Abia veniserăm de la Sâmbăta. Am sosit acasă seara, dimineața deja plecam la stupi. Ne-am făcut în grabă bagajele, noroc ca nu erau multe. Am trecut pe la Laurențiu (Sile) și l-am îmbarcat și pe el în mașină, bătrâna noastră mașină. Am plecat devreme, dar tot era cald deja. Am mers și-am mers, deja la Afumați era cald de mureai. Am prins rock FM încă puțină vreme, pe urma am tot zapat după diverse posturi radio cât de cât ok. Drumul până la Liești mi s-a părut interminabil, oribil, m-am fiert în suc propriu de 100 de ori. Alex, calm, la volan, Sile ba mai trăgea un pui de somn, ba mai vorbea la telefon, mi-a arătat poze de la nuntă, bieții oameni, au avut un fotograf groaznic de prost, care a greșit de câteva ori încadrarea (a scos de exemplu oamenii fără cap), iar laboratorul foto a completat dezastrul, scoțând pozele virate în cele mai aiuristice culori. Într-un final am sosit la Bucești (satul din comună unde aveam baza operațională). Bunica lui Sile ne-a pus rapid ceva de mâncat, am halit rapid și iute am pornit cu căruța (împrumutată de la nea Ion) spre câmpul cu stupii (drumul era de vreo juma' de oră). Iapa nu prea avea chef să meargă repede, Sile o tot îndemna, doar-doar s-o mișca leneșa. Chestie: pe un câmp chiar imediat ce-am ieșit din drumul principal printre ogoare și tarlale către stupi muncea de zor o combină, strângea grâul. Tot acolo, o barză. Care nu se speria de combină și de gălăgia ei. Am ajuns la stupi, ne-am baricadat bine (mai ales eu și cu Alex) să nu ne înțepe albinele, am pus măștile, eu am luat și aparatul foto ca în fine să fac și eu poze stupilor și albinelor noastre. Am cărat centrifuga undeva oarecum lângă stupi dar nu foarte aproape. A deschis Sile primul stup, a găsit miere, hop cu fagurii la centrifugă... când să o punem în funcțiune... ceva nu mergea. mânerul se învârtea în gol, netransmițând mișcarea mecanismului. Oroare! Zi pierdută, trebuia să ne întoarcem cu buza umflată în sat să căutăm de împrumut altă centrifugă. Au mai deschis câțiva stupi ca să vedem ce și cum. Și-a rămas toată munca pe ultima zi. Tare ne temeam cu toții că n-o să reușim să scoatem mierea din toți stupii.
Am plecat din nou cu căruța... De data asta iapa lui nea' Ion era vioaie, știa că se duce acasă, aproape că n-a fost nevoie să-i mai dea imbolduri. A, la întors a condus Alex. Și ce-i mai plăcea! Tare-i mai plăcea să conducă orice vehicul... mașină, motor sau iată, căruță... Pe aceeași tarla cu aceeași combină, barza era tot acolo. Atunci ne-am prins: individa vâna insecte sau mici animăluțe rămase pe miriște, în urma combinei.
Ajunși în sat ne-am dus glonț la un vecin din sat pe care Sile îl ajutase și el cândva cu centrifuga. Omul ne-a dat imediat centrifuga lui. Asta era mai mare parcă, și era mai solid făcută, și avea loc pentru patru rame odată (cea a lui Sile avea loc pentru 3). Liniștiți că măcar aveam cu ce să lucrăm mâine ne-am retras la curtea bunicii lui Sile. Ziceam să apucăm sa pitrocim mierea (adică să o turnăm din bidoanele de 40 de kg in bidonașe mai mic, pe care să le putem lua la București. Dar cum între timp ne-am dus ba colo, ba dincolo cu diverse treburi, s-a înserat, am apucat să mâncăm ceva și apoi și un pepene mare cu toții (Bunica, nea Tomel, tanti Lenuța, Sile, Alex și eu) de abia ne mai puteam mișca. Ne-am dus repede sa dormim, că a doua zi trebuia musai să plecâm la stupi dis-de-dimineață. Planul era așa: la 8 (sau 9) sa fim la stupi, și cumva până la ora 18 să-i terminăm, că trebuia să plecăm spre București (trei ore și jumătate - patru erau de la Liești la București), ca să apucăm să dormim înainte de a pleca spre Petru Vodă.
Ne trezim deci dimineața, reușim să plecăm în timp util. Vremea părea neprielnică, ne era teamă să nu plouă. Ba ne-am și întors din drum, că uitasem eu ceva (să-mi iau pilula). De data asta eram cu căruța și calul lui nea' Marin, care era mai vânjos ca iapa lui nea' Ion. Am ajuns, ne-am înfofolit din nou anti-albine, ne-am dat pe mâini cu oțet ca să nu ne înțepe și am purces la treabă după ce-am înfulecat ceva în grabă (aici am pus la bătaia pâinea de la Bâlea, cârnații și resturile de șorici). Am reușit să fac și poze, cu albinele, cu stupii, cu Alex și Sile apicultori transpirați, am pozat și o matcă. Băieții s-au ocupat pe rând de stupi (întâi Sile, apo Alex, iar la final iar Sile), scoțând ramele cu miere pentru extras, păstrându-le pe cele cu puiet sau cu prea puțină miere. Pe rând, cel care nu umbla în stup descăpăcea ramele și mi le dădea să le pun în centrifugă și să învârt de zor, până sărea mierea și se scurgea în butoiul centrifugei. La primii stupi am avut recolta bună, și am și reușit să-i facem repede. Pe la ora 11-12 deja aveam o treime gata. Am făcut o pauză, am mâncat, am băut bere la pet și apă. Deja ieșise soarele și era groaznic de cald, căldura aia umedă, că eram și în plin câmp cu ierburi înalte. Așa-zișii nori pe care îi vedeam dimineața fuseseră de fapt ceață, care s-a risipit. Ne-am întors iar la treabă, am mai făcut câțiva stupi. Când am ajuns la jumătate am mai făcut o pauză, ceva mai lungă, că deja soarele dogora iar noi eram sleiți. Calul lui nea' Marin făcea ce făcea și încerca să scape în porumb (deh, mai buni știuleții fragezi decât iarba...) așa că trebuia să stăm cu ochii pe el. Am mai aflat că sunt foarte pretențioși la apă caii, dacă e puțin tulbure sau e ceva ce nu le place la ea, n-o beau.
Un pic mai odihniți și transpirați fleașcă ne-am întors la muncă. Ultima jumătate, din cauza căldurii și a oboselii a fost cea mai grea. Abia mă mișcam, abia căram ramele, mă dureau șalele, picioarele, eram fleașcă din cap până-n șosete, mi se părea că nu se mai termină odată, parcă erau muncile lui Sisif. Orășeancă! Stupii și recolta de miere au mers descrescător... de la primii, care erau cei mai buni, la ultimii, care aveau tot mai puțină miere... unii n-aveau puiet, nu se vedeau semne c-ar mai avea matcă... A rămas că data viitoare trebuie iar verificați, să vedem ce se mai întâmplă.
La final am scos se pare în jur de 50 kg de miere de floarea-soarelui. Eram mai mult decât în grafic în ce privește timpul. Așa că ne-am mai relaxat, ne-am încărcat în căruță și pe-aici ni-i drumul! Din nou a condus Alex căruța.
Am sosit la bunică, am descărcat toate cele, am mâncat și ne-am apucat să facem bagajele. Și-a trebuit să pitrocim mierea, ne-a luat destul să o turmăm în bidoane. Cert e că, până la urmă, am plecat de la Bucești destul de târziu. Așa că pe la mama lui Laurențiu și cealaltă bunică (de la Liești) am trecut doar fugitiv (deși plănuit era să mâncăm acolo masa de seară, nu mai aveam timp).
Și așa, cu înserarea în față, am pornit spre București. La întoarcere, nemaifiind cald, că se înserase, drumul nu mi s-a mai părut așa de lung și greu. Am ajuns în București târziu, era deja noapte când l-am lăsat pe Sile la casa lui. Apoi am ajuns acasă la noi, am făcut fiecare duș, că nu se mai putea, la cât transpiraserăm. Ne-am prăbușit în somn, nici nu mai știu când și cum. Iar a doua zi, dis-de-dimineață, adică la 10, trebuia să ne întâlnim cu băieții de la PP ca să plecăm la Petru Vodă.
Comentarii