. Și de multe ori, ceea ce numim cunoaștere e rezultat al imaginației. Certitudinile noastre sunt iluzorii, la urma urmei. Și știința, și filozofia, și religiile, și... toate concepțiile minții omenești. Dar se pare că așa trebuie, poate altfel n-am fi în stare să trăim, dacă ne-am gândi mereu la moarte, dacă am fi conștienți în permanent de fap...

... toamna ramane preferata mea. Fiecare anotimp este frumos, dar toamna... e mai "pe sufletul" meu. Este și groaznic de contrastantă, de la zile mohorâte până la zile văratice, de la culori terne și moarte până la culori atât de vii încât te întrebi dacă sunt reale - dacă le-ai vedea pictate pe pânză, ai spune că pictorul exagerează, dar pe viu... poti doar rămâne fără grai. Sunt puține zilele cu adevărat frumoase, dar... acelea merită cu prisosință. Noiembrie a venit, până acum, cu două zile, cu două zile însorite de la cap la coadă. 4 și 8. Ca un copil prostuț, m-am bucurat că ziua 4 a fost luminoasă și colorată. Un mic cadou de ziua mea. Singurul pe care mi-l doream. Ei, ar mai fi fost ceva, să pot da timpul înapoi cu un an, poate... Deși, în definitiv, anul ăsta, mai mult ca oricând, am simțit că ziua în care îmi aniversez nașterea este de fapt o zi perfect obișnuită și normală... de data asta nu am mai simțit nici cel mai mic impuls să fac ceva deosebit, memorabil sau ...

Cu multe peripeții, emoții, lucruri care nu merg când trebuie, amânări, nervi, stres... o făcurăm și pe asta. Ne-am cărat de la garsonieră, cu tot calabalâcul. Acum în casă e ca-ntr-un depozit dezordonat. Nici n-ai loc să te miști. Dar s-o rezolva și asta la un moment dat, încet-încet...