like a rolling stone

Nu stiu de unde pana unde mi se invart in cap niste versuri...
"How does it feel
How does it feel
To be on your own
With no direction home
Like a complete unknown
Like a rolling stone?"...
Munca, multa munca... Am tot muncit saptamana asta... si tare m-am saturat de-atata munca... la serviciu munca, acasa alta munca, ooof. In rest caldura mare, si din cand in cand am mai iesit la o bere cu fetele - o barfa mica marti seara, si o iesire in Oldies, la un dans... Abia astept sa ma eliberez, sa ma simt si io ca omu', sa ies cu rolele in parc, sa citesc o carte, sa ma uit la un film, sa ies mai des cu gastile (gaska- gasti) mele (4? da 4 gasti...) la o bere, la un dans... poate chiar sa ma duc undeva in concediu... in fine... aberatii... nu am chef azi... nu am chef de nimiiic...
Mda... revin cu completari... caldura mare, agitatie in jur, da' si io zbuciumata... ca sa ma dezmortesc dupa atata munca sedentara iar am taiat-o prin parc spre casa... Un soare de aur topit peste apa inverzit-aurie... lumina aurie filtrata de salciile verzi... vis de vara, de amurg topit... si o senzatie ciudata m-a cuprins. o mare liniste sufleteasca in contrast cu tot zbuciumul meu si cu toata viatza mea privita la rece... n-am nici un motiv sa fiu asa linistita, ba chiar dimpotriva, ar fi normal sa fiu ingrijorata, nemultumita, eventual disperata... si cand colo... eu am (de unde, mai frate?!) certutudinea ca totul e ok si va fi foarte bine. N-are nici o logica si nici nu am motive sa cred ca ceva in viatza mea va fi mai bine; si totusi sufletul meu e foarte calm si linistit. Cred ca hiberneaza la gura sobei, si viseaza. Doarme dus intre nametii iernii inimii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Citiți mai multe

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Citiți mai multe

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş

Citiți mai multe

micutze aberatzii

Faceți căutări pe acest blog