BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

luni, 22 august 2011

La Petru Voda (2) 27-31 iulie 2011









27 iulie, cand am ajuns, a fost miercuri. am scris cum a fost ziua respectiva in prima parte. Trecem la ziua de joi, 28 iulie.
Ne-am trezit devreme... pusesem mobilul să sune la ora 8, dar cred c-a mai durat jumătate de ora până am făcut toți ochi. A fost distractiv cu mersul la baie, că era o singura baie pentru toată clădirea și se stătea puțin la coadă, pelerini, măicuțe, dar a fost ok. M-am felicitat pentru strălucita idee de a lua un sul de hârtie igienică, a fost la fix. La 9 deja eram toți gata, ne-am înființat la trapeză. Mai erau câțiva țărani, care și ei urmau să ajute măicuțele la strâns fânul. Fiind noi ajutoarele mănăstirii am primit mâncare mai devreme față de pelerini. Și poate și mai bună - am avut și lapte, și ceai, totul a fost gustos. Când am terminat masa, ne-am dus să ne luăm instrumentele de muncă: greblele. Măicuța ne-a dus apoi la dealul de pe care trebuia adunat fânul. Cei din sat erau deja acolo, ne-au spus că deocamdată trebuie doar să împrăștiem fânul (fusese cosit cu motocositoarea, care l-a lăsat grămezi) ca să se usuce. Zis și făcut. Am trecut la împrăștiat fânul. Părea simplu, dar nu era chiar așa. Și mai ales era mult, mult. Tot versantul dealului. Și răsfirăm fânul într-una, până spre ora 12-13. Apoi fânul trebuia lăsat să se usuce la soare, așa că măicuța ne-a dus spre celălalt loc de unde urma să fie adunat fânul. Ei, și dacă primul deal ni se păruse mare... de ăsta nou ce să mai zici... ăsta era un mic versant de munte, pe vale. Avea și un pârâiaș. Peisajul era fantastic. Și urcușul până acolo relativ obositor. Am ajus acolo morți de sete, am băut pe nerăsuflate o sticlă de apă minerală din cele aduse de maici pentru cosași. Nimeriserăm tocmai în pauza de masă, iar maica, neavând destule tacâmuri și farfurii ne-a rugat să-i lăsăm întâi pe cei din sat, care cosiseră de la 6 dimineața fără oprire, să mănânce. A fost numai bine, că ne-am mai tras și noi sufletul după urcuș. Prin iarbă era plin de cosași de toate culorile și mărimile, care săreau de zor prin iarbă. Erau și multe șopârlițe, unele mai mici, altele mai mari, tot așa, în toate culorile și combinațiile de culori. Am găsit și niște cuiburi de bondari (care ghici unde își fac casa? în pământ!), am prins și o lăcustă, i-am făcut poză... și tot felul de insecte pe care nu le mai văzusem. Apoi ne-am pus și noi să mâncăm la umbra bradului. Ceva o tocană, mămăligă, și mai ales pepene! Am halit la pepene ca sparții. Ne împrieteniserăm deja cu doi băieți, studenți, care făceau un tur al mănăstirilor din Moldova, oprindu-se ici-colo câteva zile și ajutând la diverse munci. După ce mâncarăm, ne întrebam ce facem acum. Răspunsul a venit sub forma maicii Varahila (ea era responsabilă cu muncile și muncitorii), care ne-a zis să ne ducem înapoi la primul deal, că se adună fânul. (Deja trecuseră câteva ore bunicele). Am mers pe crestele dealurilor până la dealul cu pricina. Într-adevăr, fânul era uscat bine de tot. Acolo am mai găsit alți băieți veniți pe filiera partidului, nea' nu-mai-știu-cum-se-chema, de la filiala Iași, cu un grup de băieți dintr-un sat sărac, viitori membri. Au pus și ei osul la muncă. Era și plin de măicuțe venite la stâns fânul. Ei, și ne-am apucat de strâns fânul. Foarte frumos, mi-a plăcut, făceam un fel de vălătuci de fân pe care îi rostogoleam spre vale, în grămezi mai mari, pe care veneau băieți cu furci și le puneau în claie. Obositor, dar plăcut. După terminarea trebii, am mai făcut un drum la dealul cel mare, unde am mai întors fânul dar nu prea multă vreme, că se apropia masa de seară. Am coborât ue altă parte decât urcaserăm, urmându-le pe măicuțe. Am trecut pe lângă o casă, cu trei căprițe în curte și cu doi stupi. De acolo am ieșit într-un drum forestier. Am dat de un "dop" de bușteni tăiați, pe care îi trăgea de colo-colo un tractor, cu greu am trecut pe-acolo, peste bușteni și prin noroaiele aferente. Pe drumul către mănăstire am văzut coada-calului. Așa că m-am apucat să o culeg. Și-am cules ditamai snopul, m-a ajutat și Alex. Și cum mergeam noi agale culegând de pe marginea drumului coada-calului, vedem că ne iese în față de pe o scurtătură o măicuță plinuță, cu un buchet de flori albe și pufoase. Intrăm în vorbă cu ea, ne spcune că aceea e crețușcă, că e aspirina naturală, noi o mai întrebăm ce plante de leac mai sunt pe-acolo prin zonă... și dacă nu s-a pornit măicuța... n-am reținut nici 20% din ce ne-a zis, din păcate... ne-a arătat și niște agrișe, care, deși verzi erau gustoase tare... Apoi ne-am luat rămas-bun, că maica mergea încet, noi am grăbit pasul, i-am prins din urmă pe băieții de la Iași, cu care am trăncănit până au ajuns ei la locul unde-i cazaseră (era departe de mănăstire, într-o clădire unde nu mai era apă, iar la parter erau de-a valma muncitori, bieții de ei erau cam dezamăgiți de locul unde-i cazaseră).
Apoi am ajuns la mănăstire, la clădirea unde eram cazați. Maica a vorbit să se facă focul la cazan și să putem face duș, după o asemenea zi. Cazanul se încălzea greu, ora mesei de seară se apropia... Alex a așteptat 10 minute și s-a băgat primul la duș... deși apa era rece încă. Pe urmă parcă a mai fost cineva, Florian, cred... După el mi-am luat inima-n dinți și-am făcut duș și eu... apa era deja ok, suficient de caldă. Când am ieșit, din ditamai coada la duș - dispăruseră toți. Se duseseră la masă. I-am găsit acolo. Am halit, nu mai știu ce, dar tot ceva bun. După masă băieții care nu făcuseră duș au făcut și ei duș, rămânând ca la ora... nu mai știu exact cât, 7:30 sau 8, să ne întâlnim cu toții, noi, cu cei de la Iași și cu cei doi băieți cu care ne împrieteniserăm, să mergem undeva într-o poieniță și să ținem o ședință de partid. Eu, cum nu mai fusesem la o ședință de-a lor, habar nu aveam ce va fi, și am mers cu ei ca ce altceva era să fac. Ei, și am urcat noi niște delușoare și-am ajuns într-o poieniță. Și ședința a constat în a spune niște rugăciuni, a citi un pasaj dintr-o carte a Căpitanului și a comenta pe marginea acelui fragment, s-au cântat câteva cântece și s-a încheiat tot printr-o rugăciune. Apoi am coborât delulețele și ne-am întors la mănăstire. Era deja întuneric. Ne-am dus fiecare la camera sa, am mai trăncănit ce-am mai trăncănit apoi am adormit cu toții ca păliți. Următoarea zi, vineri, trebuia să mergem pe dealul cel mare să răsfirăm fânul și spre seară să îl strângem... Veștile meteo erau că era risc de ploaie spre după-amiază, așa că trebuia să ne mișcăm mai vioi. Programul era același, masa la 9 apoi direct la muncă.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails