Nu stiu de unde pana unde mi se invart in cap niste versuri...
"How does it feel
How does it feel
To be on your own
With no direction home
Like a complete unknown
Like a rolling stone?"...
Munca, multa munca... Am tot muncit saptamana asta... si tare m-am saturat de-atata munca... la serviciu munca, acasa alta munca, ooof. In rest caldura mare, si din cand in cand am mai iesit la o bere cu fetele - o barfa mica marti seara, si o iesire in Oldies, la un dans... Abia astept sa ma eliberez, sa ma simt si io ca omu', sa ies cu rolele in parc, sa citesc o carte, sa ma uit la un film, sa ies mai des cu gastile (gaska- gasti) mele (4? da 4 gasti...) la o bere, la un dans... poate chiar sa ma duc undeva in concediu... in fine... aberatii... nu am chef azi... nu am chef de nimiiic...
Mda... revin cu completari... caldura mare, agitatie in jur, da' si io zbuciumata... ca sa ma dezmortesc dupa atata munca sedentara iar am taiat-o prin parc spre casa... Un soare de aur topit peste apa inverzit-aurie... lumina aurie filtrata de salciile verzi... vis de vara, de amurg topit... si o senzatie ciudata m-a cuprins. o mare liniste sufleteasca in contrast cu tot zbuciumul meu si cu toata viatza mea privita la rece... n-am nici un motiv sa fiu asa linistita, ba chiar dimpotriva, ar fi normal sa fiu ingrijorata, nemultumita, eventual disperata... si cand colo... eu am (de unde, mai frate?!) certutudinea ca totul e ok si va fi foarte bine. N-are nici o logica si nici nu am motive sa cred ca ceva in viatza mea va fi mai bine; si totusi sufletul meu e foarte calm si linistit. Cred ca hiberneaza la gura sobei, si viseaza. Doarme dus intre nametii iernii inimii.
Comentarii