Treceți la conținutul principal

prima ninsoare din 2010


A trecut craciunul, a trecut si revelionul... timp putin, pregatiri multe (mai ales inainte de craciun)... sarmale si cozonac de craciun... salata de boeuf (de fapt de poulle), friptura la gratar cu cartofi la cuptor si carnati, salata de muraturi si salata de fructe - de revelion, in coproductie... si cateva zile mai linistite. Si ieri - in sfarsit - ZAPADA! dupa ce-a nins o noapte intreaga, duminica pe la pranz a inceput sa se depuna si pe strazi. Am profitat si-am tras o plimbare de la piata Victoriei pana in Herastrau, si-apoi prin Herastrau, pe la insula trandafirilor, si-am iesit spre Casa Presei... Cand am ajuns la Victoriei, deci pret de juma’ de ora fatza de momentul in care am ajuns la maica-mea, cand strazile erau doar ude, deja se depusese zapada. Si-am mers prin ninsoare... si era foarte frumos... totul alb, curat... se vedeau doar urmele pasilor trecatorilor de mai inainte... doar cativa. Pana am ajuns in Herastrau s-a lasat inserarea, s-au aprins luminile si beculetele iar ninsoarea s-a intetit. Fulgii marunti si desi sclipeau vesel si iute in lumina felinarelor. Herastraul era minunat asa inzapezit si luminat de beculete... Pe scena erau unii, o formatie de cantareti de muzica populara, cantau ceva cantece vesele... era lume destul de multa, iesisera oamenii din case, atrasi de zapada... Am ajuns, cu zapada scartaind sub bocanci, pe portiunea dintre cele doua poduri, numita insula trandafirilor. Aici, la loc deschis, sub cerul de-o culoare ireala, roz-portocaliu-movuliu-gri inchisa si mata, dar luminoasa totodata, se intindea zapada proaspata, depusa peste alei si peste randurile de trandafiri, imprumutand din nuanta rozalie a cerului din care ningea intr-una... totul era luminat straniu si difuz, nu se stie exact daca cerul lumina difuz zapada sau zapada dadea stralucirea stinsa cerului... lampile-glob de pe stalpii din randurile de trandafiri luminau palid si rozaliu-oranj... in dreapta, salcii albe cu trunchiuri de umbra strajuiau un lac grizonat... un tablou in nuante ireale, incredibile si indescriptibile de griuri colorate... un tablou in culori inchise dar luminoase totodata... intr-o fotografie facuta cu un aparat obisnuit probabil ca n-ar fi iesit nimic din ce se vedea... si ningea, ningea...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

O zi plină

Sună mobilul deșteptarea. Ochii mi se dezlipesc cu greu, aș mai dormi încă câteva ore... Sar din pat, gata, repede-repede, că azi sunt multe în program, n-am idee cum să o scot la capăt. Afară iar frig - și ce frig! - când respir îmi vine să tușesc de rece ce e aerul. Precipitare câtre troleibuz, l-am ratat, da' mai bine întârzii decât să cad pe gheață. Aștept, vine altul, arhiplin, ei, asta e, azi nu citesc finalul cărții. Traseul obișnuit, troleibuz-tramvai-troleibuz, iar pe drumeagul printre nămeți înghețați și mațini în mers pe ulița îngustă mă gândeam că, la cum țopăiam pe-acolo eram ca o păpușă stricată, care dă din mâini și picioare aiurea, gata-gata să cadă. Am ajuns, ia să văd cum e cafeaua asta grecească luată aseară din megaimage, mda, cam nașpa, are aroma aia care mie nu-mi place, parcă arsă, în fine, lasă că merge. Muncă, modificări peste modificări, agitație, la ora 1 gata, hai la evenimentul cu copiii. La o școală din Crângași, în sala de sport, copilașii de la cent...

aberatii - iluzia unei insule

"iluzia unei insule". Am reascultat de curand cantecul asta al lui Vali Sterian... E sinistru, macabru, cum vrei sa-i spui, dar imi place... mult... nu stiu de ce... "http://www.radio3net.ro/artisti.php?str=iluzia+unei+insule&mode=piesa&cx=search#p_player116" ... "... Nu-ti face probleme, e mijlocul verii/ E mijlocul iernii, ciudata poveste / Iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii / Trasura ca moarta parandu-ti ca este... / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600 / Zadarnic te sperii ca ninge mereu / Ca strajile drumului fumega mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600..." Cam ciudat pentru o optimista (dar oare chiar sunt o optimista? hmmm... mai degraba realista...) sa guste cantece/poezii asa de triste.. Si totusi, tare-mi place... Dar cred ca daca as fi citit inainte poezia, fara sa ascult inainte cantecul, nu mi-ar fi placut... Dar ce ar fi binele fara rau, bucuria fara tristete, optimismul fara pesimism,...