Trei feţe
(Lucian Blaga)
Copilul râde:
"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă:
"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"
Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"
Una dintre preferatele mele. Imi plac lucrurile complicate, exprimate intr-o forma cat mai simpla, redusa aproape la simbol, la esentza. Cata filosofie se ascunde in cateva vorbe simple, dar gandite adanc... Mi-am amintit azi-dimineata de semiotica, o disciplina care ma fascineaza. Pentru mine lumea e ceva tainic, presarat cu simboluri care indica drumuri, perspective, posibilitati... De asta imi place si Blaga, cu filosofia lui "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / şi nu ucid / cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc / în calea mea / în flori, în ochi, pe buze ori morminte. / Lumina altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric, / dar eu, / eu cu lumina mea sporesc a lumii taină - / şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna / nu micşorează, ci tremurătoare / măreşte şi mai tare taina nopţii, / aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare / cu largi fiori de sfânt mister / şi tot ce-i neînţeles / se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari / sub ochii mei- / căci eu iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi morminte." ...
Cred ca e o mare greseala sa consideri lumea drept ceva banal, cunoscut... Mi s-a intamplat de prea multe ori sa imi dau seama ca lumea NU ne este cunoscuta... doar ne imaginam ca o cunoastem... la fel se intampla si cu oamenii... si chiar cu noi insine. Ma gandeam acum ceva timp ce inseamna "necunoscut", versus "cunoscut" ... Cuvantul are multe conotatii... depinde mult de context. De multe ori definim ceva in functie de antonimul lui... adica "necunoscut" in functie de "cunoscut". Dar ce ne este "cunoscut" cu adevarat? O iluzie... cunoastem partial ceva / pe cineva, si ne imaginam ca stim. Ca stim tot. Si nu e asa...
(Lucian Blaga)
Copilul râde:
"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă:
"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"
Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"
Una dintre preferatele mele. Imi plac lucrurile complicate, exprimate intr-o forma cat mai simpla, redusa aproape la simbol, la esentza. Cata filosofie se ascunde in cateva vorbe simple, dar gandite adanc... Mi-am amintit azi-dimineata de semiotica, o disciplina care ma fascineaza. Pentru mine lumea e ceva tainic, presarat cu simboluri care indica drumuri, perspective, posibilitati... De asta imi place si Blaga, cu filosofia lui "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / şi nu ucid / cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc / în calea mea / în flori, în ochi, pe buze ori morminte. / Lumina altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric, / dar eu, / eu cu lumina mea sporesc a lumii taină - / şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna / nu micşorează, ci tremurătoare / măreşte şi mai tare taina nopţii, / aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare / cu largi fiori de sfânt mister / şi tot ce-i neînţeles / se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari / sub ochii mei- / căci eu iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi morminte." ...
Cred ca e o mare greseala sa consideri lumea drept ceva banal, cunoscut... Mi s-a intamplat de prea multe ori sa imi dau seama ca lumea NU ne este cunoscuta... doar ne imaginam ca o cunoastem... la fel se intampla si cu oamenii... si chiar cu noi insine. Ma gandeam acum ceva timp ce inseamna "necunoscut", versus "cunoscut" ... Cuvantul are multe conotatii... depinde mult de context. De multe ori definim ceva in functie de antonimul lui... adica "necunoscut" in functie de "cunoscut". Dar ce ne este "cunoscut" cu adevarat? O iluzie... cunoastem partial ceva / pe cineva, si ne imaginam ca stim. Ca stim tot. Si nu e asa...
Comentarii