am mai scris despre timp... au mai scris si altii mult mai intelepti... e un subiect despre care putem gandi, vorbi si scrie la nesfarsit... ma gandesc la "morometzii" lui marin preda... ... si la fraza "timpul avea rabdare cu oamenii"... iar mai tarziu, cum revine cu o constatare... "timpul nu mai avea rabdare". De fapt e oarecum invers... sau nu... Timpul e in noi sau noi suntem in timp? Timpul trece sau noi ne trecem? Oricum perceptia noastra asupra timpului se schimba des si mult... Vorbeam mai demult despre timplul impietrit... Acum vorbesc despre alte doua ipostaze... Timpul care nu-ti mai ajunge, ai de facut mii de lucruri si nu reusesti, ai vrea sa se dilate ca sa poti rezolva totul... Cand alergi, alergi, fugi, te agiti si parca in zadar, timpul fuge mai repede, se micsoreaza, se ia la intrecere cu tine... Iar a doua ipostaza... timpul rabdator... cand oricat de multe probleme ai pe cap, reusesti sa le rezolvi pe toate, cu calm si rabdare, gandesti limpede, stabilesti prioritati, renunti la lucrurile care pot fi amanate si-ti mai si ramane timp pentru tine... un timp linistit si binevoitor... Deci ce e timpul acesta, proteic, cu mii de fetze, cu mii se manifestari? Noi suntem particule de timp? timpul suntem noi? E ceva interior, ceva din fiintza noastra sau e ceva exterior, independent de noi? Unde mergi, timpule...
Comentarii