Treceți la conținutul principal

La Petru Voda (4) 27-31 iulie 2011

















A patra zi... Sâmbată 30 iulie 2011. Ziua a început în modul obișnuit, doar că ne-am trezit cu jumătate de oră mai târziu, că nu mai era nevoie să mâncăm mai devreme, că nu mai mergeam la strâns fânul. Abia urma sa vadă măicuțele ce mai e de făcut prim mănăstire și să ne găsească ceva util de făcut. Ne-am dus la masă, de data asta am luat și ouăle fierte de miercuri, pe care nu le mâncaserăm... Dar erau foarte bune și ele. După masă, vine maica Varahila - ne găsise ceva de făcut - erau câteva grămezi de lemne ce fuseseră folosite la construirea diverselor clădiri ale mănăstirii. Noi trebuia să facem curat și ordine și să sortâm lemnele în două grămezi mari: refolosibile pentru construcție și bune doar de foc. Aveam și de scos cuiele din ele. Azi eram deja mai mulți, veniseră și cele două mașini care mai erau de venit, așa ca aveam oarece spor. Nu povestesc mai mult, mai bine pun câteva poze care să ilustreze ce am făcut pe-acolo. A fost relativ greu, dar nu foarte, mai mult din cauza soarelui care apăruse din nou (plouase zdravăn noaptea, dar de dimineață era iar senin și cald).
La un moment dat (nu cred că reușiserăm să facem nici jumătate din treabă) maica Varahila ne-a zis gata, acum mergeti, faceti duș, că la 6 (nu mai știu sigur ora) intrați la părintele Iustin. Ne-am dus cu toții pe la camerele noastre... am făcut duș, ne-am îmbrăcat cu lucruri cât de cât curate. Și apoi s-a făcut ora de audiență. Alex celălalt era cam stresat să nu întârziem (că așa se prevedea). Am ajuns cu toții la poalele clădirii numite Spital, unde era internat și părintele. Ne-am așezat pe prispă și-am așteptat. A durat mult, era foarte multă lume care aștepta... Pe noi ne-a primit primii. Am intrat cu toții, părintele ne-a lăudat pentru munca pe care am depus-o pentru mănăstire, pe urmă a mai întrebat câte ceva, le-a dat băieților și un mic canon (ceva cu arhanghelul Gavriil), băieții au tras și o cântare... la final părintele s-a apucat să ne binecuvânteze și să ne miruiască. Aici, deși Alex avea el problemele lui cu făcutul crucii, a mers și el la binecuvântat și miruit. Eu însă, deși n-aveam niciun motiv, am simțit că ceva mă oprește - deși o chestie lipsită de importanță, cum ezitam eu, când am văzit fetele care veniseră cu băieții de la Brașov că pupă mâna părintelui, m-am decis să nu mă duc. Și am ales să fiu singura nebinecuvântată și nemiruită. Nici acum n-aș putea explica de ce. Pur și simplu, așa am simțit. Apoi am ieșit. Au ieșit pe rând și ceilalți. Părintele le dăduse diferite cărticele de rugăciuni, niște fructe și o sticlă de vin mănăstiresc.
Am mers la masă, la trapeză, am mâncat... Apoi ne-am dus în camere să mai luăm niște haine mai groase și ne-am reîntâlnit ca să mergem la Petru Vodă - mănăstirea de călugări, care era mai departe. Băieții au luat steagurile și am pornit pe drum cu cântec, în șir indian.
Am ajuns la Petru Vodă cel de călugări pe înserate. Acolo era o cruce în memoria lio Moța și Marin, doi din grupul lui Ogoranu... Am făcut poze și ne-am învârtit pe acolo. O parte au intrat în biserică să asculte slujba. Și acolo au rămas până s-a terminat. Noi ceilalți n-am mai stat să îi așteptăm, ne-am întors la mănăstirea de maici. A fost oarece problemă, că unii din cei rămași la slujbă aveau la ei cheia camerelor în care stăteau alți de-ai noștri care se întorseseră... și n-aveau cum să intre în camere. Dar s-a rezolvat, au stat să-i aștepte în alte camere de-ale alor noștri. Oricum, până s-au întors de la slujbă năzdrăvanii noi dormeam duși.
Duminică dimineață mulți voiau să asiste la liturghie, care începea la ora 8. Eu și Alex nu ne grăbeam, că știam că oricum slujba se va termina la ora 12 cel devreme...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

O zi plină

Sună mobilul deșteptarea. Ochii mi se dezlipesc cu greu, aș mai dormi încă câteva ore... Sar din pat, gata, repede-repede, că azi sunt multe în program, n-am idee cum să o scot la capăt. Afară iar frig - și ce frig! - când respir îmi vine să tușesc de rece ce e aerul. Precipitare câtre troleibuz, l-am ratat, da' mai bine întârzii decât să cad pe gheață. Aștept, vine altul, arhiplin, ei, asta e, azi nu citesc finalul cărții. Traseul obișnuit, troleibuz-tramvai-troleibuz, iar pe drumeagul printre nămeți înghețați și mațini în mers pe ulița îngustă mă gândeam că, la cum țopăiam pe-acolo eram ca o păpușă stricată, care dă din mâini și picioare aiurea, gata-gata să cadă. Am ajuns, ia să văd cum e cafeaua asta grecească luată aseară din megaimage, mda, cam nașpa, are aroma aia care mie nu-mi place, parcă arsă, în fine, lasă că merge. Muncă, modificări peste modificări, agitație, la ora 1 gata, hai la evenimentul cu copiii. La o școală din Crângași, în sala de sport, copilașii de la cent...

aberatii - iluzia unei insule

"iluzia unei insule". Am reascultat de curand cantecul asta al lui Vali Sterian... E sinistru, macabru, cum vrei sa-i spui, dar imi place... mult... nu stiu de ce... "http://www.radio3net.ro/artisti.php?str=iluzia+unei+insule&mode=piesa&cx=search#p_player116" ... "... Nu-ti face probleme, e mijlocul verii/ E mijlocul iernii, ciudata poveste / Iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii / Trasura ca moarta parandu-ti ca este... / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600 / Zadarnic te sperii ca ninge mereu / Ca strajile drumului fumega mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600..." Cam ciudat pentru o optimista (dar oare chiar sunt o optimista? hmmm... mai degraba realista...) sa guste cantece/poezii asa de triste.. Si totusi, tare-mi place... Dar cred ca daca as fi citit inainte poezia, fara sa ascult inainte cantecul, nu mi-ar fi placut... Dar ce ar fi binele fara rau, bucuria fara tristete, optimismul fara pesimism,...